Marii scriitori, uitați
5 December 2017
ACOLADE – Limitele şi provocările interpretării, cu Luigi Bambulea
6 December 2017

A murit scriitorul şi academicianul francez Jean d’Ormesson

Scriitorul și academicianul francez Jean d’Ormesson, autorul romanului ”Au Plaisir de Dieu” (“După voia Domnului”, 1974), a murit în noaptea de luni spre marți la vârsta de 92 de ani, a declarat familia sa pentru AFP.

Romancierul a murit în urma unui stop cardiac la casa sa din Neuilly, cartier de la periferia Parisului, a declarat fiica sa, editoarea Héloise d’Ormesson. ”El a spus mereu că va pleca fără să spună totul și astăzi este acea zi. Ne lasă niște cărți minunate”.

Ales în 1973 membru în Academia Franceză, editorialist și fost director al Le Figaro (1974-1977), Jean d’Ormesson este autorul a aproximativ patruzeci de cărți. Cariera sa literară a explodat în 1971 cu ”La Gloire de l’Empire” (Gloria imperiului, Gallimard, 1971), operă majoră distinsă cu Marele Premiu al Academiei Franceze.

În 2015, a fost onorat cu recompensa supremă pentru orice scriitor francez — faptul de a-i fi reunită opera în prestigioasa colecție ”La Pléiade” a Editurii Gallimard.

Născut la Paris la 16 iunie 1925, fiu de ambasador, Jean d’Ormesson l-a urmat pe tatăl său diplomat în țări precum Germania, România sau Brazilia. A studiat la prestigioasa Școală Normală Superioară din Paris în perioada imediat postbelică, fiind licențiat în filosofie. A îmbrățișat cariera de înalt funcționar, fiind membru al delegațiilor franceze la mai multe conferințe internaționale (1946-1948), secretar general apoi președinte al Consiliului Internațional de Filosofie și Științe Umane în cadrul UNESCO (1950-1992). A colaborat cu mai multe cabinete ministeriale din 1958 până în 1965.

De asemenea, din 1949 a colaborat cu mai multe ziare, Paris-Match, Ouest-France, Nice Matin, a fost redactor-șef adjunct (1952-1971) al revistei de filosofie Diogene, înainte de a deveni directorul general al acesteia în 1976. A deținut funcții de conducere la ziarul Le Figaro, inclusiv pe cea de director general, din care a demisionat în iunie 1977.

Jean d’Ormesson a publicat în 1956 primul său roman, ”l’Amour est un plaisir” (Dragostea este o plăcere). Printre marile sale succese literare se numără cronica “Au plaisir de Dieu”, care a fost adaptată pentru televiziune, ”Dieu. Sa vie, son oeuvre” (Dumnezeu: viața și opera, 1981) sau “Jean qui grogne et Jean qui rit” (Jean care se încruntă și Jean care râde, 1984). În ”l’Histoire du Juif errant” (Povestea jidovului rătăcitor, 1991), ‘La Douane de mer’ (Vama maritimă, 1994) și ‘Presque rien sur presque tout’ (Mai nimic despre aproape tot, 1996), scriitorul, care a primit premiul Chateaubriand (1994) pentru întreaga operă, își expune concepția sa despre lume, cu arta care îi este proprie de a spune lucruri serioase cu ușurință.

A mai publicat ”Une Autre histoire de la littérature française” în două volume (O altă istorie a literaturii franceze, 1997-1998), romanul ”Voyez comme on danse” (“Priviți cum se dansează”, 2001) și două cărți “testamentare”: ”Rapport Gabriel” (Raportul Gabriel, 1999) și ”C’était bien” (2003). În 2005, apare ”Une fete en larmes”.

În 2013, în ”Un jour je m’en irai sans vous avoir tout dit” (Într-o zi voi pleca fără să fi spus totul) își mărturisește credința în literatură, puterea sentimentelor și în gustul fericirii.

În acel an, un cancer de vezică i-a adus opt luni de suferință și spitalizări. Epuizat, el a scris totuși după acest episod un roman “Comme un chant d’espérance”, publicat în 2014 de editura condusă de fiica sa. În această carte, el a pus la îndoială originea universului, soarta, timpul și pe Dumnezeu.

La vârsta de 87 de ani, în anul 2012, Jean d’Ormesson și-a făcut debutul în cinema, în comedia lui Christian Vincent ”Les Saveurs du palais” (Bucătăreasa președintelui), în care a a jucat rolul președintelui François Mitterrand — care îl invita cu regularitate la Elysée—, dar și în teatru, adaptându-și cartea “La Conversation”, un dialog delicat între Napoleon și politicianul Jean Jacques Régis de Cambacéres.

Scriitorul era un aristocrat din cea mai înaltă clasă socială. Născut cu titlul de contele Jean Bruno Wladimir Francois-de-Paule Fevre d’Ormesson, el are printre strămoșii săi un consilier al cancelarului Michel de L’Hospital, membru al Consiliului regenței în timpul lui Ludovic al XV-lea, și patru ambasadori ai Franței, inclusiv tatăl său, André d’Ormesson, prieten al fostului președinte francez Léon Blum. Însoțindu-și tatăl la post în Germania și în România în anii 1930, tânărul Jean asistă la ascensiunea nazismului și bascularea Europei în război.

AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *