CHARLESTON – de vineri în peste 40 de cinematografe din toată țara –
7 iunie 2018
Festivalul Internaţional Grand Prix Nova continuă la București
8 iunie 2018

PORTRET: Adrian Pintea – un talent copleşitor, un artist adulat de public

Vineri, 8 iunie, se împlinesc 11 ani de la trecerea la cele veşnice a actorului de teatru şi film Adrian Pintea, un spirit remarcabil, un talent copleşitor, care a lăsat o puternică amprentă asupra culturii noastre naţionale.

Adrian Virgil Pintea s-a născut la 9 octombrie 1954, la Beiuș, jud. Bihor. Și-a petrecut copilăria în localitatea natală, apoi la Oradea.

Când a încheiat primele trei luni de viaţă, tatăl său, Adrian, ofițer în armata regală, a plecat într-o lume mai bună. A crescut alături de mama sa, Maria și de sora sa, Rodica, apoi alături şi de soţul mamei sale, George Pintea.

Încă de la o vârstă fragedă scria versuri şi proză, desena şi iubea animalele, în mod special caii, apoi în adolescenţă cânta la chitară şi iubea rock-ul.

În clasa a VII-a a primit premiul pentru poezie din partea unei reviste pentru liceeni din Oradea, moment în care a recitat pentru prima dată în public poezia „Invitaţie la vals”, impresionând profund publicul cu talentul său artistic.

În anul 1973 a absolvit Liceul nr. 2 din Oradea, iar în anul 1979 a absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București – secţia actorie, la clasa profesorului Petre Vasilescu.

În anul 1977 a debutat în teatru în „Oedip salvat” de Radu Stanca, la studioul Cassandra şi în rolul lui Treplev în „Pescărușul” de A. P. Cehov, regia Liviu Ciulei, la Teatrul Bulandra.

Debutul în film s-a produs un an mai târziu, în drama de război „Între oglinzi paralele”, regia Mircea Veroiu, alături de nume mari ca Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan, George Constantin şi Fory Etterle.

Spre sfârșitul anilor ’80, Pintea a devenit asistent universitar la IATC, la clasa Olgăi Tudorache, iar după pensionarea acesteia a devenit titular pe postul de profesor universitar, în 1990, fiind foarte iubit de studenții săi, cărora le era, deopotrivă, pedagog și prieten, critic și admirator.

În anul 2002 a obținut titlul de doctor în domeniul teatru, cu lucrarea „Hamlet sau actorul lucid”, iar în anul 2004 a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, la secția regie film, clasa Elisabeta Bostan.

A jucat în zeci de filme cum sunt seria Iancu Jianu – „Iancu Jianu, zapciul” – 1980 şi Iancu Jianu, haiducul” – 1981, „Vulcanul stins” – 1987, „Pădureanca” – 1988, sau „Femeia visurilor” – 2005.

A avut roluri în producţii sau coproducţii internaţionale pentru marele ecran: „Lurking Fear” – SUA, 1994, „Domnişoara Christina” – Rom-Fra, 1996, „Duşmanul duşmanului meu” – SUA, 1999, sau „Tinereţe fără tinereţe” – SUA-Ger.-It.-Fra.-Rom. – în 2007.

A avut roluri în piese de teatru la Teatrul Bulandra, la Teatrul Naţional din Bucureşti, la Teatrul Nottara, Teatrul Româno – American, Teatrul Naţional din Craiova şi  Compania Teatrală „777”.

L-am aplaudat în rolul Alexei – în „Memoriile unui necunoscut” de F.M. Dostoievski, regia Ion Cojar, la Teatrul Naţional Bucureşti, Ahile – „Ifigenia” de Mircea Eliade, regia Ion Cojar, Teatrul Naţional Bucureşti, 1981, Jean – în „Domnişoara Iulia”, de August Strindberg, regia Liana Ceterchi, la Studioul Casandra, Henric – „Henric al lV-lea” de Luigi Pirandello, regia Dominic Dembinski, la Teatrul Nottara, 1990, Val – în „Orfeu în infern” de Tenessee Williams, regia Adrian Pintea, la Teatrul Româno-American, în rolul Eddie din „Nebun din dragoste”, de Sam Shepard, regia Adrian Pintea, Teatrul Româno-American şi mai ales în Hamlet – în „Hamlet” de William Shakespeare, regia Tompa Gabor, la Teatrul Naţional Craiova.

A jucat în numeroase roluri în piese de teatru şi film TV cum sunt Zeno – în „Lumini și umbre”, regia Andrei Blaier, serial TV, Romeo – în „Romeo și Julieta”, regia Cătălina Buzoianu, Henric – în „Henric al lV-lea”, regia Dominic Dembinski, sau Don Juan – în „Don Juan” de Fr. Durrenmatt, regia Eugen Todoran.

A avut sute de roluri în Teatrul radiofonic, din care menţionăm doar „Departe de lumea dezlănţuită”, „Fântâna Blanduziei”, „Fraţii Jderi”, „Gaiţele” sau „Geniu pustiu”.

A semnat regia a numeroase piese de teatru („Orfeu în infern”, de Tennessee Williams, „Nebun din dragoste”,  de Sam Shepard sau „Repetiţie cu Barrymore” de William Luce, la Teatrul Bulandra), teatru TV („Hamlet”). De asemenea, câteva dintre spectacolele de teatru radiofonic din Fonoteca de Aur a Radioului poartă semnătura regizorului artistic Adrian Pintea – piesele „Peter Rugg dispărut” (1994) de William Austin, un spectacol în care joacă rol „dublu”: actor și regizor, apoi „Joc cu fantasme” (1996) de Cristian Munteanu, un monolog dramatic al însinguratei femei interpretată uimitor de Irina Petrescu.

În anul 2006, a apărut în telenovela ”Daria, iubirea mea” și tot în același an, regizorul Fancis Ford Coppola i-a încredințat rolul Pandit în ”Youth without Youth”/”Tinerețe fără tinerețe”.

A publicat şi câteva volume: „Pămîntul americanului” (nuvele) – Editura Eminescu – 1996 pentru care doi ani mai târziu a obţinut Premiul Luceafărul, volumul de poezie „Umbrit” – în 1998 şi eseul său de doctorat – „Hamlet sau actorul lucid” apărut în 2002 la Editura Alfa. Nu era doar un scriitor şi poet talentat, dar recita în mod foarte expresiv versuri din creaţia românească sau străină, rămânând unul dintre cei mai mari recitatori ai creaţiilor eminesciene. A animat multe spectacole muzicale, alături de alți artiști, pigmentând muzica acestora cu fundalul unor versuri sensibile pe care actorul le recita, memorabile rămânând momentele unice create alături de trupa Iris şi de Cristi Minculescu, sau de regretata Mălina Olinescu.

A primit numeroase premii şi distincţii, cum sunt Ordinul Meritul cultural în Grand de Comandor – la 1 martie 2004, Premiul Criticii – cel mai bun actor, pentru Hamlet, în regia lui Tompa Gabor, Premiul de excelență – VIP 2005 sau Premiul Arte VIP 2006 pentru regia spectacolului „Jesus Christ Superstar” de Andrew Lloyd Webber.

Fiind un actor chipeş şi carismatic, a avut parte de dragostea şi aprecierea multora dintre reprezentantele sexului frumos.

A fost căsătorit timp de 10 ani cu arhitecta Silvia Mihaela Oostven (1989-1998), apoi a avut o relaţie de dragoste nebunească cu Laura Jianu, studenta lui, pentru ca, la 25 decembrie 2000, să se recăsătorească, cu studenta la Medicină, devenită între timp doctoriţă şi bioenergoterapeut, Lavinia Tatomir, pe care a cunoscut-o atunci când aceasta avea doar 16 ani.

A trecut la cele veşnice la 8 iunie 2007, la București, în urma uneor afecţiuni cronice mai vechi.

În tinereţe Pintea a trăit o remarcabilă poveste de dragoste de aproximativ zece ani cu actriţa Irina Petrescu, care era mult mai în vârstă ca el.

Despre aceasta, Adrian Pintea a declarat: „Am cunoscut în tinereţe o femeie absolut superbă, mult mai în vârstă decât mine, care mi-a servit lecţiile exacte de inhibare şi de distrugere a propriului meu egoism“. La rândul ei,  Irina Petrescu a declarat după moartea lui Adrian Pintea: „El a fost artistul generos. Nimeni nu-l va putea ajunge şi egala. A plecat, lăsându-ne pe noi toţi, care l-am iubit, învăluiţi de zâmbetul lui îngăduitor şi tandru“.

În anul 2003, la Editura Casa Radio, în Colecția „Biblioteca de poezie românească”, seria „Colecţionarul de voci”, apărea, sub titlul „Mihai Eminescu, Poeme necunoscute”, un CD cu 23 de poezii din manuscrisele poetului descifrate de Petru Creţia, selectate de Mircea Cărtărescu şi rostite de Adrian Pintea.

În anul 2013, la aceeași editură, poeme eminesciene erau selectate pe 4 compact-discuri, sub titlul „Poesii de Mihail Eminescu”, în lectura marilor actori români, printre care și Adrian Pintea – înregistrări din Fonoteca de Aur a Radioului din perioada 1959 – 2000, alături de voci emblematice: Emil Botta, George Calboreanu, Ion Manolescu, George Vraca ș.a.

Adrian Pintea a fost idolul multor femei şi actorul în care se întâlnea un amestec de straniu, eleganţă, magnetism şi mister. A fost artistul ale cărui calităţi – sensibilitatea și realismul interpretărilor, fiind caracteristce – l-au făcut extrem de adulat de public, mulţi fiind de părere că ochii săi, profunzimea privirii, au avut marea calitate de a transmite mai multă emoție decât orice cuvânt rostit.

RADOR (de Răzvan Moceanu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *