Sensibil-sensibilitate
10 mai 2018
Sărbători de mai, de Dan Manolache
12 mai 2018

O viaţă de artist între coperţile unui album

În cea mai recentă expoziţie pregătită de artista Angela Tomaselli, dincolo de plăcerea de a-i urmări acum, în luna mai a nului 2018, pe simezele Galeriei Căminul Artei, picturile –descoperim albumul artistei scos sub auspiciile RO.AS.IT.

Prin urmare, în loc să ne întâlnim, cum suntem în genere obişnuiţi, cu ediţia bilingvă română-engleză, aflăm un album român-italian. Artista îşi afirmă şi pe această cale, cu tărie, originea sa italiană.

Albumul este masiv, şi categoric, deosebit de elegant. Imaginile sunt de o calitate excepţională, ocupând generos paginile lucrării tipografice, ca de altfel şi textele critice ori memorialistice pe care le întâlnim mai ales în prima parte a albumului şi care acoperă echilibrat, suprafeţele de hârtie.

Prima prezentare cu care se deschide cartea este semnată de Ioana Grosaru, preşedinte al Asociaţiei Italienilor din România- RO.AS.IT şi stă sub semnul mărturisirii: „Au trecut mai bine de 15 ani de la prima mea întâlnire cu Angela Tomaselli.” Următorul text deschide cititorului uşa exegezei şi îl citim pe Pavel Şuşară deconspirând creaţia Angelei Tomaselli. Textul se intitulează „Un dans baroc şi jubilatoriu” şi cităm un mic fragment: „…pictura tinde să devină un câmp de luptă, un spaţiu de confruntare în care intră toate strategiile de evadare din provizoratul clipei.”

Una breve discussione biografica” ne poartă printr-un dialog realizat de Cosmina Chituc prin biografia pictoriţei; aşa aflăm cronologia, trăirile plasticienei, relaţia de artă cu Eugen Holban, sentimentele artistei şi ne apropiem de opera acesteia.

Textele critice apar evident şi ele în economia acestui album, semnate fiind printre alţii, de: Constantin Prut, Corneliu Antim, Petru Bejan, Cristiana Radu şi Maria Magdalena Crişan.

Imaginile, în această primă parte a cărţii, abia inserate –capătă un spaţiu din ce în ce mai generos, odată cu capitolele care reprezintă şi temele urmărite de artistă de-alungul anilor. Înşiruirea lor are aici, darul de a creiona universul poetic, câteodată puternic ancorat în real, al creatoarei: „Aripi şi flori”, „Fabule”, „Muzicieni”, „Dealucri cu amintiri”, „Mitologii subiective”, „Amintiri suprapuse”, „Arhitecturi suprapuse”, „Călătorii imaginare”, Portrete şi nuduri”, „Chipuri şi închipuiri ale muntelui” . Biografia şi Bibliografia selectivă încheie acest album, obiect de artă şi de cunoaştere plastică.

Criticul Corneliu Antim scria după confruntarea vizuală cu expoziţia Angelei Tomaselli de la Galeria Dana, din 2012, de pictura artistei ca de una „a reveriei retroactive, deci nu neapărat evocatoare, de retrăiri nostalgic-romanţioase”. Sigur, explorările operei acesteia ne pot duce şi către alte chei de descifrare şi deci, de înţelegere sensibilă a lumii, ca şi a picturii sale.

Punem însă, primul contact cu albumul Angelei Tomaselli sub semnul acestui citat. Cu timpul, probabil voi afla un altul, mai interesant, mai captivant. Întotdeauna, îmi plac albumule care mă provoacă permanent la răsfoire; căci bogăţia conţinutului lor, prin urmare, calitatea operei artistului vizat, este cu atât mai valoroasă, cu cât grafica lucrării editoriale este mai bună. De la prima frunzăreală remarc cu plăcere că această carte mă incită, şi acest sentiment, mă încântă nespus de mult.

Albumul Angela Tomaselli este o reuşită!

Realizator Roxana Păsculescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *