45 de ani de la prima operație pe cord deschis din România
14 aprilie 2018
”Pe marginea prapastiei” – Așa se intitulează fotoreportajul semnat Mihai Stoica și apărut în numărul pe luna aprilie al revistei National Geographic România.
16 aprilie 2018

Portrait on the fly – un alt fel de selfie

Laurent Mignonneau și Christa Sommerer, pionieri ai abordărilor artistice exprimate prin instalații computaționale interactive, ale căror creații au colindat lumea în peste 200 de galerii de top, prezintă la POINT „Portrait on the Fly” – una din cele mai recente lucrări.

Instalația interactivă „Portrait on the Fly” creează un dialog jucăuș între un ecran și privitor și este un comentariu adus culturii selfie, vorbind despre schimbare și impermanență.

În momentul în care o persoană se poziționează în fața ecranului, miile de musculițe virtuale care roiesc pe ecran se așează astfel încât să redea imaginea subiectului, transformându-se într-o „oglindă vie”. Însă această imagine redată de insecte se află în continuă transformare.

Orice mișcare a privitorului le determină să reacționeze și să se rearanjeze în timp real, reproducând exact mișcările celui care interacționează cu instalația. Portretul său devine, astfel, un flux constant de construcție și deconstrucție, efeme

 
Interviu cu Laurent Mignonneau
Realizator Mihaela Ghiță

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *