Azi la Radio România Cultural: Idei în nocturnă. Diaspora. Dincolo de granițe
5 iulie 2018
România găzduiește, în pana pe 14 iulie, la Cluj-Napoca, a 59-a ediție a Olimpiadei Internaţionale de Matematică (OIM), competiție dedicată elevilor de liceu. 
8 iulie 2018

PORTRET: Constantin Bălăceanu-Stolnici – ultimul aristocrat autentic şi păcatele sale terifiante

Vineri, 6 iulie, omul de ştiinţă Constantin Bălăceanu-Stolnici împlineşte 95 de ani. Medic neurolog de profesie, Stolnici este pionier în domeniul neurociberneticii, profesor de neuropsihologie şi anatomie a sistemului nervos, membru de onoare al Academiei Române, membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi al Academiei de Ştiinţe Medicale din România. Este, de asemenea, Director de Onoare al Institutului de Antropologie “Fr. I. Rainer” al Academiei Române, preşedintele de Onoare al Societăţii Academice de Antropologie, dar şi preşedinte al Centrului Internaţional Antidrog şi al Drepturilor Omului, format din 14 organizaţii europene.

Familia din care provine are o istorie realmente fabuloasă, mulţi din înaintaşii săi fiind personaje importante, mai ales în politica vremii, care au influenţat puternic istoria ţării noastre. Bălăcenii sunt cei care au contribuit la constituirea Bucureştilor, schimbând la faţă Mahalalele Bălăceştilor şi Bărăţiei, au militat pentru construirea unei universităţi cu predare în limba română, în vremea când studiile se făceau numai în greaca veche, latină şi slavonă, însă unii, mai originali, au manifestat ideologii utopice, cum ar fi înfiinţarea „Falansterului de la Scăieni“, primul experiment socialist de la noi, „opera” boierului Emanoil Bălăceanu.

Constantin Bălăceanu-Stolnici este considerat ultimul boier autentic, cel din urmă descendent al familiei Bălăcenilor, însă în cartea sa de vizită se regăsesc şi pasaje întunecate, rezultate din colaborarea sa – recunoscută – cu organele represive ale epocii comuniste.

* * * * *

Constantin Bălăceanu-Stolnici s-a născut la 6 iulie 1923, la București, fiind descendent al vechii familii boiereşti a Bălăcenilor, care a aparținut nobilimii pământene, cu origini în secolul al XIII-lea, şi căreia, în secolul al XVII-lea, aula imperială vieneză – Leopold I – i-a conferit titlul de conte al Sfântului Imperiu Romano-German și i-a concesionat stema. „Bălăcenii” au fost mari ctitori de biserici, ridicând nu mai puţin de 16 lăcaşuri de cult, au fost inteligenţi, unii au fost risipitori, dar au jucat un rol extrem de important în destinul Munteniei.

Conform cercetătorilor, cel mai cunoscut ascendent pe linie masculină al familiei Bălăceanu ar fi cneazul Balaci, decedat în anul 1283, conducător militar al voievodului muntean Litovoi, care ar fi murit într-o luptă avută cu ţarul Milutin al Bulgariei.

Constantin este fiul lui Grigore Bălăceanu-Stolnici (1876 – 1967), fost ataşat comercial, şi al Ştefaniei Riegler (1893 – 1980), şi fratele Elenei Bălăceanu-Stolnici (1924 – 2001).

Bălăceanu-Stolnici a urmat Liceul „I.C. Brătianu” din Pitești, absolvit în anul 1941, iar în perioada 1941-1947 urmează cursurile Facultății de Medicină din București.

A susţinut memoriul de docenţă în anul 1947, care a fost aprobat de comisia prezidată de prof. O. Sager, însă a fost respins din motive politice, el obținând totuşi, în anul 1948, titlul de Doctor în Medicină și Chirurgie, cu teza „Considerații asupra complexului cerebelo-dento-olivar”, realizată sub conducerea profesorului Ion T. Niculescu.

În perioada 1944-1949 a fost mai întâi preparator, apoi asistent la catedra de Anatomie a profesorului Gr.T. Popa și mai apoi a prof. E. Repciuc, iar între 1949 şi 1952 a fost asistent la catedra de Neurologie a prof. N. Ionescu-Sisești.

A fost Extern (1943-1946) și Intern prin concurs (1947-1949) al spitalelor din București, fiind şi ultimul președinte al Societății internilor și foștilor interni, desființată în mod abuziv în anul 1948.

În anul 1952 este exclus de la catedră și din Institutul Medico-Farmaceutic, din motive politice, dar este angajat ca medic specialist neurolog la Spitalul Colentina, în perioada 1952-1957.

Între anii 1957 – 1965, este medic specialist neurolog la Spitalul Dr. Cantacuzino, apoi, în perioada 1965 – 1970, devine medic primar neurolog, prin concurs, la Spitalul „Gheorghe Marinescu” din București şi, în aceeaşi perioadă, şeful Serviciului Metodologic de Neurologie și Neurochirurgie, cu sarcina de coordonare a activității rețelei naționale medicale în aceste specialități.

După ce a fost confirmat doctor în ştiinţe medicale de către IMF Bucureşti şi Ministerul învăţământului, în 1967, între anii 1971-1972 devine profesor suplinitor la catedra de Cibernetică generală a Facultăţii de Filosofie a Universității din București, iar între anii 1974 – 1993 este medic primar geriatru și șef de secție la Institutul Național de Gerontologie, din anul 1991 fiind şi director general al Institutului. Aici, el a tratat pacienţi dintre cei mai renumiţi, de la ambasadori la terorişti arabi, de la psihanalistul Jaques Lacan la liderul palestinian Yasser Arafat.

A predat cursuri ca profesor asociat la Universitatea din Newcastle-upon-Tyne (Anglia), la Universitatea Pontificală din Porto Allegre (Brazilia), la Universitatea Menendez Pelayo din Santander (Spania), la Academia Medicală Cataloneză din Barcelona (Spania) şi la Colegiul de Medicină din Paris şi a fost, de asemenea, lector la Universitatea Cultural-Ştiinţifică din Bucureşti, unde a predat cursuri de iniţiere în matematică, cibernetică şi istoria culturii.

De-a lungul timpului a deţinut funcţii şi poziţii importante precum Efor testamentar al Așezămintelor Brâncovenești – Biserica Domnița Bălașa, membru al Adunării Naționale și al Consiliului Național al Bisericii Ortodoxe Române – cu rol şi drept de vot în alegerea Patriarhului ţării, Președinte al Societății Ateneul Român, director onorific al Institutului de Antropologie al Academiei Române, președinte de onoare al Universității Ecologice din București, sau președinte al familiarilor Ordinului de Malta din România.

Fiind o voce extrem de respectată în societatea civilă, şi liberal vechi şi convins – dar neînregimentat, el a fost ales în anul 1992 lider al Grupului de Reformă Morală din PNL, însă ulterior, o criză din timpul unei şedinţe a conducerii PNL, l-a determinat să se retragă din toate funcţiile din partid din motive de sănătate.

A scris peste 25 de cărţi, fie specializate pe neuroștiință, în limbile română şi franceză, cum sunt „Elemente de Anatomie și Fiziologie a Sistemului Nervos”, 1948, „Elemente de neurocibernetică”, în colaborare cu Edmond Nicolau, 1967, Personalitatea umană – o interpretare cibernetică (în colab. cu Edmond Nicolau), 1972, „Équilibre du corps et de la pensée”, în colaborare cu R. Bizé, Paris 1968, „Neurogeriatria”, 1984, „Tratat de geriatrie practică”, 1998, sau „Structuri centrale ale sistemului nervos”, 2001, fie volume pe teme diverse, cum sunt „Cele Trei Săgeți” – studiu de istorie națională, 1995, „Saga baronilor du Mont. 900 de ani de istorie politică și militară a Europei”, 1995, „Introducere în studiul kabbalei iudaice și creștine”, 1996, „Saga Bălăcenilor”, 2001, sau „Gândirea magică, geneză și evoluție, scrisă în colaborare cu Magdalena Berescu, în 2009.

A comunicat şi publicat circa 300 de lucrări ştiinţifice şi a inventat, împreună cu dr. A. Willenz şi I. Bruckner, un termometru electronic pentru măsurarea tensiunii intraoculare, iar împreună cu Edmond Nicolau, un model original al neuronului, două modele sinoptice, modele de module neuronale şi un model holografic al organizării cortexului cerebral, invenţii menţionate în literatura de specialitate şi în dicţionare.

Constantin Bălăceanu – Stolnici a fost căsătorit prima dată cu Mariana Cimpoia (1923 – 1972), apoi s-a recăsătorit cu Elisabeta Hagi-Moscu, şi ea de viţă nobilă (născută în 1921).Bălăceanu – Stolnici a primit numeroase titluri, premii şi distincţii, fiind de menţionat insigna de evidenţiat în munca sanitară în anul 1979, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Gr. T. Popa” din Iași, al Universității din Petroșani și al Universității Ecologice din București, decoraţia „Crucea Patriarhală”, „Marele Premiu” al Societății Franceze de Sinteze Înalte, Meritul Maltez în grad de Ofițer – în 1993, Ordinul Steaua României în grad de Cavaler sau Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate.

În contrast puternic cu această carieră de excepţie, în anul 2007, presa dezvăluia faptul că Bălăceanu-Stolnici a fost informator al Securităţii începând cu anul 1974, având numele de cod „Laurenţiu”. Mai grav, în noiembrie 2007, „Cotidianul” publica în articolul „Bălăceanu-Stolnici, complice la asasinatele de la Europa Liberă”, mai multe înscrisuri pe care era dactilografiat numele de cod „Laurenţiu”, prin care planuri ale casei lui Vlad Georgescu – director al secţiei române a postului de radio „Europa Liberă”, decedat în condiţii neelucidate pe deplin, la 13 noiembrie 1988, în urma unui cancer galopant rezlutat, se pare, în urma unei puternice iradieri -, au fost trimise către fosta conducere comunistă.

Chiar dacă legătura sa cu Securitatea a fost făcută cunoscută după 1989, dosarele din arhivele CNSAS au scos la iveală că delaţiunile semnate de academician cu numele de cod „Laurenţiu” nu se refereau doar la pacienţii săi străini de la Spitalul „Elias”, ci şi la Regele Mihai, la legionari, la Ion Raţiu, ca să dăm doar câteva exemple.

Bălăceanu – Stolnici a recunoscut că a semnat notele informative cu pseudonimul Laurenţiu, ca informator, pe vremea când era şef de secţie în cadrul Institutului Ana Aslan, a recunoscut faptul că îl cunoştea pe Vlad Georgescu, însă a declarat că nu îşi explică cum au apărut detalii privind planurile casei acestuia în dosarul cu numele lui de cod – „Laurenţiu”, el neavând nici solicitări nici preocupări în acest sens.

Mai mult, în decembrie 2007, poetul Mircea Dinescu, fost membru al CNSAS, a declarat în cadrul unei emisiuni TV, că din documentele existente la CNSAS rezultă că Bălăceanu – Stolnici chiar s-a autopropus Securităţii pentru colaborare, acesta prezentând, într-o scrisoare, avantajele pe care le-ar putea aduce el ca turnător, cum ar trebui intensificate relaţiile cu străinătatea, pentru ca în final să afirme, negru pe alb, că locul Anei Aslan la Institutul de Geriatrie – unde el îi era subordonat, fiind șef de secție (1974-1993) – , nu putea fi ocupat decât de o personalitate ca el. În aceeaşi emisiune, Neculai Constantin Munteanu, jurnalist şi principala voce anticomunistă a „Europei Libere”, a declarat că Stolnici ar fi primit zeci de mii de lei de la Securitate, el amintind un astfel de caz concret în care academicianul a primit suma de 16 mii de lei.

Vă invităm să descoperiţi ce conţine Decizia CNSAS din august 2007, cu referire la Constantin – Bălăceanu Stolnici, aici.

SURSA: RADOR (de Răzvan Moceanu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *