A fost odată comunism –Exilul politic postbelic, marele dușman al comuniștilor. Capitolul 10

Radio România Cultural lansează, începând cu 30 septembrie, în anul în care românii sărbătoresc 30 de ani de libertate, două ample proiecte editoriale care se constituie într-o adevărată istorie sonoră a celor 50 de ani de comunism. Aceasta se concretizează în pagini de memorialistică, dându-le glas unii dintre cei mai importanți actori ai scenei românești, dublate de mărturii sonore venite parcă direct din iadul comunist, mărturii cu vocile celor ce au pătimit în închisori.

A fost odată comunism este o rememorare, prin intermediul paginilor de memorialistică, selectate de istoricul Georgeta Filitti, coordonatoarea științifică a proiectului, a celor mai importanţi ani ai comunismului românesc.

Capitolul 10 –Exilul politic postbelic, marele dușman al comuniștilor

Expatrierea a fost modalitatea folosită de oponenții interni ai oricărui regim politic. Au practicat-o și pașoptiștii, expulzați sau plecați din proprie inițiativă în capitalele europene sau în orașe ale Imperiului Otoman. Între 1849 și 1857 ei au desfășurat o activitate excepțională de prezentare a țării lor, de promovare a legăturilor de cooperare internațională pentru triumful cauzei naționalităților. De altfel, secolul al XIX-lea este cunoscut în istorie drept „secolul naționalităților”. Au păstrat legătura cu țara, au corespondat, și-au exploatat în continuare prin interpuși proprietățile. Apoi au avut marea șansă, care nu s-a mai repetat de atunci în istoria noastră, de a reveni în țară și a făuri România modernă.

După al Doilea Război Mondial lucrurile au stat altfel. N-a fost vorba de polemică politică, ci de o luptă pe viață și pe moarte, de vânătoare de oameni, în asemenea măsură, încât mii de români au fugit cu ce aveau pe ei: în trenuri, uneori cu complicitatea ocupanților sovietici bine mituiți, în avioane particulare, trecând Dunărea înot spre Iugoslavia. Curând a apărut și vânzarea de oameni; statul român n-a ezitat să-și vândă potențialii oponenți cu sume de la 3.000 până la 10.000 de dolari bucata, după rezonanța numelui, calificarea profesională sau rapacitatea securistului care întocmea actele de plecare.

Așa cum în țară oamenii proveneau din partide diferite, din grupuri sociale diferite, tot astfel, ajunși în afara țării, s-au manifestat ca individualități; solidaritatea s-a vădit a fi anevoioasă, tensiunile n-au lipsit. Totuși factorii de coeziune n-au lipsit nici ei. În jurul lui Grigore Gafencu, personalitate de excepție a diplomației noastre, a Regelui Mihai I, prin Comitetul Național Român, a postului de radio Europa Liberă. Pe măsură ce se coagulau asemenea nuclee de rezistență, opinia publică internațională, organisme precum ONU, Crucea Roșie, Adunarea Naţiunilor Captive din Europa, UNESCO aflau ce se petrece dincolo de Cortina de Fier. Acest termen a fost introdus în vocabularul internațional de Winston Churchill. Curând exilul politic a ajuns o forță care discredita, pe zi ce trece, regimul comunist din țară. Pentru anihilarea eficienței sale arsenalul autorităților de la București a fost extrem de bogat: contrapropagandă (între altele, prin oficina Glasul Patriei, apărută la Pankow, în Berlinul de Est, în ceea ce pe atunci se numea Republica Democrată Germană), înfiltrarea exilului politic cu agenți ai Securității, amenințarea rudelor rămase captive acasă, atentate cu bombă asupra sediilor exilului, lichidarea fizică a figurilor sale mai proeminente.Trebuie precizat că exilul politic a avut altă conotație decât cel economic, transformat după 1989 în adevărat exod, și estimarea și analiza lui trebuie făcute din perspectiva luptei politice necruțătoare.

Georgeta Filitti

Stefan Velniciuc, lectura din volumul 444 de fragmente memorabile ale lui Neagu Djuvara