Mission Impossible – Fallout = adrenalină, acțiune și cascadorii spectaculoase
3 august 2018
DUNKIRK al lui Christofor Nolan – un film cu o formulă de comunicare covârșitoare
6 august 2018

O sugestie destul de frivolă

”Tablouri de vis” -eveniment vizual ajuns în luna august 2018, la a IV-a ediție- poate fi urmărit la Sala de expoziții ”Constantin Brâncuși” de la Palatul Parlamentului. Titlul manifestării este poetic și plin de speranță pentru toți cei care iau contactul cu el. Ideea de visare, cu toate aspectele sale, categoric pozitive apare în orizontul potențialului privitor. Promisiune atrăgătoare, cu o sugestie destul de frivolă- ”Tablouri de vis”, la momentul când expoziția este devoalată prezintă un anume grad de disconfort. Abundența lucrărilor care se încalecă adeseori unele peste altele -antrenându-ne privirea din partea de jos a panourilor, până foarte sus, la limita lor superioară- nu este cea mai bună metodă de prezentare a lucrărilor de pictură. Pentru privitorii neobișnuiți cu expozițiile de artă, acest fapt poate fi interpretat ca o bogăție, valoroasă în sine; numărul picturilor vorbește categoric, mai întâi despre capacitatea și vioiciunea artistului de a produce opere de artă, mai apoi, despre libertatea conferită privitorului de a găsi cu certitudine, din atâtea exponate, ceva care să-i placă.

Dincolo de abundența năucitoare apare repede și deruta! Din motive socotite de organizator probabil nediscriminatorii, artiștii profesioniști expun alături de amatori. Când nu îi văd expunând împreună, pe reprezentanții celor două categorii de creatori – eu, personal am în vedere, pe de o parte calitatea de profesioniști a primilor și calitatea de creatori în timpul liber a celorlalți; nu mă gândesc niciodată la harul pe care da, îl pot avea și unii și alții, dar care i-a răsplătit, precis, în mod diferit. În sufletul meu, dar realitatea mi-a asigurat certitudinea, timpul dedicat formării profesionale, nu este niciodată irosit. În plus, hobby-ul (ocupație favorită a cuiva în afara profesiunii) nu permite niciodată un timp suficient pentru o altă dezvoltare specializată. Din această nefericită asociere, de profesioniști și amatori – nu câștigă însă, nimeni. Creatorii nu reușesc nicidecum să se așeze într-o lumină favorabilă, în vreme ce privitorii vor ieși din expoziție  în cel mai fericit caz, doar confuzi.

Intenția de cucerire a privitorilor este singura care merită a fi acceptată când vorbim de  ”Tablouri de vis”. Strategia și punerea ei în practică însă, se dovedesc a fi cel puțin, neinspirate.

Realizator Roxana Păsculescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *