Timpul prezent în literatură – fotbal şi literatură
29 iunie 2018
Născut în România – Scriitorul şi redactorul Adina Kenereş, director al Editurii Compania, Bucureşti
1 iulie 2018

Povestiri din studioul artelor Sambata 30 iunie – ora 21.00

Realizator Magdalena Tara

Invitat special scriitoarea si traducatoarea Magdalena Popescu Marin

Dorinţa omului de cunoaştere a universului îmbrățișează, se știe prea bine, o mare diversitate de forme şi metode. Mă refer acum la posibilităţile de însuşire a unei limbi romanice mai puţin cunoscute şi studiate, cu un număr de vorbitori restrâns în actualitate, dar cu un statut, lingvistic și sociologic deosebit de interesant. Este limba retoromană, vorbită în cantonul elvețian , numit în romanşă Grischun ( germ. Graubünden, fr. Grisons, it. Grigioni), canton trilingv , de expresie germană, italiană și retoromană, aceasta din urmă fiind o limbă foarte divizată, caracterizată prin discontinuitatea sa, alcătuită teoretic din trei variante, destul de deosebite între ele,  fiecare cu o fizionomie definită : romanşa, ladina dolomitică şi friulana, la rândul lor extrem de fărămiţate sub aspect dialectal. Puţini cercetători, filologi, literaţi sau lingvişti, şi-au consacrat cu destoinicie viaţa şi energia acestei mici entităţi lingvistice. Printre aceștia se numără Magdalena Popescu-Marin, doctor în filologie, traducătoare şi scriitoare, reputată nu numai în România, unde este unica specialistă în domeniu, ci și în Elveția, cu o bogată și multifațetică activitate de peste patru decenii. În recenta ei carte bilingvă de memorii Il mund romontsch en mia veta / Lumea romanşă în viaţa mea (Editura Universitară, Bucureşti, 2017) autoarea descrie cum a reuşit să-şi însuşească o limbă şi o cultură nouă, soră cu româna prin obârșia latină. Studiind romanşa, autoarea a ales să se ocupe cu precădere de idiomul cel mai semnificativ ca număr de vorbitori şi anume subdialectul sursilvan, fără să ignore celelalte patru forme teritoriale : engadineza sau ladina, reprezentată de două graiuri (puter şi vallader), sutsilvana şi surmirana.

În sfârșit, cu privire la felul cum sună textul românesc, traducere după cel romanş, constatăm că stilul este permanent fluent, simplu, sugestiv, presărat pe alocuri cu note de umor fin, chiar de duioșie, iar problemele ştiinţifice – de natură lingvistică, socio-istorice – sunt expuse într-un limbaj accesibil publicului larg. Şi prin aceste calităţi formale, ca şi prin conţinutul lor, „amintirile” Magdalenei Popescu-Marin sunt un frumos îndemn la o lectură care, neîndoios, își va îmbogăți, cultural și spiritual, cititorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *