FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU NOU – Arad, ediția a 7-a
23 April 2019
Parking, în regia lui Tudor Giurgiu, proiectat în premieră mondială la Gala de deschidere TIFF 2019
23 April 2019

Programul Teatrului Colibri în perioada următoare

Teatrul Colibri Craiova își anunță publicul că nu sunt programate spectacole în week-end-ul 27 – 28 aprilie, iar agenția de bilete va fi închisă începând de joi, 25 aprilie, până miercuri, 01 mai 2019, urmând să își reia programul normal joi, 02 mai, astfel: de luni până sâmbătă, între orele 10:00 – 19:00, iar duminica, în intervalul 10:00 – 13:00.

Spectacolele se vor relua în primul week-end al lunii mai. Cei mici se vor bucura sâmbătă, 04 mai 2019, ora 18:00, de Povestea celor trei purceluși,teatru interactiv, vesel și educativ, de și cu Geo Dinescu și Marin Fagu, pictură Iulia Goanță, desen afiș Ioana (7 ani) și Andrei (6 ani) Popescu. Cei doi actori devin parteneri de scenă cu micii spectatori, se vor juca împreună, vor descoperi cât este de sănătoasă reciclarea și ce decoruri și păpuși frumoase pot fi construite din cartoane.

Duminică, 05 mai 2019, la ora 11:00 este programat spectacolul Gogoașa și Năzdrăvanul Petrișor, adaptare după povești populare rusești, scenariul și regia Alla Cebotari, pe care o regăsim și în distribuție alături de actorii Emanuel Popescu și Daniel Mirea. Scenografia îi aparține Iuliei Goanță, iar Alin Macovei – Moraru este autorul muzicii.

Preţ bilet: 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului.

Reamintim că după ora de începere a spectacolului accesul în sală nu mai este permis!

Echipa Teatrului Colibri vă dorește vacanță de poveste și Sărbători pascale frumoase alături de cei dragi!

Vă mulțumim și vă așteptăm cu drag la teatru!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *