Ascultă Radio România Cultural Live

Uniri/Despărțiri la Central European Film Festival Timișoara

24 August 2018, 13:04

În perioada 29 august-2 septembrie 2018, la Timișoara, revine Festivalul de Film Central European(CEFFTM2018), (re)unind spații, filme și activități conexe în jurul temei Uniri/Despărțiri.

Pe lângă sensul istoric, tema are și puternice incursiuni creative, sociale, emoționale. Astfel, uniri pot fi întâlnirile dintre regizori și actori în plăsmuirea unui film apreciat de critici și public. Sau mai pot fi și conexiunile dintre ecran și spectatori prin filme-metafore ale lumii în care trăim. În contextul Timișoara Capitală Culturală Europeană, uniri poate face referire atât la viitoarele capitale culturale, cât și la fostele, prin întrepătrunderea ideilor artistice ale țărilor respective.

Secțiunile din acest an sunt: Competiție, Panorama, Capitale Culturale Europene, Filme Studențești, Centenar și  NO KID/DING!  Filmele din competiție se iau la întrecere în Aula Magna a Universității de Vest Timișoara, cele din Panorama vor alătura Grădina de Vară/ Sala Capitol de Parcul Regina Maria (Parcul Poporului), iar celelalte categorii se vor regăsi în spații precum Casa Artelor sau Cărturești Mercy.

Partea competițională conține 8 filme din țări central, sud-est europene și nu numai, iar cea panoramică reunește 6 producții și coproducții din țări nordice și SUA. Secțiunea de filme studențești aduce în prim plan filme ale studenților de la UNATC, NATFA/National Academy for Theatre and Film Arts din Bulgaria, ADU/The Academy of Dramatic Art din Croatia și FDU/The Faculty of Dramatic Arts din Serbia.

Juriul din acest an este format din regizorul și scenaristul Laurențiu Damian, scriitorul Marian Sorin Rădulescu și actrița Ioana Iacob.

Păstrând algoritmul din 2017, Festivalul de Film Central European (CEFFTM 2018) aduce aproape de iubitorii de film și o serie de evenimente conexe-expoziții/instalații, lansări de carte și concerte. Aceste evenimente conexe sunt conectate și ele Centenarului. De pildă, festivalul va debuta în 29 august cu un cineconcert în Piața Unirii, combinație de filme de război din Arhiva Națională de Filme digitalizate pentru patrimoniul european și coloană sonoră special creată pentru ele de Implant pentru Refuz.

Ca o noutate a acestui an, secțiunea Radu Gabrea devine Premiul Radu Gabrea, acordat în secțiunea de filme studențești.

Intrarea la evenimente este liberă.

Festivalul de Film Central European este realizat de Asociația Eurofest cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale, Primăriei Timișoara și Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, Institutului Cultural Român, Centrului Național al Cinematografiei, Uniunii Cineaștilor din România și al Federației Comunităților Evreiești.

Sponsori : KPMG, Colina.

Parteneri : Universitatea de Vest Timișoara, Filarmonica Banatul, Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, UNATC, Cărturești, Facultatea de Muzică și Teatru, Centrul Cultural German, Forumul German, Ozz Vintage House, Asociația Piața Unirii, OSUT, FITT, Youthbank, Tango Arte, Institutul Francez Timișoara, Via Rumania Cultura, Timișoara 2021, Comunitatea Evreilor din Timișoara.

Parteneri media : TVR, Banatul Azi, Romania Pozitivă, Film New Europe, Banater Zeitung, Live Timișoara, Film New Europe.

Văzut de Radio Guerrilla.

Cea de-a 7-a ediție Hoinar Festival aduce la București 4 spectacole-incursiune susținute de 15 artiști de talie internațională
Teatru și film 18 Aprilie 2024, 13:24

Cea de-a 7-a ediție Hoinar Festival aduce la București 4 spectacole-incursiune susținute de 15 artiști de talie internațională

Ediția cu numărul 7 a Hoinar Festival are ca temă centrală conceptul de Carnaval și va avea loc în perioada 10 - 14 mai...

Cea de-a 7-a ediție Hoinar Festival aduce la București 4 spectacole-incursiune susținute de 15 artiști de talie internațională
Abonamente early-bird la Bucharest Opera Festival - All Puccini Edition din 12 aprilie
Teatru și film 18 Aprilie 2024, 11:04

Abonamente early-bird la Bucharest Opera Festival - All Puccini Edition din 12 aprilie

Opera Națională București anunță lansarea campaniei de vânzare a abonamentelor pentru Bucharest Opera Festival, ediția...

Abonamente early-bird la Bucharest Opera Festival - All Puccini Edition din 12 aprilie
„IULIA. Atunci când viața te lasă să alegi” - o adaptare la prezent a dramaturgiei clasice, în premieră la Teatrul Metropolis
Teatru și film 17 Aprilie 2024, 18:25

„IULIA. Atunci când viața te lasă să alegi” - o adaptare la prezent a dramaturgiei clasice, în premieră la Teatrul Metropolis

Vineri, 26 aprilie 2024 , începând cu ora 19:30 , la Sala Mică a Teatrului Metropolis , are loc premiera oficială...

„IULIA. Atunci când viața te lasă să alegi” - o adaptare la prezent a dramaturgiei clasice, în premieră la Teatrul Metropolis
Ilie Năstase, înconjurat de sportivi, vedete și mii de fani la premiera documentarului NASTY
Teatru și film 17 Aprilie 2024, 17:10

Ilie Năstase, înconjurat de sportivi, vedete și mii de fani la premiera documentarului NASTY

Premiera documentarului NASTY , despre viața și cariera lui Ilie Năstase , a adus împreună unii dintre cei mai...

Ilie Năstase, înconjurat de sportivi, vedete și mii de fani la premiera documentarului NASTY
Conferințele Operei, Bal Mascat, Callas-Pellea și Coppelia în aprilie pe scena ONB
Teatru și film 15 Aprilie 2024, 13:28

Conferințele Operei, Bal Mascat, Callas-Pellea și Coppelia în aprilie pe scena ONB

Marți, 16 aprilie, de la ora 18:30 , invitatul special al Operei Naționale București, în cadrul ciclului de conferințe...

Conferințele Operei, Bal Mascat, Callas-Pellea și Coppelia în aprilie pe scena ONB
Proiecție Sărbătoarea Paștelui în Artă, cea mai importantă poveste pictată vreodată, la Muzeul Național de Artă al României
Teatru și film 15 Aprilie 2024, 13:25

Proiecție Sărbătoarea Paștelui în Artă, cea mai importantă poveste pictată vreodată, la Muzeul Național de Artă al României

Anul filmelor de artă de la Muzeul Național de Artă al României a debutat în luna martie cu proiecția Tițian....

Proiecție Sărbătoarea Paștelui în Artă, cea mai importantă poveste pictată vreodată, la Muzeul Național de Artă al României
„Regele nu moare”, un album foto dedicat cuplului de actori Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț
Teatru și film 15 Aprilie 2024, 13:15

„Regele nu moare”, un album foto dedicat cuplului de actori Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț

Albumul foto „Regele nu moare” , dedicat actorilor Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț , va fi lansat oficial...

„Regele nu moare”, un album foto dedicat cuplului de actori Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț
"REVIZORUL", în premieră la TEATRUL MIC
Teatru și film 15 Aprilie 2024, 13:12

"REVIZORUL", în premieră la TEATRUL MIC

Teatrul Mic  anunță  premiera oficială a spectacolului „REVIZORUL”  de  Nikolai Gogol , regia...

"REVIZORUL", în premieră la TEATRUL MIC
Ascultă live

Ascultă live

16:00 - 16:30
Născut în România
Ascultă live Radio România Cultural
15:05 - 18:00
CA PE ROATE
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
16:00 - 18:00
APLAUZE PENTRU FOLCLOR
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
16:00 - 16:03
Buletin de știri
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru