Ascultă Radio România Cultural Live

Ştefan Luchian

13 Octombrie 2017, 20:51

„Ştefan Luchian –între tradiţie şi modernitate” se numeşte expoziţia care a luat drumul Chişinăului, relativ recent, cu lucrări din patrimoniul Muzeului Naţional de Artă al României. Evenimentul de anvergură este rezultatul colaborării a trei instituţii de cultură: MNAR, Muzeul Naţional de Artă al Moldovei şi Institutul Cultural Român. De vederea expoziţiei nu m-am bucurat, la faţa locului nemergând, dar parcurgerea catalogului îmi alină puţin durerea, căci pictura şi grafica lui Ştefan Luchian se află în topul meu subiectiv privind arta plastică românească. Faptul că acum, mă pot bucura din nou, de opera lui Ştefan Luchian (cunoscând în bună măsură creaţiile sale din colecţia MNAR-ului, din expoziţii ori expuneri anterioare) mă determină să apreciez şi de data aceasta, importanţa catalogului care însoţeşte un eveniment vizual. Mai întâi, ştim foarte bine, catalogul rămâne după închiderea expoziţiei, ca mărturie a unui anume demers curatorial. Dar iată, în situaţia de faţă constatăm că, obiectul tipografic străbate mai uşor distanţele, ajungând la cei care n-au putut să vadă expoziţia. Dincolo a  fi compediu de imagini, catalogul reuneşte în paginile sale, texte ori studii determinate de chiar procesul intern de organizare a expoziţiei. Dincolo de eventualele rânduri introductive, mai mult sau mai puţin administrative, cititorul are şansa reală de a se apropia de conceptul curatorial şi de opera artistului prezentat. În primele pagini aflăm texte scrise de arh. Liviu Constantinescu (director general interimar MNAR), Călin Stegerean, (fost director general al MNAR) şi Tudor Zbârnea (director general Muzeul Naţional de Artă al Moldovei) în care se apreciază importanţa realizării acestei expoziţii. Studiile care au în atenţie însă, opera artistului omagiat prin expoziţie sunt semnate de Liliana Chiriac şi Elena Olariu şi se intitulează –„Formaţia artistică –artistul şi colecţionarii”, respectiv –„Luchian şi modernitatea experimentului grafic”. Din primul studiu reţinem ca extrem de important pentru devenirea operei, limpiditatea drumului parcurs de lucrarea de artă de la creator la colecţionar. Cu cât traseul este mai uşor de urmărit, cu atât certitudinea autenticităţii apare ca evidentă. Prin urmare, găsim interesant şi plin de învăţăminte, studiul Lilianei Chiriac care îmbogăţeşte cu date istorice, înţelesul pe care l-am avea asupra operei lui Luchian, în plus, cu file semnificative dedicate receptării acestui artist în epocă.

Textul Elenei Olariu ne introduce în date doar în aparenţă mai tehnice legate de abordarea graficii de către Ştefan Luchian. În esenţă, se oferă celui curios în aprofundarea operei lui Luchian -dar demersul poate fi urmărit şi la alţi plasticieni- metoda de a analiza, parcurge şi înţelege creaţia acestuia.

Ilincăi Damian, conservator al expoziţiei îi apaţine cronologia cu cele 3 perioade distincte ale operei lui Luchian.

Desigur, în cataog, un spaţiu important îl joacă imaginile după lucrările expuse şi bibliografia care a slujit la realizarea studiilor prezentate.

Aşadar, vă subliniez dragi prieteni, bucuria mea, ori de câte ori, ajunge sub ochii mei vreun catalog bine conceput al vreunei expoziţii pe care în general doar distanţele prea mari mă pot împiedica să o văd.

Roxana Păsculescu, critic de artă

Giancarlo Sturloni: ”Adevărata problemă este că am ajuns deja dincolo de limite”
Cronica zilei 19 Ianuarie 2024, 15:03

Giancarlo Sturloni: ”Adevărata problemă este că am ajuns deja dincolo de limite”

”Planeta intoxicată” este titlul cărții asupra căreea ne concentrăm acum, atenția. Apărută în traducere...

Giancarlo Sturloni: ”Adevărata problemă este că am ajuns deja dincolo de limite”
Angela Tomaselli cu opera sa vitală şi seducătoare
Cronica zilei 17 Noiembrie 2023, 14:15

Angela Tomaselli cu opera sa vitală şi seducătoare

Aflată la cumpăna vieții, Angela Tomaselli ne dovedește că renașterea este posibilă și necesară. În personala de la...

Angela Tomaselli cu opera sa vitală şi seducătoare
Adrian Bejan: ”Să faci schimbări care nu reprezintă o rutină va aduce beneficii în viața ta.”
Cronica zilei 10 Noiembrie 2023, 09:39

Adrian Bejan: ”Să faci schimbări care nu reprezintă o rutină va aduce beneficii în viața ta.”

  Apărută la Curtea Veche, cartea lui Adrian Bejan, ”Timp și frumusețe”  ne introduce chiar în...

Adrian Bejan: ”Să faci schimbări care nu reprezintă o rutină va aduce beneficii în viața ta.”
Ipostaze medievale
Cronica zilei 06 Octombrie 2023, 08:00

Ipostaze medievale

Salonul Naţional de Artă Medievală, Ediţia a XIII-a s-a desfăşurat la Sala “Constantin Brâncuşi” de la...

Ipostaze medievale
„Ştim să oferim prietenie?”
Cronica zilei 29 Septembrie 2023, 17:54

„Ştim să oferim prietenie?”

Răsfoind teancul de cărţi pentru copii apărute la Editura Frontiera am regăsit şi recitit de data aceasta, cartea scrisă de...

„Ştim să oferim prietenie?”
”O poveste despre prietenie și speranță”
Cronica zilei 22 Septembrie 2023, 11:35

”O poveste despre prietenie și speranță”

Când am aflat că Andreea Tănăsescu, realizatoare de importante evenimente în care dansul, teatrul și arta...

”O poveste despre prietenie și speranță”
Pro sau contra?
Cronica zilei 15 Septembrie 2023, 08:00

Pro sau contra?

Prin traducerea din limba franceză în română, a Olgăi Ceauşu, ne parvine la Editura Trei, o carte care ne pune...

Pro sau contra?
“Sora mai mică” a Nopţii muzeelor, acum la prima ediţie
Cronica zilei 01 Septembrie 2023, 14:13

“Sora mai mică” a Nopţii muzeelor, acum la prima ediţie

Un nou produs, marcă a Rețelei Naționale a Muzeelor din România ni se oferă începând cu data de 2...

“Sora mai mică” a Nopţii muzeelor, acum la prima ediţie
Ascultă live

Ascultă live

05:00 - 06:00
Teatrul Național Radiofonic - Biografii, memorii
Ascultă live Radio România Cultural
05:05 - 06:00
IN ZORI
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
00:00 - 06:00
PROGRAM MUZICAL NOCTURN
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
00:00 - 06:00
Transilvania by night
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru