DOCUMENTAR: 137 de ani de la naşterea poetului George Bacovia
4 septembrie 2018
PORTRET: Catinca Ralea – realizatoare de emisiuni radio-tv, traducătoare, personalitate culturală de excepţie
5 septembrie 2018

PORTRET: 160 de ani de la naşterea lui Alexandru Vlahuță

Moto: „Toate visurile prea frumoase sunt semne neîndoielnice de mari nenorociri viitoare, şi omul ar trebui să cunoască, în cele din urmă, că tocmai atunci când se lasă a fi mai stăpânit de farmecul unor iluzii mai dulci, e o durere mai grea, care i se urzeşte şi-l aşteapta” – Alexandru Vlahuţă

Miercuri, 5 septembrie, se împlinesc 160 de ani de la naşterea lui Alexandru Vlahuţă, prozator şi poet, autorul lucrării „România pitorească”, opera sa fundamentală, un volum de proză publicat în anul 1901, care constituie un veritabil atlas geografic al României, comentat cu mult patriotism, de la începutul secolului al XX-lea. Vlahuţă a fost o personalitatate emblematică a sfârșitului secolului al XIX-lea şi începutul secolului secolului al XX-lea, pentru realizările sale fiind ales membru de onoare post-mortem al Academiei Române.

Alexandru Vlahuţă s-a născut în satul Pleşeşti, judeţul Tutova (azi satul Alexandru Vlahuţă, judeţul Vaslui), la 5 septembrie 1858, fiind cel de-al nouălea copil al familiei Alexandru şi Ecaterina Vlahuţă.

În anul 1867, păşeşte în clasa I primară, iar în 1871, intră la liceu, la Bârlad.

În anul 1876, fiind îndrumat de profesorul său de limba română, începe să scrie poezii.

În anul 1878 absolvă studiile liceale la Bârlad, iar un an mai târziu trece cu brio examenul de bacalaureat, la Bucureşti, sperând apoi la obţinerea unui post de institutor la Târgovişte.

În anul 1878, se căsătoreşte cu Ida Pagano, fiica profesorului său de limba italiană.

Se înscrie, apoi la Facultatea de Drept, unde susţine câteva examene, iar din noiembrie 1879 se mută la Târgovişte, unde, în anul următor, la 22 ianuarie, începe să predea primele ore de limba latină şi de română la Gimnaziul „Văcarescu“.

În aprilie 1880, publică primele poezii în revista „Convorbiri literare”, iar la 24 mai 1881, publică, la Târgovişte, în ziarul „Armonia”, articolele „Banul” şi „Paralela”, în care atacă moravurile locale. La 27 septembrie, în acelaşi an, Vlahuţă devine membru în comitetul de conducere al ziarului „Armonia”, iar la 20 octombrie este numit profesor la şcoala divizionară de la Mănăstirea Dealu.

Tot în 1882, la 10 noiembrie, este dat afară de la gimnaziu, pentru atacurile la adresa societăţii, din articolele sale, iar la 23 decembrie, devine avocat pledant,

Primul său proces în care este angajat fiind cel din 5 ianuarie 1883, de la Curtea cu juraţi din Târgovişte.

Vlahuţă publică, apoi, articole şi schiţe în ziarul „Galaţi”, iar în anul 1884, se întâlneşte cu Eminescu, de care îl va lega o profundă prietenie.

La 3 ianuarie 1885, divorţeaza de Ida Pagano, apoi participă la Congresul didactic de la Iaşi şi, în noiembrie, începe colaborarea la „Epoca”, unde publică nuvela „Vişan”.

În aprilie 1886 susţine la Ateneu conferinţa „Mişcarea literară”, apoi vizitează Constantinopolul, publică primul său volum de nuvele, iar în decembrie 1887 publică primul său volum de poezii.

În anul 1888, la 14 martie, se căsătoreşte cu Margareta Dona, fiica fostului şef de Stat Major al Armatei Române între anii 1884-1886, generalul Nicolae Dona.

La 12 martie 1892, susţine la Ateneu conferinţa „Curentul Eminescu”, în finalul căreia citeşte poezia „Unde ne sunt visătorii?”, apoi publică volumul de proză „Din goana vieţii” şi, mai apoi, a doua ediţie a versurilor autorului, sub titlul „Poezii”.

La 7 martie 1893, susţine la Ateneu conferinţa „Onestitatea în artă”, iar la doar câteva zile este ales, în unanimitate, membru al Academiei Române, favor pe care Vlahuţă îl respinge.

În ianuarie 1894, publică volumul „Poezii vechi şi nouă”, în martie îi apare volumul „Din goana vieţii”, ediţia a III-a, iar în decembrie publică volumul „Un an de luptă”.

Între 12 martie 1895 şi 28 ianuarie 1896 este director al revistei „Vieaţa”, o perioadă în care publică „Icoane şterse” şi volumul de poezii „Iubire”.

La 4 martie 1896 divorţează de Margareta Dona, apoi publică volumul de proză „În vâltoare”. Cu acest volum ar fi putut obţine premiul Academiei, dar refuzul calităţii de membru i-a respins această recunoaştere.

În anul 1898, Vlahuţă face un inedit apel către toţi învăţătorii din ţară, în care le solicită să-i furnizeze informaţiile necesare în vederea elaborării unui volum care să se intituleze „Geografia pitorească a României”.

În anul 1899 publică volumul „Clipe de linişte”, pentru care primeşte, un an mai târziu, premiul „Năsturel Herescu“ al Academiei Române.

Lucrează apoi, alături de George Coşbuc, la seria cărţilor de citire pentru şcolile primare, iar în octombrie 1900 publică opera sa fundamentală, volumul „România Pitorească”, care în 1902 este distinsă cu premiul Academiei.

Vlahuţă şi Coşbuc devin  apoi directori la „Semănătorul”, la 30 decembrie 1900, Vlahuţă participă la inaugurarea expoziţiei „Grigorescu“, de unde achiziţionează câteva lucrări, iar în anul 1904, publică volumul „Poezii” – 1880 – 1904.

În anul 1905, Alexandru Vlahuţă a ajuns pe meleaguri vrâncene, în urma căsătoriei cu o femeie bogată, Alexandrina Ruxandra Gâlcă, fiică de moşier care stăpânea, la Dragosloveni, un conac şi zeci de hectare cu vie. Femeia i-a oferit lui Vlahuţă o casă frumoasă, multe cărţi, o importantă avere pentru liniştea bătrâneţilor, dar şi un cadru propice scrisului, casa lor fiind adesea vizitată de numeroşii prieteni ai lui Alexandru Vlahuţă.

Prietenul lui, Gala Galaction, scria despre această căsătorie: „Vlahuţă îşi căutase pacea inimii si a căminului (…) o căutase în două rânduri. Nimerise rău sau mediocru şi întâia oară şi a doua oară. A încercat şi a treia oara. De data asta, norocul l-a servit cu paharul plin. A găsit o tovarăşă deosebit de inteligentă şi capabilă de toate devotamentele, de cari este atât de setoasă o inimă de artist”.

În casa de la Dragosloveni aveau loc cele mai frumoase întâlniri ale scriitorilor, Vlahuţă fiind vizitat constant de marii scriitori care îi erau prieteni, iar soţia sa, Ruxandra, s-a dovedit a fi mereu o gazdă perfectă, făcând din locuinţă o casă a prieteniei, ridicată la rang de virtute.

În martie 1906, Vlahuţă publică nuvela „Datorii vechi”, în revista „Viaţa românească”, iar în februarie 1907, izbucneşte răscoala ţărănească, moment care l-a inspirat pe Vlahuţă să publice, la doar câteva luni distanţă, poezia „1907”.

Urmează o perioadă artistică prolifică, materializată prin publicarea volumelor „Din durerile lumii” şi „Din trecutul nostru” (1908), „Poezii” (1909), „Pictorul N. I. Grigorescu” (1910), „La gura sobei” (1911), „Dreptate” (1914), din nou „Poezii” (1915).

În anul 1916, conduce publicaţia săptămânală „Scriitori români”, în 1918 pleacă pe front, iar după câteva luni este destituit, pentru o scurtă perioadă, din postul de referendar de la Casa Şcoalelor.

În anul 1919, este distins cu Marele Premiu al Academiei pentru volumul „Poezii”, apărut în 1915, iar din 1 octombrie, apare, sub direcţiunea sa, primul număr al revistei „Lamura”.

La 19 noiembrie 1919, Alexandru Vlahuiţă trece la Domnul, la Bucureşti, în casa sa din Strada Visarion, fiind înmormântat, două zile mai târziu, la Cimitirul Bellu.

Alexandrina Ruxandra Gâlcă a ţinut ca locuinţa de la Dragosloveni să fie transformată într-o casă memorială care să poarte numele soţului ei, acesta devenind unul din cele mai importante obiective turistice din judeţul Vrancea.

Festivitatea de deschidere a casei memoriale a avut loc la 31 octombrie 1926, lucrările fiind conduse de Veturia Goga, soţia poetului şi omului politic Octavian Goga. Pe lângă faptul că după renovare dăduse casei destinaţia de aşezământ cultural, Ruxandra Gâlcă Vlahuţă s-a gândit să facă şi o faptă de caritate, astfel că din compasiune faţă de consătenii care nu aveau posibilitatea de a-şi da copiii la şcoală s-a gândit ca în surplusul de spaţiu pe care îl avea, să înfiinţeze o şcoală la nivel de gimnaziu, de menaj şi gospodărie, ce putea fi urmată numai de fete.

La 28 octombrie 1948, alături de alţi mari scriitori români, precum M. Eminescu, I. Creangă, I. L. Caragiale, Vlahuţă este ales membru de onoare post-mortem al Academiei Române.

Interesant este faptul că, în anul 1880, după ce a rămas văduvă, sora lui Vlahuță, Elisabeta Străjescu (1850-1925), s-a călugărit la Mănăstirea Agapia, iar zece ani mai târziu, în 1890, s-au călugărit și părinții lor, cu numele de Elisabeta și Nectarie, apoi și un frate mai mic, cu numele de Mardarie.

În satul mănăstiresc de lângă Agapia, pe o coastă de deal aflată mai sus, maica Elisabeta Străjescu a construit o căsuță cu cerdac, în anul 1885, acolo unde s-a mutat ulterior și mama sa. În această casă, scriitorul Alexandru Vlahuță venea adeseori în timpul verii pentru a se odihni. Uneori, își aducea acolo și prietenii săi, printre care se număra pictorul Nicolae Grigorescu (1838-1907), cel care a pictat biserica mănăstirii de la Agapia. Acum aici este deschisă Casa memorială Alexandru Vlahuță de la Agapia.

de Răzvan Moceanu – RADOR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *