BIRDMAN – Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranţei, o vizionare aproape obligatorie!
5 iunie 2018
Ion Raţiu – Jurnalist, scriitor, om politic, om de afaceri, filantrop…., de Dan Manolache
9 iunie 2018

Viaţa tăcută a naturii şi Monitorul Oficial

„Viaţa tăcută a naturii

Flori, fructe, delicatese şi obiecte în pictura modernă românească

1916-1946”

este cea mai recentă cercetare a istoricului şi criticului de artă constănţean Doina Păuleanu

care a căpătat formă sub excepţionala oblăduire a Editurii Monitorul Oficial. Albumul se adresează deopotrivă celor care iubesc arta, ca şi celor care ar vrea să se apropie de acest univers al frumosului.

Natura statică, un gen, de multă vreme adus în discuţiile de specialitate, fără vreun entuziasm anume, adeseori prezentat într-o umbră chiar nefavorabilă– îşi recapătă cu această lucrare, prin interpretarea autoarei, valoarea şi consistenţa.

Compoziţiile cu personaje, de oricare factură ar fi ele: istorice ori mitologice, apoi peisajele –rurale şi urbane şi nu în ultimul rând, portretul au suscitat dintotdeauna un interes aparte. Natura statică sau natura moartă cum a fost cunoscut acest gen în pictura românească a fost, poate nu dintotdeauna, dar cu precădere, în aceşti ultimi ani, poziţionată nesemnificativ pe scala genurilor artistice.

Istoricul de artă Doina Păuleanu cu o experienţă vastă muzeografică analizează în profunzime, în volumul aflat acum în atenţia noastră, o perioadă scurtă, dar semnificativă a plasticii româneşti 1916-1946, perioadă care a dat câţiva artişti de marcă, autori cu sensibilitate şi har, în a căror operă, natura statică ocupă un loc aparte.

Cele 7 capitole ale albumului pun la îndemâna cititorului, prin texte elaborate şi imagini reprezentative,  o serie complexă de informaţii analizate şi interpretate, astfel încât, oricine alege parcurgerea cărţii să o facă cu un real folos.

Primul capitol: „Posteritatea lui Luchian”  joacă un rol introductiv, de bună poziţionare a celor 6 pictori în jurul cărora se construieşte albumul. Celor 6 autori de vârf ai plasticii româneşti li se dedică celelalte 6 părţi ale lucrării de artă. Titlurile semnalează direcţia de interes a autoarei asupra picturii acestor artişti. În esenţă, fiecare capitol reprezintă un studiu de caz centrat argumentat asupra naturii statice şi a particularităţilor pe care le are fiecare dintre artiştii aflaţi în vizorul cercetătoarei.

Pictorii: Nicolae Tonitza, Francisc Şirato, Ştefan Dimitrescu, Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu şi Ion Theodorescu-Sion acoperă prin preocupările lor plastice, subiectul ales şi devoltat corespunzător în cele circa 300 de pagini.

Primul volum al temeincului studiu întreprins de Doina Păuleanu, apărut deasemenea la Editura Monitorul Oficial, în urmă cu circa 2 ani- urmărea să redea o plajă a genului cu mult mai largă prin deceniile prezentate 1846-1916. Pictorul Ştefan Luchian -de la a cărui naştere acum, în 2018 se celebrează 100 de ani – se situează în viziunea autoarei, evident argumentat, la graniţa dintre două lumi, care de altfel explică şi împărţirea rezultatului cercetării, în cele două volume, deja menţionate.

Decupajul naturii statice, ca problematică de sine stătătoare în creaţia celor 6 pictori – nu a fost uşoară pentru autoare; fiecare dintre cei 6 creatori având alte genuri, cu mult mai generoase în opera personală, genuri pentru care au fost cu entuziasm iubiţi şi consacraţi în universul artelor frumoase, chiar de către contemporanii lor. Prin urmare, imaginile selectate în album să răspundă interesului special pe care Doina Păuleanu l-a acordat naturii statice –devin extrem de importante. De altfel, volumul se deschide cu mulţumirile autoarei adresate tuturor instituţiilor muzeale şi colecţionarilor particulari care au pus la dispoziţia cercetătoarei, dar şi a editurii, lucrările de exemplificare.

Prin acest frumos album se fac cunoscute, dincolo de seria semnificativă  de picturi reprezentând naturile statice, poveştile de viaţă şi de artă ale artiştilor care constituie miezul cercetării Doinei Păuleanu.

Albumul, într-o formă excepţională de design -grafic poate fi interpretat şi ca o expoziţie, a cărei viaţă s-a permanentizat datorită preocupării Editurii Monitorul Oficial între coperţi cartonate, o expoziţie asupra căreia putem reveni de câte ori de dorim.

 

Roxana Păsculescu 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *