Uraganul Florence pune la încercare administrația Trump
13 septembrie 2018
10 ani de la declanșarea crizei financiare globale
14 septembrie 2018

Personalități culturale de marcă vor lua cuvântul la primul Congres ENCATC de management și politici culturale organizat în România, între 26-29 septembrie 2018

 

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) – membru al rețelei europene de management cultural ENCATC (European Network on Cultural Management and Policy), organizează în perioada 26-29 septembrie 2018, la București, cea de-a 26-a ediție a Congresului internațional ENCATC de management și politici culturale, menit să exploreze transformările culturale actuale de nivel global, care clatină însuși fundamentul înțelegerii și practicilor culturale.

Adresat specialiștilor din spațiul european dar țintind și dincolo de el, congresul ENCATC este o oportunitate unică de a întâlni personalități de renume din sfera culturală, de a participa la forumuri, sesiuni de discuții, studii de caz, tururi culturale și evenimente cu caracter festiv de înaltă ținută dedicate temei centrale a congresului: Anul European al Patrimoniului Cultural. Printre cei mai de seamă vorbitori străini din cadrul congresului, se numără: Kimmo Aulake – Consilier Guvernamental și director adjunct al dep. pentru schimb și export Cutural la Ministerul Educației și Culturii din Finlanda, Milena Dragićević-Šešić – președinta UNESCO pentru interculturalitate, management artistic și mediere, Serbia,  Paul Dujardin – Președinte și director artistic la BOZAR, Centrul pentru Arte Frumoase din Bruxelles, Belgia, Francesca Imperiale – Președinta ENCATC, profesor la Universitatea din Salento, Claire Giraud-Labalte – profesor emerit de istoria artei, cercetător și expert-consultant în patrimoniu cultural la Consiliul Europei.

Oamenii de cultură români: profesori universitari, cercetători, manageri culturali, doctoranzi, formatori din sectoarele culturale și creative au ocazia să facă schimb de experiențe și bune pratici cu artiști și practicieni din artele spectacolului, creatori de tendințe și politici culturale, să contribuie la crearea unei platforme de comunicare pentru fluidizarea schimbului de informație la nivel interdisciplinar, european și global. În calitate de țară gazdă a evenimentului, în anul Centenarului Marii Uniri, România beneficiază de taxă preferențială (100 Euro) pentru participanții români la congres.

Congresul ENCATC din acest an aduce în prim plan identitatea europeană și patrimoniul cultural al zilelor noastre în contextul schimbărilor globale și europene din ultimii 30 de ani (digitalizarea, diluarea conceptului de stat național, marketizarea, dezvoltarea societății bazate pe cunoaștere, înmulțirea ONG-urilor, apariția unor noi puteri șamd.). Aceste transformări culturale, fenomene și tendințe globale au și particularități locale.

”Actori din lumea culturală, practicieni și gânditori, au trăit până acum într-o lume mai degrabă simplă, aș spune. Orizontul era chiar limpede; o lume mai bună a fost posibilă datorită îmbunătățirii diverselor unelte culturale: grație unui mai bun management, al definirii clare și omogene a țelurilor și a unui concept comun despre Europa, concept de cultură folosit la singular. Acest consens relativ a fost, însă, abolit: politicile identitare și de neo-naționalism au impus pluralitatea. Războaiele culturale nu mai sunt simple lupte simbolice. (…)” afirmă profesorul Jean-Louis Fabiani, membru al Institutului de Studii Avansate din Princeton, SUA și Profesor la Universitatea Centrală Europeană din Budapesta.

Considerând, așadar, esențială examinarea contextului profesional și educațional, puternic influențat de istoricul cultural și de contextul instituțional al țării noastre, dezbaterile din congres vin cu sugestii menite să facă Anul European al Patrimoniului Cultural mai vizibil și mai eficient.

Locuri la Congres pot fi rezervate online prin Eventbrite.co.uk. Mai multe detalii pe: www.culturadata/encatc2018/. Data limită de înscriere 20 septembrie.

 

Delia APOSTOL-HANZELIK – ofițer de presă INCFC, 0744388644, delia.hanzelik@culturadata.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *