La 80 de ani după Coloana fără sfârşit, de Roxana Păsculescu
2 noiembrie 2018
Azi la Radio România Cultural: Texte şi pretexte – Spiritualitate şi francmasonerie
3 noiembrie 2018

Un tezaur, de Dan Manolache

Cu multă vreme în urmă, Televiziunea difuza un serial care ne stimula imaginaţia. Se numea „Tunelul timpului”. Câţi dintre noi nu ne-am dorit să călătorim în trecut, să observăm sau chiar să participăm la evenimente memorabile, să ne aflăm în preajma unor mari personalităţi, să strecurăm poate o vorbă, o idee care, de ce nu, să…..schimbe istoria.

                 Ei bine, există oameni, puţin este drept, care au şansa să parcurgă zilnic, kilometri de trecut. Sunt desigur arhiviştii a caror zi a fost de curând sărbătorită.

                  La 1831 în Ţara Românească şi un an mai târziu în Moldova, s-a socotit că păstrarea documentelor „meritariseşte toată luarea aminte a stăpânirii” şi s-au înfiinţat instituţii arhivistice. În 1862, la 31 octombrie, ele s-au unit în Direcţia Generală a Arhivelor Statului.

                    Al doilea director, Cezar Boliac, scriitor dar şi arheolog, a reuşit să obţină sediul în care au funcţionat până in 1984 „ Pe Dealul Mitropoliei/……Unde statul grămădeşte/ Tot ce nu-i mai trebuieşte,/ Hârtii, condici osândite,/ Judecăţi nenorocite…” ca să cităm versurile lui Grigore Alexandrescu. Ironia sa nu are cu siguranţă îndreptăţire pentru că Arhivene Naţonale ale României sunt mai degrabă un adevărat tezaur. Vegheat, păstrat şi sporit de profesionişti conduşi de- a lungul vremii de mari personalităţi ale culturii. Îi vom cita doar pe Bogdan Ptriceicu Hasdeu, Dimitrie Onciul, Constantin Moisil şi Aurel Sacerdoţeanu.

                        Tezaurul arhivelor conţine documente „scrise de mâna cea veche a’nvăţaţilor mireni”, cum spune Eminescu, dar şi acte de danie sau de vânzare cumpărare, arhive personale sau ale unor instituţii, toate reuşind să recompună, ca într-un puzzle, trecutul.

                        Sunt însă în arhive şi documente mai noi în care se ascund…stafiile. Eliberate, fantomele îi bântuie pe câţiva dintre contemporanii noştri care ar vrea să scape de ele cu orice preţ. Din păcate pentru ei şi din fericire pentru noi ceilalţi, nu poţi fugi de propria umbră oricât te-ar deranja conturul ei…. Dar asta este o altă poveste.

        Astăzi să-i omagiem pe arhivişti pe cei care au şansa să călătorească zilnic în „ţara de dincolo de negură”, a timpului, să se întoarcă şi să ne povestească.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *