PETRE CARP – O FIGURĂ POLITICĂ SINGULARĂ, de Georgeta Filitti
1 februarie 2018
Basarabia, veșnica dispută – de Georgeta Filitti
15 februarie 2018

Așteptare înfrigurată, de Georgeta Filitti

GENERALUL AVERESCU

Câtă vreme s-au desfășurat ostilitățile de pe front, românii au nădăjduit că soarta le va fi favorabilă. Acum, în februarie 1918, armistițiul cu Puterile Centrale părea o adevărată încorsetare iar ultimatumul trimis la începutul lunii guvernului de la Iași n-a făcut decât să sporească îngrijorarea generală. Dezbinați în ceea ce privește deciziile, miniștrii din refugiu au făcut totuși un lucru bun: s-au retras lăsând locul generalului Averescu.

La Brest Litovsk, Ucraina încheiase ceea ce s-a numit ”pacea pâinii”, acceptând să aprovizioneze masiv Puterile Centrale cu grâne, carne, zahăr, ouă. Sovieticii erau dezbinați. Lenin voia imediat pace pentru a-și continua politica internă de eliminare brutală a adversarilor, în vreme ce Troțki declara că Rusia iese din război dar nu semnează pacea, cu alte cuvinte, nici pace, nici război. Puterile Centrale erau zorite să limpezească raporturile cu România; pe de o parte ar fi putut disloca forțe militare de pe frontul românesc, spre a le trimite în Occident, pe de alta, mănoasa Românie devenea o excelentă sursă de aprovizionare. Dar cele patru puteri nu erau în consens. Germania dorea înlocuirea regelui Ferdinand, păstrarea sub arme a armatei române pentru folosirea ei în Basarabia iar Dobrogea să fie cedată Bulgariei până la linia Mangalia Adamclissi. Ar fi fost exploatată în condominium, păstrându-se un coridor comercial spre Constanța pentru România. Bulgaria pretindea întreaga provincie, altfel ieșea din coaliție. La rândul ei Austro-Ungaria nu avea un punct de vedere unitar. Impăratul Carol al Austriei declara că vrea să-l trateze pe regele Ferdinand ”ca pe un frate” și era interesat doar de exploatarea economică sistematică a României. Ungurii aveau o miză mai mare: voiau o sleire morală a românilor, în așa fel încât să renunțe la idealul lor național, alipirea Transilvaniei.

Dincolo de disputele acestor adevărați prădători, concret se cerea: cedarea Dobrogei, Dunărea, fluviu german, localitățile Turnu Severin, Broșteni-Mircești erau pierdute, la fel trecătorile Carpaților; armata română dezarmată, căile ferate confiscate iar producția de petrol predată pe 80 de ani.

Generalul Al. Averescu era un om de prestigiu, condusese armata a II-a în bătăliile de la Mărăști și Oituz și fusese atașat militar la Berlin, ceea ce putea înlesni dialogul cu mareșalul Mackensen. Incredințându-i acel mandat imposibil, Ionel Brătianu i-a spus ”să nu-și lase sabia în anticameră pentru asemenea negocieri”. A venit la București cerând un răgaz pentru formarea guvernului doar din diplomați, cu Nicolae Mișu ca ministru de Externe (acesta se afla la Londra). I s-au acordat șase zile după care începeau ostilitățile. Pe urmă a spus că în fața acelor pretenții copleșitoare trebuie să-l informeze pe regele Ferdinand. Acesta a declarat că ”e gata să intre în tratative de pace, dacă sunt concesiuni reciproce”. În acest sens, după trei consilii furtunoase de Coroană, România acceptase: cedarea Dunării până la Gurile ei, rectificarea frontierei cu Austro-Ungaria, demobilizarea a opt divizii, sprijinirea trupelor Centralilor în drumul spre Basarabia și Ucraina, licențierea misiunilor militare străine.

Contele Czernin, reprezentantul Austriei, odinioară diplomat la București, a stat de vorbă cu regele la Răcăciuni, unde a jonglat promisiunile cu amenințările: ajutor diplomatic pentru alipirea Basarabiei, guvern Marghiloman pentru semnarea tratatului de pace. În caz contrar, în șase săptămâni România era anihilată, odată cu dinastia.

Omul de pe stradă, temător de ce e mai rău, urmărea comunicatele anodine din presa aservită Centralilor, pleca urechea la zvonuri și trăgea concluzii înspăimântate după ce se dumirea cât de intransigenți puteau fi nemții, austriecii, ungurii și bulgarii cerând ”adevărate prăpăstii”, cum scria un bucureștean în jurnalul său din acel timp.

Și nenorocirile nu se opreau aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *