Ascultă Radio România Cultural Live

Peste 120 de muzicieni pe scena Ateneului. Orchestra Română de Tineret sub bagheta lui Cristian Măcelaru în Patimile după Matei de Bach

23 Februarie 2018, 10:13

Orchestra Română de Tineret sub bagheta lui Cristian Măcelaru oferă publicului bucureştean un concert extraordinar în seara de 4 martie 2018, de la ora 19.00, la Ateneul Român. În program se va afla impresionantul oratoriu Patimile după Matei de Bach, la a cărui interpretare îşi vor mai da concursul Corul de cameră Preludiu pregătit de Voicu Enăchescu, Corul de Copii Radio pregătit de Voicu Popescu şi soliştii Nicholas Phan - tenor, Rodica Vică - soprană, Antonela Bârnat – mezzo-soprană, Cristian Hodrea – bas, Iustinian Zetea – bas.

Pe scenă se vor afla peste 120 de muzicieni!

Evenimentul este al doilea de acest tip propus de Cristian Măcelaru şi Orchestra Română de Tineret după concertul din decembrie 2016 cu impresionantul oratoriu Messiah de Georg Friedrich Haendel. Patimile după Matei de J. S. Bach reprezintă însă cea mai mare provocare de acest tip pentru Orchestra Română de Tineret.

În primii ani ai cantoratului de la Leipzig, Bach a compus cu precădere cantate religioase, dar şi Oratoriul de Paşti şi Magnificat. Această perioadă a fost încununată de Patimile după Matei, interpretate în primă audiţie în 1729, în Vinerea Mare.Din cele 4 Patimi scrise de J.S. Bach care au ajuns până în zilele noastre, Patimile după Ioan şi Patimile după Matei, datate în 1723, respectiv în 1729 rămân cele mai cunoscute. Acestea pot fi asemănate cu nişte cantate de mari dimensiuni, în care recitativul ocupă un loc foarte important, la baza intrigii stând textul Evangheliei. În aceste veritabile drame sacre, Bach se arată a fi un extraordinar om de teatru. Patimile după Matei, pe un libret de Picander, apelează (în original) la cel mai mare număr de interpreţi pe care i-a utilizat Bach vreodată: două coruri (şi cor de copii), două orchestre, două orgi care îşi răspund dintr-o parte în cealaltă a bisericii, solişti vocali şi instrumentali. Şi una şi cealaltă îmbină şi opun discursul dramatic cu intervenţii (alături de evanghelist) ale anumitor personaje (Pilat, Petru, Iuda) şi ale corului (mulţimea, apostolii), cu meditaţia lirică şi individuală (arioso, arii) şi, în sfârşit, cu rugăciunea (coralul). Cu cele 78 de numere ale sale, grupate într-o arhitectură fără fisură, sinteză unică de fericire şi tristeţe, răspândind tandreţe şi dragoste, Patimile după Matei reprezintă cea mai înaltă culme a creaţiilor bachiene pentru biserica protestantă şi una dintre cele mai înalte culmi ale muzicii religioase a tuturor timpurilor.

Concert organizat de Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti în colaborare cu Centrul Național de Artă „Tinerimea Română“ în contextul manifestărilor Anului Centenar.

Parteneri : Radio România, Lanto Communication, Fundația „Prietenii Muzicii – Serafim Antropov”, Bucharest Mercure City Center

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Q Magazine, România TV, Observator Cultural, Liternet, Mediatrust, Miscareaderezistenta.ro.

Pentru informaţii detaliate legate de activitatea Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română“ şi de Orchestra Română de Tineret puteţi accesa www.tinerimearomana.ro.

BIOGRAFII

Orchestra Română de Tineret

Orchestra Română de Tineret s-a format în anul 2008 la inițiativa violoncelistului Marin Cazacu, ca un program artistic și educațional sprijinit de Fundația „Prietenii Muzicii – Serafim Antropov“. Acest proiect reunește cei mai buni tineri muzicieni din România pentru o experiență artistică unică care are ca scop atingerea unui înalt nivel de performanță. Orchestra Română de Tineret este considerată cea mai bună orchestră din țară din ultimii ani, care s-a remarcat în scurt timp și pe plan muzical internațional, apreciată de criticii europeni ca fiind un ansamblu de top din lume.

De la început, Cristian Mandeal s-a preocupat de formarea ansamblului. Sub conducerea sa artistică, orchestra a devenit o poveste de succes din lumea muzicală românească. Prin perfomanța de a transforma fiecare concert într-un eveniment memorabil, dăruiește astfel țării o orchestră de nivel internațional care impune un standard prin excelență.

În prezent, proiectul „Orchestra Română de Tineret – spirit enescian şi tradiţie europeană“ implică diverse activități de dezvoltare creativă. Scopul programului este de a oferi posibilitatea de formare a muzicienilor în orchestră, de a asimila un bogat repertoriu prin participarea la masterclass-uri, și cel mai important, de a cultiva plăcerea cântatului în ansamblu alături de dirijori și soliști de renume internațional precum: Bogdan Băcanu, Sarah Chang, Amanda Forsyth, David Garrett, Stefan Geiger, Andrei Ioniță, Kristjan Järvi, Roman Kim, Elizabeth Leonskaja, Ivan Ludlow, Plamena Mangova, Valentina Naforniță, Olga Pasichnyk, Wave Quartet, Peter Sadlo, Olga Scheps, Emmanuel Séjourné, Aleksey Semenenko și Pinchas Zukerman.

Rezultatul – o orchestră unică, aclamată la concertele cu sala plină de la Ateneul Român, Sala Radio, Festivalul Internațional „George Enescu“ și pe scene intenaționale precum: l’Auditorium Parco della Musica din Roma, Festivalul Mahler de la Toblach – Italia, „March Music Day“ de la Ruse, Festivalul Orchestrelor de Tineret de la Milano, Festivalul de la Ravello, Konzerthaus Berlin și Filarmonica din Berlin.

Din noiembrie 2011 ansamblul este membru al Federaţiei Europene a Orchestrelor Naţionale de Tineret – EFNYO. În cadrul acestui organism internațional Orchestra Română de Tineret este participant activ al programului MusiXchange, menit să asigure o cât mai bună circulație a celor mai valoroși tineri muzicieni în cadrul programelor derulate de orchestrele de tineret din Europa.

CRISTIAN MĂCELARU

Cristian Măcelaru, laureat al Concursului de dirijat „Georg Solti”, ediţia 2014, s-a impus pe scenele de concert de pretutindeni. A început studiul viorii la University of Miami şi apoi a studiat la Rice University, absolvind clasa de vioară şi pe cea de dirijat a profesorului Larry Rachleff. A fost cel mai tânăr concertmaistru la Miami Symphony Orchestra şi a debutat la vârsta de 19 ani în calitate de solist la Carnegie Hall. A participat la cursurile de dirijat organizate la Tanglewood Music Center şi Aspen Music Festival şi s-a perfecţionat sub îndrumarea unor maeştri precum David Zinman, Murry Sidlin, Rafael Frühbeck de Burgos, Robert Spano, Oliver Knussen şi Stefan Asbury. A deţinut funcţia de dirijor rezident la Rice University Sheperd School of Music, pe cea de director muzical la Campanile Orchestra şi a fost asistentul dirijorului Larry Rachleff. A condus, de asemenea, Houston Youth Symphony, alături de care a conceput un program de muzică de cameră. În calitate de Director artistic la Crisalis Music Project, Cristian Măcelaru a instituit concerte în care tineri muzicieni au avut ocazia să colaboreze cu artişti consacraţi. Printre proiectele de succes ale acestor programe se numără versiunea coregrafică, semnată de Susana Collins, a lucrării Anotimpurile de Vivaldi-Piazzolla. În 2012 a obţinut „Sir Georg Solti Emerging Conductor Award” iar în 2014 a fost desemnat „Solti Fellow”. La aniversarea centenarului Georg Solti, în 2012, dirijorul a debutat la Carnegie Hall într-un concert alături de Valery Gergiev. În 2010 a dirijat la Houston Grand Opera spectacolul Madama Butterfly şi a condus Tanglewood Music Center Orchestra prezentând, în primă audiţie, Turning Point de Colin Matthews în cadrul Tanglewood Contemporary Music Festival. În 2012 a fost dirijorul care l-a înlocuit pe Pierre Boulez într-un concert cu Chicago Symphony Orchestra, fiind elogiat de presa de specialitate. În stagiunea 2013-2014 a fost invitat să dirijeze Gothenburg Symphony, Orchestra Radio Bucureşti, Chicago Symphony Orchestra şi concertul de deschidere al festivalului Caramoor cu Orchestra of St. Luck şi solistul Joshua Bell. A participat, de asemenea, la festivalurile desfăşurate la Vail, Mann Center, Chautauqua şi Saratoga Springs. Cristian Măcelaru deţine funcţia de dirijor rezident la Philadelphia Orchestra şi pentru stagiunea 2014-2015 a avut pe agendă concerte cu Danish National Symphony Orchestra la Carnegie Hall şi, cu acelaşi ansamblu, un turneu în Danemarca, Germania şi SUA. A dirijat şi concertele ce se înscriu în cadrul evenimentelor aniversare dedicate compozitorilor Carl Nielsen şi Jean Sibelius, concerte în care a acompaniat violonişti de renume, precum Anne-Sophie Mutter şi Ray Chen. În aceeaşi stagiune a dirijat orchestrele simfonice din Toronto, Baltimore, Houston, St Louis, Seattle, Detroit, Milwakee şi Indianapolis, iar în Europa a condus Halle Orchestra, Bournemouth Symphony şi Hague Residentie Orkest din Olanda. Recent, Cristian Măcelaru a fost numit director muzical şi dirijor al Festivalului Cabrillo. În iunie 2017, Cristian Măcelaru a fost invitat al prestigioaselor Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam și Berliner Philharmoniker.

De Ziua Internațională a Dansului, o nouă premieră la TAM
Muzică-Dans-Arte 26 Aprilie 2024, 10:53

De Ziua Internațională a Dansului, o nouă premieră la TAM

Teatrul „Andrei Mureșanu” (TAM) din Sfântu Gheorghe anunță premiera spectacolului de mișcare MEMETICS,...

De Ziua Internațională a Dansului, o nouă premieră la TAM
Istoria pe care o vrem, o facem împreună: Filarmonica George Enescu și Ateneul Român își propun să devină inima culturală a Bucureștiului, un punct de conectare a României la pulsul muzicii, ideilor și valorilor universale
Muzică-Dans-Arte 25 Aprilie 2024, 20:20

Istoria pe care o vrem, o facem împreună: Filarmonica George Enescu și Ateneul Român își propun să devină inima culturală a Bucureștiului, un punct de conectare a României la pulsul muzicii, ideilor și valorilor universale

Filarmonica George Enescu (FGE) , cea mai importantă filarmonică din țară, și Ateneul Român, construit ca templu...

Istoria pe care o vrem, o facem împreună: Filarmonica George Enescu și Ateneul Român își propun să devină inima culturală a Bucureștiului, un punct de conectare a României la pulsul muzicii, ideilor și valorilor universale
Romanian Design Week: între 24 mai și 2 iunie publicul va admira 9 expoziții internaționale în cadrul formatului RDW Design Flags
Muzică-Dans-Arte 25 Aprilie 2024, 13:04

Romanian Design Week: între 24 mai și 2 iunie publicul va admira 9 expoziții internaționale în cadrul formatului RDW Design Flags

RDW Design Flags revine anul acesta în programul festivalului Romanian Design Week, aducând în fața...

Romanian Design Week: între 24 mai și 2 iunie publicul va admira 9 expoziții internaționale în cadrul formatului RDW Design Flags
Weekend cultural - Recomandări pentru 26-28 aprilie
Muzică-Dans-Arte 25 Aprilie 2024, 12:55

Weekend cultural - Recomandări pentru 26-28 aprilie

Cauţi idei de petrecerea timpului liber ? Îţi sugerăm o selecţie de recomandări culturale de neratat in weekend!  ...

Weekend cultural - Recomandări pentru 26-28 aprilie
TÂRG DE FLORII, 26 – 28 aprilie 2024, între orele 10:00 și 18:00, la Muzeul Național al Țăranului Român
Muzică-Dans-Arte 25 Aprilie 2024, 11:04

TÂRG DE FLORII, 26 – 28 aprilie 2024, între orele 10:00 și 18:00, la Muzeul Național al Țăranului Român

Duminica cea de pe urmă din Păresimi sau din Postul Mare este cunoscută sub numele de Florii, Duminica Floriilor sau Duminica...

TÂRG DE FLORII, 26 – 28 aprilie 2024, între orele 10:00 și 18:00, la Muzeul Național al Țăranului Român
România Atractivă este primul program de turism cultural care scoate la lumină obiective de patrimoniu mai puțin cunoscute
Muzică-Dans-Arte 25 Aprilie 2024, 10:58

România Atractivă este primul program de turism cultural care scoate la lumină obiective de patrimoniu mai puțin cunoscute

România Atractivă, programul național de susținere a turismului cultural, finanțat prin PNRR, va fi lansat în mai...

România Atractivă este primul program de turism cultural care scoate la lumină obiective de patrimoniu mai puțin cunoscute
MEET THE DREAMERS - Cunoaște Visătorii
Muzică-Dans-Arte 25 Aprilie 2024, 10:49

MEET THE DREAMERS - Cunoaște Visătorii

Fundația Calea Victoriei vă invită  luni,   13 mai, la Sala Luceafărul, de la 19:30 , la un eveniment cu ...

MEET THE DREAMERS - Cunoaște Visătorii
Art Battle revine cu a treia editie, la Palatul Bragadiru, pe 27 aprilie
Muzică-Dans-Arte 25 Aprilie 2024, 07:00

Art Battle revine cu a treia editie, la Palatul Bragadiru, pe 27 aprilie

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul...

Art Battle revine cu a treia editie, la Palatul Bragadiru, pe 27 aprilie
Ascultă live

Ascultă live

19:00 - 21:00
Stagiunea Muzicală Radio
Ascultă live Radio România Cultural
20:50 - 21:00
Noapte bună, copii!
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
20:10 - 22:00
CU INIMA DESCHISĂ
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
19:05 - 21:00
Pasaj urban - Dialoguri multiculturale
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru