UNATC, cu spectacolul „Idiotul”, invitat la Festivalul Universitar Internațional FACT din Budapesta
29 January 2017
A murit STELIAN OLARIU (26 nov 1928 – 29 ian 2017)
29 January 2017

Trei scurtmetraje româneşti simpatice – “Carne de iepure”, “Nina” şi “Bricostory”

Trei regizori – Gabriel Achim, Ruxandra Ghiţescu şi Andreea Păduraru. Trei poveşti speciale. Trei scurtmetraje româneşti simpatice – “Carne de iepure”, “Nina” şi “Bricostory”, disponibile pe platforma gratuită Cinepub.

 

Un culturist timid şi, din acest motiv, virgin chiar şi la 40 de ani încearcă, prin anunţuri matrimoniale şi ajutat de prietenul său “băiat de cartier”, să îşi găsească o prietenă. O evidentă premisă narativă de comedie în tuşe groase.

Numai că regia lu Gabriel Achim duce filmul – scurtmetrajul “Carne de iepure” (2015) – într-o zonă în care comicul bizar este dublat de o privire empatică, înţelegătoare – culturistul Edy, convingător jucat de Bogdan Vodă, poate stârni deopotrivă râsul şi compasiunea.

Gabriel Achim (şi coscenaristul Cosmin Manolache) mizează pe un personaj clasic al cinematografiei – uriaşul blând şi taciturn, dar care ascunde trăiri interioare puternice . Şi, pentru contrast, i se dă un prieten descurcăreţ, vorbăreţ, expansiv, care nu ezită să şi profite de el sub acoperirea că îl ajută. De aici şi comicul din “Carne de iepure”.

CI play

Click pe imagine pentru a vedea filmul “Carne de iepure”!

De o inspirată regie dă dovadă şi Ruxandra Ghiţescu în “Nina” (2008), un scurtmetraj de 15 minute cu un singur personaj – o tânără jucată de Andreea Grămoşteanu, care încearcă, din intimitatea apartamentului său, să îşi planifice, prin telefon, un weekend la mare, savurând un ceai şi ascultând muzică.

Orice detaliere a ceea ce se întâmplă ar strica plăcerea twist-urilor prin care trece protagonista. Ruxandra Ghiţescu foloseşte cu dibăcie mai multe planuri, care îmbogăţesc dramaturgia minimalistă.

În primul rând, este prezenţa puternică a protagonistei – Andreea Grămoşteanu îşi poartă cu convingere personajul prin diferitele stări emoţionale date de cele două conversaţii telefonice. Apoi, spectatorul este invitat să completeze, din frânturile de informaţii pe care le primeşte treptat, portretul Ninei, situaţia ei.

Şi mai este, bineînţeles, muzica diegetică – dacă la început pare că melodiile susţin starea euforic-optimistă a Ninei, pe parcurs devin apăsătoare prin contrastul cu spulberarea viselor.

Nina play

Click pe imagine pentru a vedea filmul “Nina”!

În “Bricostory”, scenarista şi regizoarea Andreea Păduraru alege ca fundal un mare magazin de obiecte de casă şi grădină pentru a pune în scenă un moment tensionat din viaţa unui cuplu.

Ana (Klara Tompa) și Paul (Tudor Hristescu) încearcă să profite de o pauză la serviciu pentru a face cumpărături pentru revonarea apartamentului în care vor locui.

Însă ceea ce trebuia să fie un moment fericit sau cel puţin banal se dovedeşte revelator pentru o aparentă criză de cuplu. O criză evidenţiată prin prezenţa unui al treilea personaj, un vânzător (Tudor Aaron Istodor) cu un comportament comic-absurd şi care face o pasiune pentru Ana.

Andreea Păduraru apelează la cadre fixe, în care camera de filmat este plasată la distanţă de personaje, pentru a folosi spaţiul şi poziţionarea personajelor ca surse de umor, aşa cum se întâmplă, de pildă, încă din prima secvenţă, extrem de reuşită – un Tico este parcat rapid, neglijent, uşor pieziş, dar cu toate acestea încape în locul care îi este destinat, iar din el iese cea despre care vom afla că este protagonista.

Brico play

Click pe imagine pentru a vedea filmul “Bricostory”!

 

“Carne de iepure”, “Nina” şi “Bricostory” sunt disponibile, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *