A fost odată comunism – Bandiții poporului și judecătorii lor – Capitolul 3
7 October 2019
A fost odată comunism – Nu contează cine votează, contează cine numără voturile. Capitolul 5
14 October 2019

A fost odată comunism – Lumea satului, la cheremul comuniștilor! Capitolul 4

Radio România Cultural lansează, începând cu 30 septembrie, în anul în care românii sărbătoresc 30 de ani de libertate, două ample proiecte editoriale care se constituie într-o adevărată istorie sonoră a celor 50 de ani de comunism. Aceasta se concretizează în pagini de memorialistică, dându-le glas unii dintre cei mai importanți actori ai scenei românești, dublate de mărturii sonore venite parcă direct din iadul comunist, mărturii cu vocile celor ce au pătimit în închisori.

A fost odată comunism este o rememorare, prin intermediul paginilor de memorialistică, selectate de istoricul Georgeta Filitti, coordonatoarea științifică a proiectului, a celor mai importanţi ani ai comunismului românesc.

Capitolul 4 – Lumea satului, la cheremul comuniștilor!

”Țară eminamente agricolă”, sub această etichetă era cunoscută România în lume. Datorită exporturilor masive de cereale, care ani de zile, în mod surprinzător, la sfârșitul secolului al XIX-lea, dăduseră excedentul balanței comerciale. Majoritatea populației era formată din țărani. De aici și o problemă capitală ce străbate istoria noastră ca un fir roșu, sesizată în ceea ce privește legislația agrară, încă din secolul al XVIII-lea: chestiunea agrară. Statutul proprietății, capacitatea stăpânilor (boieri, arendași, țărani) de a o exploata, rentabilitatea gospodăriilor, intervenția statului – toate aceste ipostaze ale unui sector determinant din punct de vedere social și economic, au fost dezbătute și soluționate, niciodată definitiv, prin reformele lui Constantin Mavrocordat, în 1746, Regulamentul Organic, în 1831, reforma din 1864 (cu desființarea clăcii) datorată principelui Alexandru Ioan Cuza și, în sfârșit, prin marea reformă agrară operată după Primul Război Mondial, în timpul Regelui Ferdinand I. Instaurarea regimului comunist, în mod explicit la 6 martie 1945, prin guvernul Petru Groza, a avut prioritar sarcina distrugerii burghezo-moșierimii. În acest sens s-au aplicat o serie de măsuri de caracter coercitiv, menite să-i anuleze capacitatea economică și, pe cale de consecință, orice posibilitate de manifestare decizională în spațiul politic. Reforma din 1945 a luat de la moșieri și a dat țăranilor. Gestul a creat, neîndoios, satisfacție, mulțumire și mai ales simpatie pentru noua ordine comunistă ce se profila la orizont. A fost doar o momeală bine unsă. În 1949 proprietățile rămase au fost diminuate și supuse unor cote către stat imposibil de achitat, în primul rând pentru că fuseseră confiscate toate mijloacele de producție: tractoare, treierătoare, batoze, ca și sămânța de rezervă. Și ofensiva comunistă a continuat halucinant prin silnicia colectivizării, desfășurată până în anii ʹ60.

Să-și apere bucata de pământ, în vreme de pace sau de război, s-o cultive îndărătnic, cu orice preț, să se judece zeci de ani pentru o brazdă din ea cu cei din jur, s-o treacă în condiții cât mai bune urmașilor – iată o caracteristică a țăranului român. Însuși profilul moral al poporului nostru se definește în această atitudine: apărarea cu orice preț a proprietății. Or, colectivizarea a însemnat exact contrariul: pierderea bunului propriu, exploatarea lui anonimă și beneficiile pulverizate sub forma cotelor către stat, sporite continuu, indiferent de condițiile climaterice. Ca să realizeze această samavolnicie comuniștii au folosit, dincolo de retorica găunoasă și ineficientă a ”lămuririi”, forța brutală a Securității. De la imposibilitatea găsirii unui loc de muncă, excluderea copiilor din școli, stigmatizarea drept ”chiaburi”, până la arestări, torturi, execuții, nimic n-a fost uitat pentru a frânge cerbicia deznădăjduită a țăranilor. Un rol cumplit în această acțiune represivă l-a avut, pe atunci generalul de Securitate, Nicolae Ceaușescu. Probabil că nu vom putea niciodată număra morții din gropile comune, din mormintele singuratice la marginea pădurii ori din adâncul codrului, victime ale ordinelor date, între alții, de cel ajuns mai apoi, ”conducătorul iubit” al României socialiste.Tot Nicolae Ceaușescu este răspunzător, la sfârșitul dictaturii sale, de sistematizarea satelor. Și pentru noi azi rămâne o enigmă: cum a fost cu putință ca un țăran sărac, dintr-o zonă defavorizată, aceia a Scorniceștilor, județul Olt, să se ridice cu atâta dușmănie împotriva propriei clase, să-și chinuie, să-și stâlcească semenii, în numele unei himere: socialismul triumfător?    

Georgeta Filitti

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *