Pentru prima dată o orchestră simfonică din China cântă în România, la Festivalul RadiRo!
22 august 2016
Celebrul violonist Gidon Kremer va concerta la Festivalul RadiRo pe 29 septembrie!
22 august 2016

RadiRo: Orchestra Simfonică Radio din Norvegia, de la Premiile Nobel la Sala Radio

Ansamblul care are privilegiul de a susține anual un concert cu ocazia decernării Premiului Nobel pentru Pace de la Oslo, Orchestra Simfonică Radio din Norvegia, va susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio – RadiRo, ediția a III-a, organizat de Radio România, în perioada 23 septembrie- 1 octombrie 2016.

Sâmbătă, 24 septembrie 2016, de la ora 19.00, orchestra va fi condusă de dirijorul Miguel Harth – Bedoya, nominalizat la premiile Grammy și câștigător al Premiilor Emmy, care este de în prezent dirijor-șef al ansamblului.

Programul serii va începe cu Selecţiuni din Peer Gynt, cunoscuta lucrare a lui Edvard Grieg, cel mai de seamă muzician din școala națională norvegiană. Variations over Variations over a Norwegian folk tune de A. Janson va fi interpretată de Tine Thing Helseth solistă care a început să cânte la trompetă la vârsta de 7 ani, iar astăzi, la 26 de ani, este una dintre cele mai apreciate interprete la acest instrument în plan internațional. Seara se va încheia cu  Variaţiuni pe o temă originală  – Enigma de Elgar.

Duminică, 25 septembrie 2016 de la ora 19.00, Orchestra Simfonică Radio din Norvegia condusă de același Miguel Harth – Bedoya, îl va avea ca invitat pe pianistul Vadym Kholodenko, care s-a remarcat ca unul dintre cei mai dinamici și înzestrați muzicieni ai generației sale, apreciat pentru interpretarea sa „impecabilă, vibrantă și plină de imaginație” (Cleveland Plain Dealer). Câștigător al medaliei de aur și al premiilor speciale în cadrul ediției a IV-a a Concursului Internațional de Pian Van Cliburn, în 2013, Kholodenko are o carieră internațională în plină ascensiune în Europa, Asia și America de Nord.

Acesta va interpreta Concertul în la minor pentru pian și orchestră  al romanticului Edvard Grieg.

Biletele la Festivalul RadiRo sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru mai multe informații despre Festivalul Internațional al Orchestrelor Radio – RadiRo, vă rugăm să consultați site-ul www.radirofestival.ro.

 

Organizator:Radio România

Sponsor principal: Orange

Coproducător: TVR

Parteneri: Arcub, Institutul Cultural Român

Maşina festivalului: Dacia

Sponsori:Art Production, Intâlnirile JTI, Aquatique.

 

Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional, Radio România Internaţional,  Orchestrele şi Corurile Radio, România TV, Adevărul, Caţavencii, Observator Cultural, Revista Cariere, Zile şi Nopţi,  Accente,  Forbes, Mediatrust, Agenţia de carte, Librăriile Humanitas

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *