Ascultă Vocile de Azi - artistul Dumitru Gorzo
14 August 2019, 05:59
L-am întâlnit pe Dumitru Gorzo la Spaţiul de artă contemporană, SAC, cu ocazia expoziţiei sale – Gorzo de acum. Curatoriată de Silviu Pădurariu, expoziţia a fost atât gest artistic, cât şi un manifest personal, expresia unei necesităţi ca percepţia asupra artistului să cuprindă nu doar aura lucrărilor sale trecute, ci mai ales ceea ce este şi crează el în prezent.
Dumitru Gorzo este el însuşi un personaj – când pictează, pictează cu materia propriei sale fiinţe, când pune ciment pe pereţi, aceeaşi materie este prezentă, când îl aduci în situaţia de a vorbi despre sine, revelează un univers exclusiv personal, în care lumea e un spaţiu al bunelor intenţii şi al disimulării deopotrivă.