Dirijorul Christian Badea revine pe scena Ateneului Român
27 February 2019
Ateliere pentru FAMILII și live performance cu artista Ana Bănică, în luna martie, la ARCUB
27 February 2019

Omagiu lui Dimitrie Cantemir

Concertul “Omagiu lui Dimitrie Cantemir” face parte din proiectul cultural internațional “Virtuoso”, dezvoltat de Logo, cel mai mare furnizor independent de software din regiune, cu ocazia împlinirii a 35 de ani de activitate. Proiectul este implementat în România de către TotalSoft, subsidiara locală a Logo, care anul acesta împlinește 25 de ani de activitate. Proiectul este construit în jurul personalității muzicale a lui Dimitrie Cantemir, ca liant cultural internațional, în special între țările balcanice și Orient.

Dimitrie Cantemir. Personalitate de Importanță Culturală, Științifică și Diplomatică

Avatar al culturii, științei și diplomației secolului XVIII, Cantemir sau Kantemiroglu, așa cum este cunoscut în Turcia, a fost admirat și onorat nu numai de români și de turci, dar și de întreaga Europă pentru contribuția sa. Din punct de vedere muzical, Dimitrie Cantemir a lăsat posterității o bogată colecție de opere muzicale, fiind compozitorul a 40 de opere turcești și curatorul a 350 de piese instrumentale tradiționale.

Compoziție și Interpretare

Concertul “Omagiu lui Dimitrie Cantemir” folosește o adaptare a temelor compozitorului în cheie contemporană, care împletește sonoritățile orchestrei moderne cu cele ale instrumentelor turcești pentru a evoca atmosfera anilor 1700 din Istanbul.

Concertul aduce un omagiu și interpretului de excepție Jordi Saval, care, împreună cu ansamblul său de muzică veche, a prezantat, în stil autentic, multe dintre creațiile lui Cantemir, în concerte susținute la Ateneu în ultimii ani.

Christian Badea, dirijor: “Sperăm ca acest concert cu dualitate culturală să trezească interesul publicului pentru Dimitrie Cantemir, o personalitate de mare valoare a culturii românești și turce, dar și a Europei, in extenso”.

Tugrul Tekbulut, Fondator Logo: “Inovația face parte din ADN-ul nostru și este o calitate ce l-a caracterizat pe Dimitrie Cantemir, un virtuos ce a excelat în numeroase domenii. Un savant român erudit, precum și părintele muzicii turce, Dimitrie Cantemir a călătorit în toată regiunea, creând relații diplomatice și culturale între multe țări și mulți oameni, făcând astfel istorie. Acest proiect este modul nostru de a consolida legăturile și sinergia dintre România și Turcia, pe care Cantemir le-a creat cu secole în urmă”.

Cengiz Onural, compozitor: “Dimitrie Cantemir a fost o personalitate culturală deosebită și o inspirație pentru toți compozitorii turci, dar și din regiune, și este o onoare să aducem acest concert în România, la Ateneul Român”.

Program Concert

Goshawk Nest (part 1) & Goshawk Flight (part 2)

Primele două lucrări sunt semnate de compozitorul Cengiz Onural și simbolizează istoria companiei Logo, începuturile și, respectiv, maturitatea.


Bogdan Dance

Această temă muzicală aduce un omagiu lui Bogdan I, întemeietorul țării Moldovei.


Buselik Peşrev

Buselik Peşrev este una dintre lucrările lui Cantemir cel mai des abordate în prezent. “Peșrev” este o formă muzicală interpretată la începutul unei secvențe de lucrări, în cadrul aceluiași “makam” (mod). Este o piesă instrumentală, lucru rar întâlnit, dat fiind ca repertoriul muzicii clasice otomane este cu preponderență muzică vocală.


Sipihr Peşrev

Modul Sipihr are note neobișnuite ce apar din intervale inegale de muzică orientală. Acest lucru aduce dificultăți în termeni de armonie și în interpretare pentru o orchestră simfonică. Aceasta este o problemă străveche a muzicii orientale, ce a rămas nerezolvată chiar și în ziua de azi. Cu această piesă, compozitorul Cengiz Onural încearcă să propună câteva soluții în acest sens.


Büzürk

Büzürk este o compoziție a lui Dimitrie Cantemir pe care compozitorul Cengiz Onural a adaptat-o pentru orchestră, din dorința de a putea fi interpretată și fără instrumente orientale.

The Spirit of 1700

Această piesă muzicală este o incursiune în epoca lui Dimitrie Cantemir, care a fost contemporan cu Johann Sebastian Bach (1685-1750) și Antonio Vivaldi (1678-1741). Pentru realizarea ei, compozitorul a configurat, în Re Major, o parte din Concertul Brandenburgic nr. 5 al lui Bach, părțile Largo din Anotimpurile lui Vivaldi, și Rast Peşrev al lui Dimitrie Cantemir.


Bestenigar

Modul Bestenigar s-a schimbat complet de-a lungul anilor. Lucrarea de față oferă o perspectivă asupra formei originale, la care compozitorul a adăugat o parte corală, fără a altera spiritul muzicii lui Cantemir. Totodată, compozitorul a ales versuri “terennüm” pentru cor. În muzica orientală această metodă presupune a introduce versuri, aparent fără sens, dar totuși coerente din punct de vedere muzical, pentru a putea implica vocea umană.

Muhayyer

Dimitrie Cantemir are două lucrări scrise în modul Muhayyer. Ambele au idei originale diferite, în mișcări diferite, pe care compozitorul Cengiz Onural le reinterpretează în notă proprie. Versurile pentru cor au fost adăugate printr-o metodă tradițională (deși rară), care presupune interpretarea literară a notelor și structurilor melodice. Drept urmare, versurile descriu ceea ce este cântat sau pot fi considerate “terennüm”, cuvinte muzicale fără semnificație.

Sirto Fengari Bucharest 

Sirto este o muzică de dans în Anatolia, Grecia și Balcani, interpretată de obicei la nunți sau alte sărbători. Este o muzică festivă, iar în acest caz este un final pozitiv și luminos al concertului omagial dedicat lui Dimitrie Cantemir.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *