Theodora Sandu: „Sper ca la Gala Hop să reușesc să fiu eu însămi”
10 August 2017, 12:46
Cine ești?
Mă numesc Theodora-Paula Gitana Sandu, apropiații îmi spun Theo, de când locuiesc în București mă prezint drept Theodora, ca actriță am zis că las Theodora Sandu, deși mă gândesc să încep să îmi spun tot numele, fiindcă e al meu, mă reprezintă și îmi place. M-am născut pe data de 18 septembrie 1993, la Brașov, orașul meu de suflet în care am copilărit până la 18 ani. După liceu am dat la Actorie la UNATC, București, am intrat și am absolvit în 2015. Apoi am dat tot la UNATC la Master și am absolvit în iunie 2017, rolul meu de dizertație fiind Anna Petrovna în spectacolul Ivanov, regia Tania Filip. A fost un rol foarte drag mie pentru care am obținut și Premiul pentru cea mai bună actriță în cadrul Galei Absolvenților. Nu știu dacă asta răspunde la întrebarea „cine ești ?”, nu cred că există vreun răpuns complet la întrebarea asta…
De ce actriță?
Când eram mică mă uitam cu Buni la toate telenovelele cu Thalia, îmi plăcea foarte mult de ea, și când am avut odată musafiri și am fost întrebată ce vreau să mă fac când o să fiu mare, am spus că vreau să fiu actriță-cântăreață-dansatoare. Toată lumea a râs, dar eu știam că vorbesc serios. Mai am o amintire cam din aceeași perioadă, în care Tata m-a luat în brațe, m-a pupat și mi-a spus: „Puiule, pe tine te duce Tata în America, la Hollywood!” Am fost un copil foarte vesel, care îi certa pe ceilalți dacă nu se bucurau și se distrau alături de mine. Cu timpul, am fost poreclită de către familie și rude „actrița familiei”, așa că m-am conformat, m-am luptat să devin asta. Și mai am multe flashback-uri din copilărie de acest tip. Nu știu dacă de asta m-am făcut actriță, cert e că eu am știut mereu că asta vreau să fac și pe măsură ce am crescut am început să lucrez pentru asta.
Citește interviul integral pe galahop.ro