De Ziua Cărții, Pierce Brown​, autorul bestsellerului internațional „Furia roșie”​, sosește în România
17 aprilie 2018
Eveniment Victor Ieronim Stoichiță: lansarea volumului Imaginea celuilalt. Negri, evrei, musulmani și țigani în arta occidentală în zorii epocii moderne, 1453-1800
17 aprilie 2018

Premiul pentru Proză al revistei Observator Cultural a mers către „Mandarina” lui Răzvan Petrescu

Răzvan Petrescu este laureat al Premiului pentru Proză  al revistei Obervator Cultural. Cel mai apreciat scriitor de proză scurtă din România a fost premiat pentru volumul „Mandarina”, apărut la Curtea Veche Publishing în 2017. Autorului i-a fost înmânat trofeul aseară, 16 mai 2018, în cadrul celei de-a XII-a Gale a Premiilor Revistei Observator Cultural, care s-a desfășurat la Teatrul Odeon.

„Mai ales în ziua de azi, când există foarte multă lume care scrie, un premiul de genul acesta, de elită i-aș spune, te confirmă, te bucură, te face să mergi mai departe. Și Cehov a fost întrebat de un prieten la un moment dat <<ce părere ai despre toți ăștia care scriu>>. Și ne aflăm în secolul al IX-lea… La care, el blajin așa, deși avea umor și era ironic, a zis <<ei lasă, că e loc pentru toți>>. Sunt foarte curios ce-ar spune acum. Cu toată generozitatea lui fenomenală, nu cred că ar mai spune același lucru, având în vedere că acum zece ani erau douăzeci și unu de milioane de cărți publicate într-un an, apărute în librării”, a declarat Răzvan Petrescu pentru Radio România Cultural.

„Mandarina” (Curtea Veche Publishing, 2017) atinge toate subiectele care l-au frământat pe Răzvan Petrescu în ultimii 20 de ani: „despre fetițe, bunici, informatori și alte personaje biblice”, cum spune chiar autorul. „O rememorare a comunismului și o reinterpretare a realității polimorfe care i-au urmat. Stilul inconfundabil se reîntregește în acest volum nou. Marcat de o melancolie difuză, profundă, dar cufundată în umor, ironie și mai ales auto-ironie. Este un periplu literar prin realitatea cotidiană, văzută de cele mai multe ori prin ochii unui scriitor blocat într-un post de redactor, dar cu ambiții mari. Aflat la granița dintre un realism sfâșietor, al cărui orizont este absurdul, și banalitatea cotidiană, prozele scurte din <<Mandarina>> au la bază o viziune tragicomică a existenței, a evenimentelor și figurilor publice care au marcat viața românească a ultimelor decenii, în trecerea ei de la o veche lume a securiștilor și temnicerilor la una a noilor îmbogățiți”, în cuvintele criticului și scriitorului Marius Chivu.

Premiul pentru Proză al revistei Observator Cultural a fost acordat anul acesta Ex Aequo, cea de-a doua laureată fiind Tatiana Țîbuleac, pentru volumul „Vara în care mama a avut ochii verzi”.

Răzvan Petrescu (n. 20 septembrie 1956) este unul dintre cei mai apreciați prozatori, dramaturgi și editori români. Numit de o bună parte din critică, dar și de cititori, deopotrivă, cel mai valoros autor român contemporan de proză scurtă, debutează în 1986, în volumul colectiv „Debut ’86”. Urmează volumele „Grădina de vară” (proză scurtă, 1989), „Eclipsa” (1993), „Într-o după-amiază de vineri” (proză scurtă, 1997), recompensat cu premiul Cartea Anului la Salonul Național de Carte de la Cluj, premiul ASPRO pentru cea mai bună carte de proză a anului și premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București. Au urmat „Foxtrot XX” (meta-jurnal și publicistică, 2008, premiul pentru proză pe 2008, acordat de Radio România Cultural), „Variațiuni pe o temă de Vater-Puccini” (Curtea Veche Publishing, interviuri în proză, 2013), „Scrisori către Mihai” (epistolar, Curtea Veche Publishing, 2014), „Ursulețul lui Freud” (critică ficțional-literară, Curtea Veche Publishing, 2015).

 

Partener monitorizare presă: Klarmedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *