Ascultă Radio România Cultural Live

Radio România, prin Teatrul Naţional Radiofonic, nominalizat pentru premiile BBC Audio Drama Awards 2019, cu spectacolul "Spovedania" de Ilinca Stihi, la secţiunea "Cea mai bună dramă europeană"

09 Ianuarie 2019, 10:07

Producţia Teatrului Naţional Radiofonic „Spovedania” – scenariu radiofonic de Doina Papp după romanul „Demonii” de Feodor Mihailovici Dostoievski, regia artistică: Ilinca Stihi, se află pe lista celor trei finalişti, pentru BBC Audio Drama Awards 2019, la secţiunea „Cea mai bună dramă europeană” (Best European Drama).


Premiile BBC Audio Drama se acordă pentru originalitatea şi calitatea spectacolelor radiofonice on air şi online şi oferă recunoaştere creativităţii actorilor, scriitorilor, producătorilor, inginerilor de sunet şi altora care lucrează în acest gen estetic aparte, cu legi proprii.
Câştigătorii vor fi anunţaţi duminică, 3 februarie 2019, în cadrul unei ceremonii, ce va avea loc la Radio Theatre de la BBC Broadcasting House Londra.


La secţiunea Cea mai bună dramă europeană, spectacolele finaliste sunt:
„The Confession” („Spovedania”) by Fyodor Dostoevsky, adapted by Doina Papp, producer/director Ilinca Stihi, Radio Romania
„Munch and Munch” – Diptych written and directed by Jasna Mesarić, producer Katja Šimunić, HRT Croatian Radio
„Wrapped” by Tracy Martin, producer/director Kevin Reynolds, RTÉ Ireland
http://www.bbc.co.uk/programmes/articles/jr0ZJFLgHddrBMV8Y5Mp1Y/audio-drama-awards-2019-finalists

„Spovedania” – scenariu radiofonic de Doina Papp după romanul „Demonii” de Feodor Mihailovici Dostoievski. Regia artistică: Ilinca Stihi.
În distribuţie: Zoltan Octavian Butuc, Marian Râlea, Ana Ioana Macaria, Isabela Neamţu, Magda Catone, Manuela Ciucur, Andrei Ciopec, Ana Maria Ţoghină.


Muzica originală şi sound design: Tom Brânduş.
Asistenţa tehnică înregistrări teren: Bogdan Dumitrescu şi Marius Ţoghină. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Redactor şi producător: Domnica Ţundrea.

În februarie 2018, cu prilejul premierei radiofonice de la Radio România Actualităţi, Teatrul Naţional Radiofonic propunea publicului său o pagină sonoră inedită: spectacolul „Spovedania”, după F. M. Dostoievski, constituindu-se într-o provocare la introspecție alături de eroul care parcurge un tragic proces de conștiință, capabil să exprime o viaţă interioară cu infinite meandre, complicate frământări psihologice: cea a demonicului prinț Stavroghin.


Scenariul radiofonic semnat de Doina Papp, realizat cu ştiinţa dozării exacte și simţ teatral, pornește de la ultimul capitol din „Demonii”, „La Tihon”, refuzat inițial publicării. Aici, Stavroghin, care caută mântuirea spovedindu-se călugărului Tihon, retrăiește obsesia unui act de pedofilie, crima odioasă comisă față de copila pe care o ademenește și o împinge la sinucidere, corolar al unei vieți în afara credinței. Suferinţa personajului, dilemele acestei fiinţe aflate în impas se amplifică prin inserarea unor secvenţe retrospective semnificative din roman, care-l definesc pe Stavroghin ca reprezentant al nihiliștilor pe care romanul îi are în centru. Scriitura radiofonică adoptă tehnica colajului, în acord cu nevoile transpunerii în limbaj auditiv, lansând întrebări şi îndemnând, fără îndoială, la meditaţie, la confruntarea cu ideile dostoievskiene despre credinţă, moarte, esenţa (ambiguitatea) fiinţei umane. Acest nucleu dramatic răscolitor este încadrat de poezia lui Charles Bukowski, dedicată lui Dostoievski, adăugată de regizoare care face un racord spectaculos la contemporaneitate, aducând lumea spectacolului aproape de noi, publicul de secol XXI.


Ilinca Stihi abordează creativ universul dostoievskian, cu o concepţie precisă asupra spaţiului auditiv, izbutind o producţie sonoră iconoclastă, vie, ritmând secvenţele spectacolului prin discontinuităţi, întreruperi ale compoziţiei acustice ori alăturări neobişnuite de sunete, cuvinte, stări şi sentimente… Planul dialogului este dublat în permanenţă de un plan auditiv secund, care comentează, însoţeşte, câteodată chiar contrazice inspirat conţinutul vorbelor rostite. Viaţa interioară damnată a lui Stavroghin este redată prin modalităţi de expresie noi, incitante, în spiritul evoluţiei formelor auditive şi al posibilităţilor, din ce în ce mai rafinate, de explorare a lumii sunetelor.


Din acest punct de vedere, s-a dovedit mai mult decât benefică, pentru spectacolul radiofonic „Spovedania”, colaborarea cu Tom Brânduş, artist vizual, muzician, compozitor, autor de performance-uri multimedia şi producţie video, implicat în numeroase producţii teatrale, cinematografice şi de operă, pe scenele naţionale şi internaţionale.


Regizoarea Ilinca Stihi şi Tom Brânduş, autor al sound design-ului şi al muzicii originale, au recreat subtila ţesătură de întâmplări, sentimente, emoţii, impulsuri sufleteşti, din scrierea lui Dostoievski, învăluind faptele stranii într-un halou sonor atent elaborat, în care sunetele, inflexiunile, pauzele îşi află o ipostază organică şi dovedesc o mare putere de sugestie, izbutind să impună sentimentul de deznădejde şi damnarea, proprii acestui univers. Înregistrările au fost realizate într-un spaţiu subteran, în uzina de la subsolul Radioului (excelentă corespondenţă cu subterana lui Dostoievski!), zgomotul motoarelor în surdină, dozate diferit, însoţind în permanenţă jocul actorilor, generând o ambianţă acustică ciudată, apăsătoare. Spaţializarea sunetului, atenţia maximă la detalii, alternanţa de planuri şi muzica originală a lui Tom Brânduş amplifică atmosfera, stările personajelor, susţinând dialogul, ideile, pasiunile, viaţa subtilă, ascunsă, intensă, de dincolo de cuvinte.


Regizoarea Ilinca Stihi a invitat, în distribuţia spectacolului radiofonic „Spovedania”, personalităţi actoriceşti distincte, ale căror voci răscolitoare dau viaţă, fie și numai în câte o scenă, acestor personaje și întâmplări, antrenându-ne în confesiunea lor simbolică. În rolul lui Nikolai Stavroghin, Zoltan Octavian Butuc întruchipează, cu forţă şi expresivitate, ambiguitatea personajului, dedublarea, multiplicarea, negativismul exacerbat, apăsarea şi chinurile sufleteşti. Prin vocile actorilor şi prin tot acel amalgam sonor atent gândit, spectacolul capătă dramatism, intensitate, poezie, emoţie.
Astfel încât, producţia „Spovedania”, scenariu radiofonic de Doina Papp după Dostoievski, în regia artistică a Ilincăi Stihi, a devenit un spectacol radiofonic profund, tulburător, care pune în valoare ideile genialului scriitor rus, susţinut fiind impecabil de către actori, o montare care vorbeşte publicului de azi, printr-un limbaj sonor universal. (Domnica Ţundrea)

Evenimentul „Alexander Hausvater – Dialoguri Teatrale”
Teatru și film 08 Mai 2024, 11:33

Evenimentul „Alexander Hausvater – Dialoguri Teatrale”

Institutul Cultural Român  vă invita între  14-18 mai 2024 , la  Teatrul Evreiesc de Stat  la...

Evenimentul „Alexander Hausvater – Dialoguri Teatrale”
Ce se vede în luna mai la Teatrul Ion Creangă
Teatru și film 07 Mai 2024, 12:22

Ce se vede în luna mai la Teatrul Ion Creangă

Dacă există un basm iubit în egală măsură de copii, în mod sigur numele lui este ,,Albă ca zăpada“....

Ce se vede în luna mai la Teatrul Ion Creangă
TIFF.23 începe în forță cu o poveste despre răzbunare marca Luc Besson
Teatru și film 07 Mai 2024, 12:18

TIFF.23 începe în forță cu o poveste despre răzbunare marca Luc Besson

Cluj-Napoca, 7 mai 2024. Miile de spectatori așteptați la Gala de Deschidere a celei de-a 23-a ediții a Festivalului...

TIFF.23 începe în forță cu o poveste despre răzbunare marca Luc Besson
AVANPREMIERA și PREMIERA spectacolului outdoor „FARFURIA” de Maria Manolescu, în regia lui David Alexandru Mușoiu
Teatru și film 07 Mai 2024, 05:10

AVANPREMIERA și PREMIERA spectacolului outdoor „FARFURIA” de Maria Manolescu, în regia lui David Alexandru Mușoiu

Teatrul Masca vă invită la sediul său din Bd. Uverturii Nr. 14, cu ocazia avanpremierei și premierei spectacolului outdoor...

AVANPREMIERA și PREMIERA spectacolului outdoor „FARFURIA” de Maria Manolescu, în regia lui David Alexandru Mușoiu
REVIZORUL –  în premieră la TEATRUL MIC
Teatru și film 06 Mai 2024, 05:13

REVIZORUL – în premieră la TEATRUL MIC

Teatrul Mic  anunță  premiera oficială a spectacolului „REVIZORUL”  de  Nikolai Gogol , regia...

REVIZORUL – în premieră la TEATRUL MIC
Actorii Șerban Pavlu și Vlad Lință, pe scena ARCUB, în două reprezentații ale spectacolului de teatru „Bazinul de nord” de Rajiv Joseph, montat de Alexandru Mâzgăreanu
Teatru și film 02 Mai 2024, 06:47

Actorii Șerban Pavlu și Vlad Lință, pe scena ARCUB, în două reprezentații ale spectacolului de teatru „Bazinul de nord” de Rajiv Joseph, montat de Alexandru Mâzgăreanu

Spectacolul de teatru contemporan „Bazinul de nord” de Rajiv Joseph , revine luni 13 mai , la ora 19:00, și...

Actorii Șerban Pavlu și Vlad Lință, pe scena ARCUB, în două reprezentații ale spectacolului de teatru „Bazinul de nord” de Rajiv Joseph, montat de Alexandru Mâzgăreanu
Filme pentru întreaga familie și documentarul de artă Tițian, Imperiul Culorii în luna mai la Happy Cinema Luceafărul
Teatru și film 30 Aprilie 2024, 13:51

Filme pentru întreaga familie și documentarul de artă Tițian, Imperiul Culorii în luna mai la Happy Cinema Luceafărul

Proiecția filmului de artă Tițian, Imperiul Culorii din cadrul evenimentului Anul Filmelor de Artă realizat în...

Filme pentru întreaga familie și documentarul de artă Tițian, Imperiul Culorii în luna mai la Happy Cinema Luceafărul
SEZONIERII expoziție de fotografie documentară, ateliere de cercetare, conferințe & vizionare de film 10 mai — 9 iunie 2024, Sala Irina Nicolau Muzeul Național al Țăranului Român
Teatru și film 30 Aprilie 2024, 07:27

SEZONIERII expoziție de fotografie documentară, ateliere de cercetare, conferințe & vizionare de film 10 mai — 9 iunie 2024, Sala Irina Nicolau Muzeul Național al Țăranului Român

Cum arată viața zilnică a muncitorilor români sezonieri plecați în Spania, Germania sau Marea Britanie,...

SEZONIERII expoziție de fotografie documentară, ateliere de cercetare, conferințe & vizionare de film 10 mai — 9 iunie 2024, Sala Irina Nicolau Muzeul Național al Țăranului Român
Ascultă live

Ascultă live

23:30 - 00:00
Lounge Music
Ascultă live Radio România Cultural
23:05 - 00:00
Teatrul National Radiofonic
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
Acum live
Radio România Antena Satelor
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
23:00 - 00:00
Transilvania by night
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru