Cartea ”Răzvan Mazilu. De la dans la musical” se lansează sâmbătă, 11 martie, la Timișoara
7 March 2017
Margaret Atwood, printre finalistele Women’s Prize for Fiction
9 March 2017

Acolade – Invitați Prof. univ. Liviu Papadima și Prof. univ. Nicolae Constantinescu – Exprimarea elegantă, corectă, nuanțată și tipul de cunoaștere al culturii tradiționale

 

ACOLADELE literare din seara de 8 martie 2017 vă oferă spre reflecție două teme.

Prima dintre ele ține de sfera discursului oral, a exprimării noastre cotidiene în diverse situații de comunicare, iar invitat este Prof. univ. LIVIU PAPADIMA, prorector pe probleme de comunicare instituțională și relații internaționale al Universității din București.

A doua temă se referă la cunoașterea și zestrea materială și imaterială pe care ne-au lăsat-o moștenire reprezentanții culturii tradiționale, într-un dialog cu Prof. univ. NICOLAE CONSTANTINESCU de la Catedra de Antropologie a Universității din București.

Continuăm, la „Essentialia”, povestea etimologică a lunii lui Mărțișor.

Despre sumarul revistei STEAUA din Cluj-Napoca și cel al săptămânalului „22” se face vorbi către finalul emisiunii. Este momentul când sunt anunțați și câștigătorii ediției trecute a concursului nostru cu premii și sunt lansate întrebările pentru concursul actual.

Oana-Georgiana Enăchescu și Constantin-Cristian Bleotu vă doresc AUDIȚIE PLĂCUTĂ, la întâlnirea literară de miercuri seara!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *