De la Universul Antropic la… Proiectul Inteligent sau la Multivers ? (p2)
6 mai 2018

Obiecte interesante ale zeilor (p1)

Fără a intra în disputele privind identitatea și natura zeităților antice (de ambele genuri!), sunt remarcabile, în unele reprezentări sau relatări, obiecte la purtător cu funcționalități neclare.

Caracterul ritualic al acestora pare dificil de susținut, cu toată obstinarea cercetătorilor mainstream. Mai mult, aceste obiecte se înscriu în seria uimitoarelor caracteristici comune civilizațiilor străvechi, despărțite de oceane, precum modelarea pietrei sau construcțiile piramidale. De asemenea în a doua parte a episodului, vor fi trecute în revistă câteva „singularități” remarcabile.

Aceste obiecte au putut fi interpretate altfel decât ritualic doar odată cu avansul tehnologic al ultimelor decenii. Tot în acest context, despre pasionanta metamorfoză a însemnelor puterii – într-un episod viitor…

Cele mai multe speculații au fost generate de perechea brățărilor asemănătoare ceasurilor și  bagajelor de mână, purtate de (unii!) zei reprezentați în admirabile basoreliefuri.

Pentru calitatea artistică, a execuței și acuratețea detaliilor, să începem cu două ființe supranaturale considerate ca aparținând civilizațiilor babiloniene sau asiriene.

Dreapta: reprezentare alocată zeului sumerian Ninurta (identificat și sub alte nume în Mesopotamia). Bazorelief datat 850 î.Hr, găsit în Templul lui Ninurta din orașul antic asirian Kalhu (circa 1350-650 î.Hr), situat la 30 km sud de actualul Mosul, în Irak.

Ipostaza și echipamentul sunt remarcabile, canonice chiar. Ninurta face parte din „galeria” zeilor sumerieni de prim rang. Cele patru aripi (de ce nu doar două, precum au păsările, zeii mai recenți sau precum a fost descris Icar?) și capul de vultur arată capacitatea de a zbura și caracterul dominator, chiar agresiv. În alte reprezentări ale zeilor, precum sunteți invitați să descoperiți  în episod, există și un al cincilea ampenaj – coada. Corelația cu  orice aeronavă modernă este, desigur, ridiculizată.

Încă mai remarcabile sunt,  însă, „ceasul floral” și „geanta de mână” purtate de zeu. Apar în reprezentări străvechi, în focare ale civilizațiilor antice pe glob, dar nu ca obiecte comune, ci -posibil- ca însemne ale uneor calități ori rang înalt. (Ninurta era fiul zeului suprem al panteonului sumerian, Enlil, ambii venerați ca inițiatori de toate civilizațiile zonei mesopotamiene.)

Care să fi fost funcționalitatea celor două obiecte, ca însemne ale puterii? Brățările șerpuite pe brațe pot fi asimilate unor podoabe (cu destule trimiteri semnificative),… dar „ceasul” și „geanta” ?

Înainte de unele comentarii, să privim, mai îndeaproape respectivele accesorii:

Detaliile și calitățile artistice ale reprezentărilor sunt fără cusur. Scrierea măruntă, de origine cuneiformă, acoperind aproximativ aceeași zonă a basoreliefurilor, a fost suprapusă, existând câteva locuri în care „se curbează” după contururi, fără erori, ciobituri, etc., cu toată finețea .  Nu am găsit o traducere dedicată, irevocabilă, a textelor (dealtfel – după cum se spune – încărcate de posibile semnificații multiple și jocuri de cuvinte), sau detalii privind materialul și tehnica de execuție. Cititorii sau ascultătorii cunoscători sunt invitați să indice asemenea surse.

O primă remarcă se referă la posibila inducere în eroare privind frecvența acestor reprezentări: în termeni relativi, sunt foarte puține, cel mult câteva zeci, în lume. Majoritatea, totodată culmi ale rafinamentului artistic, precum cele din fotografiile de mai sus, aparțin vechii Mesopotamii. America și India contribuie cu un contingent redus, dar uimitor prin corelație, în privința „genților”. În Egiptul Antic, acestea păreau înlocuite de semnul „Ankh”.

„Ceasurile” sunt rarisime: apar doar în Orientul Mijlociu, asociate selectiv, doar unora dintre personajele reprezentate. Observația este cu atât mai semnificativă, cu cât există scene care înfățișează grupuri de ființe, omogene fizic, dar cu aparenta diferență a rangului, marcată prin obiectele purtate și, posibil, ocupației, prin ipostaze și loc în compoziție.

Ca remarcă doar – nici un fel de obiecte nu apar purtate, pe corp sau membre, de categoria altor ființe, să le numim supranaturale: hibrizii, ca patrupede (lei sau tauri) cu busturi și capete umane. Explicabil, am spune, privind pragmatic (imposibila auto-împodobire) și, mai ales, semantic (condiție inferioară „zeilor” antropomorfi). Prezenți în toate mitologiile, frecvent reprezentați grafic și sculptural, unii dintre acei hibrizi erau, totuși, în anume feluri, atât de importanți, încât, cel puțin o vreme, păreau egalii zeilor.

Dichisiți admirabil, la nivelul „zeilor” umanoizi, hibrizii nu purtau obiecte esențiale precum brățări (de orice fel), arme, „genți”, stilete, pandantive, conuri (de pin?). Capetele erau, totuși împodobite – ceea ce minimizează argumentul pragmatic (accesorii dificil de gestionat), dar arată o anume înrudire cu zeii.  

Fără a intra într-o paranteză, dealtfel fascinantă, să remarcăm varietatea și, mai ales, diferențele între costume (care pot include măști) – de pildă, outfitul cu cap de șoim, cu/fără aripi, ori cel de pește -purtate de umanoizi compleți, perfecți… și naturi (specii?) diferite – reprezentate de hibrizi.

Costume, accesorii (și simbolistică) sol-aer, sol-apă, respectiv „zeu”-ființă hibridă. Pe bazorelieful din dreapta taurului înaripat (înalt de circa 3 metri) se pot distinge două reprezentări de zei antropomorfi.

 Revenind la „brățările cu ceas”, pot fi detectate puține motive asemănătoare în artefacte antice, în speranța unor corelații care să înlesnească, măcar, ipoteze plauzibile:

De la stânga la dreapta: „Discul din Phaistos” și detaliu. Discul este din lut ars,  datat mileniul al II-lea î.Hr.; descoperit în Creta, rămâne indescifrabil. Imaginea din mijloc arată un fragment aparținând Orientului Mijlociu Antic, păstrat la Metropolitan Museum – New York. Asocierea cu florile de lotus (posibil valabilă și pentru imaginea din dreapta) trimite, în primă instanță, la specificul botanic al „rozetelor”. Plasarea unui astfel de motiv în centrul „Discului din Phaistos” rămâne, deocamdată, inexplicabilă, cu toate încercările de atribuire – de exemplu, a înțelesului solar. Conotația „originii”, a „începutului” poate fi asociată purtării simbolului exclusiv de zeii inițiatori sumerieni. De ce în „ceasuri” și numai la încheietura mâinii… iată un exercițiu de imaginație!

În mod remarcabil, același motiv apare nealterat, cu „petalele” rotunjite, în rarisime instanțe, pe așa-numitele discuri înaripate, precum și, în reprezentări  brute, mult mai târzii, pe unele stele votive, de exemplu cele datate sec V-IV î.Hr. și atribuite zeiței cartagineze Tanit.

„Discurile înaripate” apar frecvent în reprezentările Orientului Mijlociu Antic. Sunt considerate (ce altecva decât) obiecte de cult sau simboluri, deși „ conduse” de zei de prim rang. Se pare, doar cele mai vechi reprezentări conțineau rozete cu „petale” rotunjite; apoi, interiorul discurilor s-a schimbat, în moduri nu mai puțin interesante, mai răspândite. Identificările personajelor asociate sunt nesigure; de exemplu, în imaginea din stânga, se consideră ca fiind figurat „Ghilgameș, între doi bărbați-taur, sprijinind discul solar înaripat”. „Erezii” interpretative asociază „rozeta” cu un sistem sau principiu de propulsie. În foto dreapta este o variantă de interior al discului cu alte corelații remarcabile, care nu fac obiectul acestui episod.

 Legătura dintre „brățara-ceas” de la încheietura mâinii zeilor sumerieni inițiatori și „rozetele” discurilor înaripate pare demnă de luat în considerare. Să fi fost respectivele brățări – încă o dată: extrem de selectiv atribuite – indicii ale stăpânirii unor cunoștințe și posibilități care includeau, prin asociere, „discurile”?

Al doilea obiect remarcabil purtat de zei este „geanta de mână”. Apare mai des decât „ceasurile florale”, în toate marile civilizații antice, inclusiv din zona Americilor, cu excepția celei egiptene, unde pare înlocuită – cum am menționat deja – de simbolul (sau obiectul Ankh). Urmează două montaje foto, cu sugestia remarcabilei răspândiri pe glob a „genții”.

Orientul Mijlociu, vechea Mesopotamie: zei antropomorfi „sol-aer” și „sol-apă”, în atitudini identice, purtători de „geantă” și – notabil! – „con de pin”.

Preocuparea față de planta din a doua imagine, de la stânga, pare canonică prin variantele existente și poate fi interpretată drept o „însămânțare” a Pământului. Al treilea basorelief, cu zeii acvatici, este de-a dreptul provocator: „planta” pare un dispozitiv situat sub „tutela” zeului zburător în „disc înaripat”. Este mai curând o reprezentare a unui ritual tehnic, decât pur simbolic. În asociere cu această idee, a fost remarcată regularitatea, repetitivitatea structurii „plantei”,  drept constante în reprezentări, ceea ce, a condus la denumirea generică, neștiințifică – „pomul sacru” sau „al vieții”.

Erezia conform căreia „zeii” majori, ai aerului, uscatului și apei, au definit genetic, cel puțin parțial, flora și fauna Pământului este, azi, destul de răspândită… Nu numai în această cheie, „geanta” și „conul” pot fi asociate cu bagajul științific, respectiv instrumentul manipulării „semințelor”.

Neîntâmplător, au fost descoperite artefacte cu totul remarcabile aparținând așa-numitei culturi Urartu. În fapt, este vorba despre zona muntelui Ararat, pe teritoriul de azi al Turciei, foarte aproape de Armenia. Muntele Ararat este – reamintim –  locul mitic al opririi Arcei lui Noe, la încetarea Potopului:

Cultura Urartu (estimativ sec. al VII-lea î.Hr.) oferă toate motivele vechii Mesopotamii. Am inclus aici, pentru unitate, „floarea” binecunoscută, parte a unui exponat din British Museum. Foto stânga: relief în bronz pe coiful unui rege, aflat la Muzeul de Istorie și Arheologie din Erevan, Armenia, care conține, de asemenea, toate motivele străvechi, inclusiv „gențile” și „arborele sacru” . „Conul” apare, de asemenea, în artefacte din zonă.

 America de Sud și Centrală nu sunt mai prejos în privința purtătorilor de „genți”, dimpotrivă, chiar:

În Americi, „geanta” continuă să fie reprezentată, dar „conul” este rarisim. Să însemne aceasta că zeii locali au venit aducând „doar” cunoștințele, fără voia sau nevoia de a mai defini natura?

Să observăm că „gențile” au fost găsite de arheologi și ca obiecte separate, ceea ce sugerează importanța care le-a fost atribuită de artiștii antici. Totuși, necorelate cu ipostazele „la purtător”, își pierd, fără îndoială, din semnificații. Astfel, au fost identificate drept tolbe de vânătoare (desigur, stilizate), obiecte de cult, sau recipiente pentru mici obiecte de cult (necunoscute), în genul „pungilor de medicamente” ale indienilor americani. Au fost considerate chiar și „greutăți”(!). Faptul esențial, că obiecte de acest tip (dar cu mânere articulate!) au fost purtate de zeii de prim rang ai celor mai vechi civilizații… rămâne pe plan secund.

În sfârșit – printre cele mai fascinante și menționate locuri ale antichității este situl Göbekli Tepe, situat în Turcia, în sud-estul Anatoliei. Este considerat un „sanctuar neolitic”, datat până în mileniul al X-lea (!) î.Hr. și declarat cea mai veche structură religioasă cunoscută, realizată vreodată de om. Peste 200 de stâlpi, cu înălțimi de până la 6 metri și mase de până la 10 tone au fost detectați; unii – excavați complet, alții – cunoscuți incluzând tehnici de explorare geofizică.

Unul dintre acești megaliți, numit „Piatra Vulturului”, poartă, la nivelul superior, reliefurile a trei(!) „genți”, sub orizontala cărora sunt figurate exemplare de floră și faună, inclusiv târâtoare.

…Trei tolbe de vânătoare (sic) ori, poate, greutăți (sic), pe frontonul unui enorm pilon aparțind primei civilizații megalitice (re)cunoscute!

„Piatra Vulturului” de la Göbekli Tepe, înainte și după realizarea unor lucrări de protecție a sitului. Ciocurile curbate reamintesc zeii cu „cap de vultur” ai Orientului Antic. Ipoteze au fost formulate pentru explicarea compoziției care include un scorpion, alte vietăți și – se pare – un om decapitat. Am adăugat în montaj „gențile” din foto dreapta pentru a susține unitatea stilistică și importanța majoră a acestor obiecte în zorii umanității.

Încheierea acestui exercițiu de imaginație nu poate fi alta decât invitația la reflecția neîngrădită de aparent inexplicabilele canoane ale modernității.

redactor Florin VASILIU

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *