A fost odată comunism – Postul de radio Europa Liberă, o gură de aer din lumea neîncătușată. Capitolul 11
4 November 2019
A fost odată comunism – Canalul Dunăre – Marea Neagră, „drumul fără pulbere” al ticăloșiei comuniste. Capitolul 13
11 November 2019

A fost odată comunism – Gulagul sovietic, instituție unică în lume. Capitolul 12

(Photo by CAF / AFP)

Radio România Cultural lansează, începând cu 30 septembrie, în anul în care românii sărbătoresc 30 de ani de libertate, două ample proiecte editoriale care se constituie într-o adevărată istorie sonoră a celor 50 de ani de comunism. Aceasta se concretizează în pagini de memorialistică, dându-le glas unii dintre cei mai importanți actori ai scenei românești, dublate de mărturii sonore venite parcă direct din iadul comunist, mărturii cu vocile celor ce au pătimit în închisori.

A fost odată comunism este o rememorare, prin intermediul paginilor de memorialistică, selectate de istoricul Georgeta Filitti, coordonatoarea științifică a proiectului, a celor mai importanţi ani ai comunismului românesc.

Capitolul 12  – Gulagul sovietic, instituție unică în lume

Instaurarea puterii sovietice, în 1918, în fostul Imperiu țarist, s-a făcut concomitent cu instituirea unui sistem concentraționar unde se estimează că până la moartea lui Stalin, survenită în 1953, și-au găsit sfârșitul 14 milioane de oameni. Acesta a fost prețul plătit de populația pusă în fața unei multitudini de constrângeri: să nu critice nici o măsură a autorităților, să se mulțumească a locui într-un apartament cu alte două-trei familii, în spații despărțite uneori numai de un cearșaf, să nu citească ceva neîngăduit de autorități, să nu comunice cu străinătatea, să-și recunoască vini imaginare când membrii ei erau arestați de NKVD. La țară, să predea cote imposibile de cereale, lapte, ouă, chiar cu prețul propriei înfometări. Lenin, apoi Stalin, au promovat o politică de o duritate fără seamăn împotriva tuturor, fără alegere: țărani, muncitori, oameni de cultură, militari. Aliatul de astăzi mâine devenea deviaționist, trădător, dușman al patriei și dus în Gulag, dacă nu era executat în beciurile poliției secrete.

Harta lagărelor se întindea ca o pânză cumplită de păianjen pe întreg teritoriul sovietic, cu predilecție în zonele cu climă extremă, spre Polul Nord, Kamceatka, insula Sahalin. Până la sfârșitul domniei sale, georgianul Stalin reușise să creeze o stare de spaimă, de teroare, printre cetățenii țării sale, încât nimeni nu știa dacă în noaptea următoare va dormi în patul său sau în detenţie. Uimitoare rămâne excepționala rezistență umană a celor care, într-un climat politic ostil, au reușit totuși să mențină Uniunea Sovietică funcțională. Probabil că niciodată nu se va putea calcula cât din construcțiile faraonice (drumuri transsiberiene, canale, devieri de fluvii sau exploatări brute de păduri, de zăcăminte miniere în Donbass au fost făcute de cetățeni așa-ziși liberi și cât de cei încarcerați.

La sfârșitul războiului, când membrii Armatei Roșii de pe câmpurile de luptă ale Europei au început să se întoarcă în patrie, destui dintre ei au fost aruncați în Gulag deoarece se contaminaseră de spiritul burghez al Vestului. Dacă suspiciunea îi privea pe ai săi, e de la sine înțeles că toți străinii erau, automat, dușmani ai URSS.La 23 august 1944, România a întors armele împotriva Reichului nazist și a trecut de partea coaliției anglo-franco-americano-sovietice. Forma juridică a acestei opțiuni trebuia să fie un armistițiu. El s-a încheiat abia la 30 septembrie; în tot acest răstimp, armata română lupta alături de sovietici și în același timp era rărită prin capturarea câtorva zeci de mii de ostași, transformați samavolnic în prizonieri de război și duși în lagărele sovietice. Calvarul multora dintre ei a durat până în 1969. Literatura sovietică și română consacrată vieții în regim de detenție de acolo e copleșitoare. Din ea se desprinde o concluzie: în istorie apar oameni ca Stalin, socotit cel mai mare criminal al tuturor timpurilor, care cu o forță malefică de nedescris lasă urme însângerate în calea sa. Singura nădejde rămâne trecerea timpului și balsamul liniștitor al uitării.    

Georgeta Filitti

Gheorge I. Netejoru – 10 ani în lagărele sovietice – Însemnări pentru posteritate –  lectură Ștefan Velniciuc


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *