InterActiv – Fobia socială
17 May 2019
Texte şi pretexte – Incursiune în catolicism
18 May 2019

Amintiri povestite. Amintiri trăite, de Dan Manolache

           Acesta este titlul cărţii pe care Fundația Corneliu Coposu și Editura EIKON  o lansează luni, 20 Mai 2019, la împlinirea a 105 ani de la nașterea Seniorului. Este o reeditare a volumului dăruit cu câţiva în urmă de Flavia Coposu-Bălescu, sora marelui om politic, apărut iniţial la editura “Dacia”. 

         Evenimentul este un excelent prilej să ne amintim figura lui Corneliu Coposu, cel care prin vocaţia de om politic, tact, echilibru, tolerantă s-a impus în viaţa politică tulburată a noii Românii. Un prilej să ne amintim de asemenea de Iuliu Maniu şi Ion Mihalache personalităţi de marcă ale vieţii politice româneşti, personalităţi pe care Corneliu Coposu, dar şi surorile sale, le-au respectat şi iubit. O vom face citând două fragmente dintr-un amplu interviu pe care l-am realizat cu mulţi ani în urmă cu surorile Seniorului.

              Flavia Coposu-Bălescu: Iuliu Maniu, “era un om admirabil, avea o privire care nu se poate reproduce în nicio statuie, extraordinar de penetrantă şi din care izvora foarte multă bunătate. Maniu ştia să vorbească şi cu un copil şi cu un bătrân, cu toată lumea. Era de o politeţe care mie mi se părea atunci exagerată, îi primea pe toţi, ştia să-i asculte pe toţi. Deşi era o persoană sobră, niciodată nu a schiţat măcar un gest că l-ar deranja cineva. Asta a fost una dintre marile calităţi ale lui Iuliu Maniu. Pe urmă avea un suflet extraordinar de blând şi bun……Îmi aduc aminte că atunci când a fost la noi o mare sărbătoare, sfinţirea bisericii, în 1929, Maniu era Prim Ministru şi a venit la noi acasă să asiste la ceremonie. La intrarea în sat [Bobota], a fost întâmpinat cu un car allegoric, cu flori, a ţinut apoi un discurs şi îmi aminesc foarte bine, toată lumea plângea.

           Pe Maniu l-am văzut permanent până când a fost închis. Eram foarte legaţi. Mama lui se născuse în satul Bobota şi tatăl lui fusese preot înainte de străbunicul. Cornel a avut o dragoste neţărmurită pentru Maniu, o admiraţie pentru stilul lui Maniu care a fost un om extraordinar de moral şi credincios. A încercat să facă din români o naţie credincioasă. Nu ştiu dacă a reuşit, în orice caz, în vremea în care Maniu conducea Ardealul, erau alţi parametri în care se judecau cinstea şi omenia.”

            Rodica Coposu: “Eu am fost împresionată şi de Ion Mihalache, de personalitatea, de amabilitatea lui…….Vă voi povesti o întâmplare. Eram elevă în clasa a doua de liceu, aveam 11- 12 ani. La un moment dat, doamna Mihalache l-a anunţat pe Cornel că are un borcan cu miere adus de la Dobreşti pe care vrea să-l trimită mamei. Cornel m-a trimis pe mine iar eu m-am simţit foarte mândră. Domnul Mihalache era acasă şi m-a întrebat cum este la şcoală. Am început să le povestesc cum noi făceam un fel de frondă împotriva acelei aşazise democraţii socialiste care încerca să se infiltreze. Apăruseră tot felul de epigrame ale lui Păstorel Teodoreanu pe care noi ni le pasam una alteia, era şi o parodie după imnul URSS care circula printre noi… Discuţia a durat câteva ore şi fireşte, familia s-a îngrijorat, a telefonat şi domnul Mihalache le-a spus că i-am povestit lucruri interesante. Odată ajunsă acasă am fost întrebată: “ ce-ai făcut acolo atâta vreme?” Am răspuns foarte mândră că am schimbat idei politice cu domnul Mihalache”.

              Cu toţii aparţineau unei lumi normale pe care însă, comunismul avea să o abată de la curgerea firească. Corneliu Coposu a fost arestat în 1947, în chiar ziua în care francezii sărbătoresc căderea Bastiliei şi fost aruncat în închisoare. Procesul s-a judecat abia peste….8 ani, în 1955, cu uşile închise. Avocatul apărării a relatat familiei că în rechizitoriul său, procurorul a susţinut că deşi nu sunt fapte incriminante dovedite, Corneliu Coposu „trebuie condamnat pentru că reprezintă un pericol pentru statul socialist întrucât are capacitatea de a polariza multe elemente în jurul lui”. Verdictul era desigur previzibil, muncă silnică pe viaţă pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare şi crimă contra reformelor sociale”.  A urmat o detenţie de 17 ani şi jumătate din care 8 de izolare totală.

          Am avut sansa, mulţi dintre noi să fim contemporani cu Seniorul, cei mai tineri îl pot cunoaşte din cărţi sau din povestiri….Putem spune oare cu indreptăţire că nu avem modele, că nu avem repere morale?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *