Marx şi marxiştii vechi şi….noi!, de Dan Manolache
17 martie 2018
Despre preţul……”ctitoriilor”!, de Dan Manolache
24 martie 2018

O carte plină de iubire

Luiza Barcan, critic şi istoric de artă a semnat cărţi şi texte substanţiale care au vizat creaţia unor plasticieni interesanţi, urmărind generaţii diverse, dar întotdeauna opere cu rădăcini şi profunzime în tradiţia românească.

În luna octombrie a anului 2017, Luiza m-a surprins cu o altfel de carte, de data aceasta de memorialistică şi nu numai. M-am apropiat imediat de ea, dar am considerat destul de repede că nu am starea sufletească propice parcurgerii ei. Simţirea mea,  frustrantă, stătea în chiar complexitatea cărţii care urmăreşte să redea în esenţe, viaţa cuplului Luiza Barcan- Alexandru Nancu, la o vreme după plecarea sa fizică dintre noi. Viaţa celor doi este urmărită fireşte, altfel decât în telenovele. Descoperirea frumuseţilor lumii, apoi, căutarea celor doi pentru a-şi descoperi rădăcinile, pentru a-şi înţelege trăirile, într-un demers în care profesional aceştia aveau atâtea lucruri să-şi spună –face ca această carte să aibe un parfum aparte.

„Spre Răsărit cu Alexandru” de Luiza Barcan, carte apărută la Editura Ars Docendi poate fi citită pe mai multe paliere. O poţi categoric parcurge ca pe o carte care îţi sare în ajutor dacă vrei să cauţi, ca cei doi, semnificaţiile spaţiului răsăritean. O poţi citi cu atenţia mărită dacă îţi este dat, târziu, cum îmi este dat mie, să vreau să-l cunosc pe sculptorul, dar şi pe gânditorul Alexandru Nancu. O poţi citi chiar şi dacă încerci să înţelegi lumea creştină din jurul tău. O poţi citi şi ca pe o carte de dragoste, după cum o poţi parcurge ca pe o carte de cultură religioasă. Tocmai datorită acestor paliere care se întrepătrund, într-o scriitură cu har, ştiinţă şi dragoste, cartea poate fi citită cu plăcere şi folos de oricare dintre noi; şi prin asta accentuez faptul că, nu trebuie în mod obligatoriu să-i avem în atenţie, nici pe Luiza şi nici pe Alexandru. Căci, la fiecare frază ori capitol ne-am întreba: chiar aşa era el?, ori chiar aşa zicea ori simţea ea? Sigur însă, cartea este un omagiu adus omului iubit şi timpului pe care Dumnezeu li l-a dat să-l aibe împreună.

Categoric, cartea, prin calităţile de prozatoare ale autoarei nu poate fi pusă într-un anume raft. Deşi, concis am putea spune că „Spre Răsărit, cu Alexandru” este o lucrare de factură memorialistică. Să nu îi ştergem însă aşa, ceva din adevărul, farmecul şi supleţea de care aceasta este atât de plină.

Roxana Păsculescu

foto: „Spatiul imaginarii” (martie 2016) din cadrul Cuhniei de la Mogosoaia / Alexandru Nancu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *