Ascultă Radio România Cultural Live

Carnavalul Animalelor, proiectul muzical Classic for Kids, ajunge la copiii din 3 județe

Carnavalul Animalelor, proiectul muzical Classic for Kids, ajunge la copiii din 3 județe

16 Aprilie 2024, 12:08

În aprilie și mai Asociația Classic Unlimited împărtășește cu voi entuziasmul pentru muzică și forțele creatoare ale sunetelor prin Classic for Kids. La cea de-a doua ediție, proiectul de educație muzicală pentru copii, inițiat de Asociația Classic Unlimited ajunge în sediul unei asociații culturale, 5 școli și două biserici din județele Bistrița – Năsăud, Cluj și Maramureș, prin intermediul artiștilor Bogdan Vaida (pianist) și Anamaria Meza (compozitoare).

Pe parcursul celor două luni, copii cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani se vor bucura de binefacerile muzicii: își vor exersa imaginația, vor învăța cum să-și gestioneze emoțiile, își vor lărgi orizonturile sonore făcând și ascultând muzică.

„Carnavalul animalelor”, de Camille Saint – Saëns, piesa principală a concertelor Classic for Kids, este o suită plină de umor, opera perfectă pentru a explora diferite instrumente și a păstra treaz interesul copiilor pentru muzică. Ei vor fi antrenați în activități pline de posibilități, care vor porni de la fragmente ca: Lebăda, Cucul de munte, Elefantul, Țestoasele, Cangurii, Marșul regal al leului, Personaje cu urechi lungi. Lucrări ale lui Mozart, Beethoven și piesa special compusă de Anamaria Meza – Vânătoarea - vin să întregească spectacolul ludic.

Conceput în trei părți, proiectul „Classic for Kids – Carnavalul animalelor” propune un miniconcert de pian cu povești din lumea animalelor, un atelier interactiv de ritm și improvizație și un exploratoriu de instrumente muzicale.

În această călătorie melodioasă, Bogdan Vaida și Anamaria Meza vor avea următoarele opriri:

Școala Gimnazială „Ștefan Pascu” | Apahida, 18 aprilie, ora 14:00

Catedrala Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei” | Beclean, 22 aprilie, ora 16:00

Liceul de Arte „Corneliul Baba” | Bistrița, 23 aprilie, ora 11:00

Școala Gimnazială Ciurila | Ciurila, 25 aprilie, ora 10:00

Școala Gimnazială nr.2 | Sighetu Marmației, 10 mai, ora 11:00

Școala Gimnazială „Florea Mureșanu” | Suciu de Sus, 11 mai, ora 12:00

Sub Stejar | Târgu Lăpuș, 12 mai, ora 14:00

Biserica Ortodoxă din Vechea | comuna Chinteni, 19 mai, ora 17:00

Camille Saint-Saëns a fost și s-a considerat un compozitor serios. Marea lui fantezie zoologică, Carnavalul Animalelor, a fost însă compusă de distracție. Probabil marele compozitor francez a lăsat frâu liber copilului din el. Apoi a interzis ca această muzică să se cânte înainte de moartea lui pentru a nu-i afecta reputația. Paradoxal, a devenit cea mai cunoscută și apreciată lucrare a lui. Abia așteptăm să descoperim animalele lui Saint-Saens la Classic for Kids, alături de o piesă special compusă de Anamaria Meza, dar și multe alte surprize pe care le-am pregătit pentru copii. (Bogdan Vaida, inițiator Clasic Unlimited și Classic for Kids)

Bogdan Vaida aduce muzica clasică mai aproape de oameni prin turneul Classic Unlimited. El a absolvit Academia de Muzică din Cluj, apoi și-a continuat studiile în Germania, la Hochschule für Musik Freiburg. A cântat și a trăit mult timp la Freiburg, unde în 2015 a demarat proiectul Klassik Mittendrin. Din 2015 încoace, Bogdan Vaida a susținut, în cadrul turneelor Klassik Mittendrin și Classic Unlimited, peste 100 de concerte în cele mai neașteptate locuri din România, Germania și Elveția.

Anamaria Meza, compozitoarea care a scris piesa „Vânătoarea” și a pregătit atelierul de muzică pentru proiectul Classic for Kids, a colaborat de-a lungul timpului cu muzicieni și proiecte de excepție, printre care: compozitoarea Violeta Dinescu (Oldenburg), mezzosoprana Christina Ascher și Janus Ensemble (Karlsruhe), pianista Claudia Bigos (Braunschweig), formația Trio Contraste (Cluj-Napoca), „Young famous orchestra” (Cluj-Napoca), și, bineînțeles, cu Bogdan Vaida în cadrul proiectului Classic Unlimited și Classic for Kids.

Despre Classic Unlimited

Asociația Classic Unlimited vizează promovarea muzicii clasice prin prezentarea unui mod diferit de a vedea, auzi, cânta și trăi muzică. Astfel, în cadrul proiectelor Classic Unlimited, publicul este invitat să descopere poveștile din spatele muzicii și lucrurile care i-au inspirat pe compozitori să își scrie capodoperele. Classic Unlimited este inspirat de turneul Klassik Mittendrin, care a debutat în 2015 într-un atelier de motociclete din Germania, când pianistul Bogdan Vaida a avut ideea de a scoate muzica clasică din sălile de concert, din dorința de a o face mai accesibilă publicului larg. Doi ani mai târziu, proiectul ajunge în România. Din 2015 au fost produse 10 spectacole muzicale, și peste 100 de concerte în cele mai neașteptate locuri din România, Germania și Elveția pentru un public de peste 12.000 de spectatori.

În 2023 programul de educație muzicală Classic for Kids a ajuns la 1000 de copii din 8 comunități din mediul rural și urban mic și la peste 35000 de copii, părinți și bunici prin intermediul canalului de YouTube. Găsiți aici aftermovie-ul Classic for Kids 2023.

Evenimentul din acest an face parte din proiectul „Classic for Kids – Carnavalul animalelor”, proiect cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Grivița 53 – Primul teatru construit de la zero de comunitate
Muzică-Dans-Arte 29 Aprilie 2024, 14:09

Grivița 53 – Primul teatru construit de la zero de comunitate

Cărămidă cu cărămidă, proiectul născut din crezul artistic al scriitoarei și regizoarei Chris Simion Mercurian, prinde tot...

Grivița 53 – Primul teatru construit de la zero de comunitate
Art Safari este deschis în perioada 1-5 mai. Mini-vacanța începe cu o nouă expoziție temporară, „Acasă la Brâncuși”
Muzică-Dans-Arte 28 Aprilie 2024, 06:56

Art Safari este deschis în perioada 1-5 mai. Mini-vacanța începe cu o nouă expoziție temporară, „Acasă la Brâncuși”

București, 26 aprilie 2024. Satul pe care Constantin Brâncuși l-a făcut celebru, Hobița, se află în centrul unei...

Art Safari este deschis în perioada 1-5 mai. Mini-vacanța începe cu o nouă expoziție temporară, „Acasă la Brâncuși”
Pictorul Tudor Zbârnea, după mai mult de două decenii în care a reconstruit și redefinit Muzeul Național de Artă al Moldovei, devine  personajul principal al emisiunii Cult Top
Muzică-Dans-Arte 28 Aprilie 2024, 06:50

Pictorul Tudor Zbârnea, după mai mult de două decenii în care a reconstruit și redefinit Muzeul Național de Artă al Moldovei, devine personajul principal al emisiunii Cult Top

Duminică 28 aprilie, de la ora 14,30.

Pictorul Tudor Zbârnea, după mai mult de două decenii în care a reconstruit și redefinit Muzeul Național de Artă al Moldovei, devine personajul principal al emisiunii Cult Top
TÂRG DE FLORII, 26 – 28 aprilie 2024, între orele 10:00 și 18:00, la Muzeul Național al Țăranului Român
Muzică-Dans-Arte 28 Aprilie 2024, 06:04

TÂRG DE FLORII, 26 – 28 aprilie 2024, între orele 10:00 și 18:00, la Muzeul Național al Țăranului Român

Duminica cea de pe urmă din Păresimi sau din Postul Mare este cunoscută sub numele de Florii, Duminica Floriilor sau Duminica...

TÂRG DE FLORII, 26 – 28 aprilie 2024, între orele 10:00 și 18:00, la Muzeul Național al Țăranului Român
„T R I B A L” : un nou spectacol-eveniment al Corului de Copii Radio
Muzică-Dans-Arte 27 Aprilie 2024, 13:59

„T R I B A L” : un nou spectacol-eveniment al Corului de Copii Radio

Sâmbătă, 27 aprilie 2024 (de la 19.00) , CORUL DE COPII RADIO vă invită la Sala Radio la un nou eveniment special:...

„T R I B A L” : un nou spectacol-eveniment al Corului de Copii Radio
Art Battle revine cu a treia editie, la Palatul Bragadiru, pe 27 aprilie
Muzică-Dans-Arte 27 Aprilie 2024, 07:00

Art Battle revine cu a treia editie, la Palatul Bragadiru, pe 27 aprilie

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul...

Art Battle revine cu a treia editie, la Palatul Bragadiru, pe 27 aprilie
„Eroica” de Beethoven la Sala Radio
Muzică-Dans-Arte 26 Aprilie 2024, 11:45

„Eroica” de Beethoven la Sala Radio

Astăzi,  26 aprilie 2024, veți asculta la Sala Radio celebra Simfonie nr. 3 -  Eroica , semnată de BEETHOVEN ,...

„Eroica” de Beethoven la Sala Radio
De Ziua Internațională a Dansului, o nouă premieră la TAM
Muzică-Dans-Arte 26 Aprilie 2024, 10:53

De Ziua Internațională a Dansului, o nouă premieră la TAM

Teatrul „Andrei Mureșanu” (TAM) din Sfântu Gheorghe anunță premiera spectacolului de mișcare MEMETICS,...

De Ziua Internațională a Dansului, o nouă premieră la TAM
Ascultă live

Ascultă live

22:00 - 23:25
Teatrul Național Radiofonic
Ascultă live Radio România Cultural
22:25 - 23:00
Agenda globală
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
22:00 - 23:00
Folcloria
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
21:00 - 23:00
iSport
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru