Idei în nocturnă – Pagini de Istorie – Istorii mari şi mici ale domniilor fanariote văzute prin documente de arhivă
20 februarie 2018
DOCUMENTAR: Cetatea Devei – una dintre cele mai importante fortificaţii medivale din Transilvania
22 februarie 2018

RĂSCOALA DIN 1907

În ziua de 8/21 februarie 1907 – în comuna Flămânzi din jud. Botoşani, s-a aprins flacăra unei puternice revolte ţărăneşti, ce a rămas în istorie drept Răscoala din 1907.

În urma refuzului de a încheia învoieli mai lesnicioase, ţăranii l-au agresat pe administratorul unei moşii de aproape 30.000 de pogoane ce aparţinea unui nepot al fostului domnitor Mihail Sturza şi care fusese arendată trustului fraţilor Fischer.

Cele petrecute la Flămânzi au găsit un amplu ecou printre ţăranii din satele învecinate. Timp de aproape două săptămâni s-au produs frământări, au fost depuse plângeri şi cereri şi s-au creat diverse agitaţii de masă în momentul întâlnirilor avute cu reprezentanţii autorităţilor.

Realizând că nu obţin un răspuns favorabil la problemele lor, ţăranii din nordul Moldovei au trecut la lupta deschisă. Astfel, zeci de sate din judeţele Botoşani, Dorohoi şi Iaşi, s-au transformat în câmpuri de acţiune ale răsculaţilor.

* * *

Cauzele izbucnirii Răscoalei de la 1907 au fost multiple şi au derivat din contradicţiile sistemului agrar românesc bazat pe marea proprietate moşierească, pe nedreapta împărţire a pământului, pe creşterea arenzilor ţărănimii şi nu în ultimul rând pe abuzurile marilor arendaşi, ce atingeau cote inimaginabile.

Sistemul de învoiri agricole cu moşierii, la care ţăranii erau nevoiţi să apeleze din cauza lipsei de pământ, îi strângea „ca un cerc de foc”. De exemplu, într-o plângere din 1902, obştea sătenilor din Întorsătura-Dolj arăta: „Sunt opt ani de zile trecuţi, de când suportăm cele mai mari chinuri din partea domnului Pantelimon Constantinescu, arendaşul acestei moşii”.

În timp ce exportul de grâne româneşti aducea venituri crescânde moşierilor şi arendaşilor, marea masă a ţăranilor se afunda în sărăcie şi datorii.

* * *

Obiectivul luptei ţăranilor a fost acelaşi peste tot, chiar dacă uneori aceştia nu s-au exprimat la fel: înlăturarea exploatatării moşiereşti şi obţinerea în stăpânire a pământului pe care îl munceau de veacuri, de aici strigătul „Vrem pământ !”, sub semnul căruia s-a desfăşurat lupta.

* * *

În Moldova, răscoala s-a desfăşurat succesiv, de la nord la sud, cuprinzând pe măsura înaintării ei, noi localităţi, plăşii şi judeţe. În scurt timp, între 12/25 – 13/26 martie, ea s-a extins şi în Muntenia şi Oltenia, unde s-a concentrat în părţile şesului dunărean, de mare cultură cerealieră, unde exista şi cea mai întinsă proprietate latifundiară. Aici pământurile ajunseseră să fie cuprinse de un adevărat brâu de foc, iar ţăranii s-au organizat mult mai bine decât fraţii lor din Moldova.

În paralel cu incendierea, ţăranimea a trecut la distrugerea sistematică a conacelor şi au început să-şi împartă pământurile. Populaţia nevoiaşă, în anumite locuri, a fraternizat şi ea cu răsculaţii. De exemplu, la Alexandria a luat parte la revoltă şi o unitate de rezervişti, iar în unele zone rezerviştii şi soldaţii aflaţi în concediu au devenit conducători ai grupurilor de ţărani, la fel şi învăţătorii sau preoţii. Oraşe precum Bacău, Craiova, Giurgiu, Buzău sau Piteşti au fost atacate de coloane formate din zeci de răsculaţi, care s-au izbit de rezistenţa Armatei. Astfel, au fost omorâţi un număr mare de ţărani, în timp ce alţii au fost torturaţi, fiind pusă în acţiune şi artileria care a bombardat numeroase sate în judeţele Vlaşca, Teleorman, Olt, Dolj şi Mehedinţi. În cele din urmă revolta a fost înăbuşită în sânge de către guvernanţii vremii, care au pactizat în vederea salvării poziţiilor moşierimii şi ale burgheziei.

* * *

La 12/25 martie 1907, cu toate că deţinea majoritatea în Parlament, guvernul conservator a fost constrâns să-şi prezinte demisia asigurând însă, noul guvern liberal, de întregul său sprijin. Astfel a doua zi a avut loc o şedinţă extraordinară, în care cei doi lideri, conservator şi liberal, Gheorghe Gr. Cantacuzino şi D. A Sturza, şi-au mărturisit bunele intenţii, sub semnul înţelegerii intereselor superioare ale patriei aflate în pericol.

Paralel cu organizarea represiunii, încredinţată generalului Alexandru Averescu (ministru de Război în noul cabinet), s-a întocmit „Manifestul către ţărani” care promitea adoptarea unor măsuri ce urmau să facă obiectul legiuirilor agrare în perioada imediat următoare.

* * *

Răscoala de la 1907 a pus în mişcare, în funcţie de interesele proprii, toate forţele şi grupările sociale şi a produs o intensă frământare în întreaga societate. Intelectualitatea, care a vădit o mare înţelegere pentru cauza ţărănimii, s-a pronunţat pentru grabnica îmbunătăţire a ei. Aşa au luat atitudine figuri remarcabile ale culturii româneşti, cum ar fi: Ion Luca Caragiale (care a scris „1907 din toamnă până-n primăvară”, unde a înfierat atacul armat asupra ţăranilor), Alexandru Vlahuţă (cu poezia „1907”), George Coşbuc (ce a scris „Noi vrem pământ !”)

VASILESCU GABRIELA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *