Texte şi pretexte: Invitat, criticul şi istoricul literar Paul Cernat
5 mai 2018
Idei în nocturnă. Pagini de Istorie: România acum 100 de ani! Pacea de la Bucureşti
8 mai 2018

O amintire, de Dan Manolache     

“Brazii se frâng dar nu se îndoiesc”, un titlu excelent ales pentru cartea unei vieţi trăite cu demnitate. L-am cunoscut pe autor, pe Ion Gavrilă Ogoranu, i-am ascultat poveştile adevărate, a fost invitatul meu în câteva emisiuni. De la plecarea lui dintre noi s-au implinit, cu cinci zile în urmă, 12 ani… A fost o personalitate şi un personaj imposibil de uitat.

Vă voi povesti o întâmplare petrecută într-o zi de vară din anii 90.

Eram împreună cu domnia sa într-una dintre celulele temniţei de la Sighet, transformată de Fundaţia Academia Civică într-un emoţionant muzeu al memoriei.

Ni s-au alăturat doi tineri vizitatori, un român şi un german. Nu ştiau prea multe despre communism şi au ascultat fascinaţi explicaţiile date cu calm, competenţă, detaşare şi nemărginită bunăvoinţă de omul în vârstă, cu plete albe, ochi albaştri, figură blândă şi vorbă liniştită. Cine este? M-au întrebat la sfârşit. Un erou le-am raspuns după o clipă de ezitare repede reprimată. De ce am ezitat? Pentru că multe cuvinte, ştim cu toţii şi-au pierdut prin folosire abuzivă, sensul. În cazul lui Ion Gavrilă Ogoranu însă, erou era pur şi simplu cuvântul potrivit.

Cum altfel l-am putea numi pe cel care la 24 de ani, student fiind la două facultăţi, Agronomia la Cluj şi Institutul de Studii Economice la Braşov, a ales să se împotrivească cu arma regimului communist. A făcut-o în Munşii Făgăraş şi nu numai, pâna în 1958. Împotriva grupului său de tineri au fost trimise, fără succes, adevărate cohorte de miliţieni şi securişti. A fost condamnat la moarte în lipsă în 1951 şi a scăpat de pedeapsă doar datorită curajului soţiei sale Ana care l-a ascuns în satul Galtiu din judeţul Alba pâna în ….1976. Tot ea a reuşit ca povestea vieţii sale să ajungă la Preşedintele Richard Nixon la intervenţia căruia s-a pronunţat graţierea.

Există momente în istorie când cineva este chemat să se sacrifice, spunea deseori Ion Gavrilă Ogoranu, vorbind despre lupta lui şi a celor care i-au împărtăsit convingerile anticomuniste. Credea că numai având astfel de exemple urmaşii vor putea trăi în demnitate.

Va fi avut biografia lui şi umbre? Cu siguranţă. Am evocat însă doar lumina care îl distinge pe “bradul de la Galtiu” care s-a frânt dar niciodată nu s-a indoit. O amintire despre……oameni care au fost.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *