„Vama Sub Lumini de Oscar” revine pe litoral
15 August 2017, 06:50
Cel mai mare festival de arte vizuale din România ajunge, din nou, pe litoral.
„Vama sub lumini de Oscar” este deja la a opta ediţie şi se va desfăşura între 18 şi 27 august.
Şi la această ediţie, pasionaţii de fotografie şi film pot participa gratuit, cu o condiţie de bază: să facă o faptă bună şi să scrie povestea pe scurt, pe adresa de mail a festivalului.
Se vor organiza cursuri gratuite de fotografie, film, teatru, pictură şi modelaj tradiţional, cu lectori specializaţi.
De asemenea, vor fi seri de teatru, concerte, proiecţii gratuite de film pe plajă (atât la Vama Veche, cât şi în 2 Mai), expoziţii de fotografii inedite şi un târg de echipamente foto.