Moldova din spatele frontului, de Georgeta Filitti

Așteptarea în vreme de război poate fi la fel de chinuitoare ca lupta în câmp deschis. Atunci avansezi sau te retragi, adică poți trage o concluzie. Când ești silit să stai deoparte și mișcările altora să-ți dicteze conduita, îți trebuie nervi de oțel ca să reziști unei asemenea presiuni. A fost și cazul familiei regale și a anturajului ei, silită să se refugieze, în vara anului 1918, la Bicaz. Luase această hotărâre și spre a nu se întâlni cu misiunea militară germană, condusă de col. Brandenstein, care luase locul celei franceze condusă de gl. Berthelot.

Cea care îi va ține ocupați pe toți ai săi, cu o energie extraordinară, e Regina Maria. Ea a înțeles că lâncezeala, umblatul fără rost, plecarea urechii la zvonuri contradictorii nu făceau decât să epuizeze oamenii, să-i ducă în pragul disperării. Poate în aceste momente însuși Regele Ferdinand avea nevoie de sprijin. Dintr-un dialog relatat de Regină reiese reproșul lui că ea face totul prea repede. Și replica soției: el are de gând să facă totul și nu face nimic. În calmul aparent de la Bicaz Regina își caută loc pentru ceea ce ea numește ”Casa pură a anilor mei târzii”. Deocamdată e o Fata Morgana, o himeră care poate într-o zi va prinde corp. Îi ține însă pe toți atenți, preocupați, mergând zilnic pe jos sau cu mașina, ajutând în dreapta și în stânga. Culesul florilor ori admirarea peisajului luminat de lună e doar latura estetică a vieții în bejenie. Mălai, țigări, biscuiți, bomboane, pesmeți, porci sunt aduse neîntrerupt la casele umile răspândite pe coclauri. Regina intră în colibe, ia bolnavi și îi duce la spitalele de la Hangu și Pângărați sau îi doftoricește pe loc cu doctorul Mamulea, stă de vorbă cu văduve, fumează cu ele. Mai mulți orfani se țin după ea ajutând-o să împartă bunătățile avute totdeauna la îndemână în mașină. Ia parte la parastase și pune bani alături de colivă, după obiceiul locului. În tot acest timp umblă îmbrăcată doar în costum național. Îl are alături și pe col. Boyle, recent scăpat dintr-un accident: fusese aproape lovit de fulger, undeva, pe un colnic. Era un om puternic, determinat care ajuta oamenii să se ajute singuri.

De la cazuri stinghere se trece rapid la forme organizate. Societatea Regina Maria, realizată împreună cu Niky Chrisoveloni, și-a achitat datoriile și acum are 30 de camionete, 4 autocare și 2 milioane de franci pentru punerea pe picioare a unei alte societăți de binefacere. Mai mult, Regina reușește să cumpere o treime din depozitele Crucii Roșii ruse, încât ”va putea face mai mult bine”, cum notează bucuroasă în Jurnal. Aparent rămâne străină de politică, iar când inginerul Leonida vine la Bicaz să discute construcția viitorului baraj, Regina își simte mintea ”obtuză”. Dar n-are timp de calcule inginerești pentru că de ziua Regelui două avioane aruncă felicitări, trimise de generalul Moșoiu. Abia are timp să scrie în Jurnal: ”Viața este o piesă ciudată, în care drama și comedia se împletesc în mod bizar”. Și fraza e confirmată de vizita unui ungur ce pare a vorbi în numele nobilimii maghiare. Aceasta o admiră pentru patriotismul ei și regretă articolele ireverențioase din presa de la Budapesta. Și ungurul adaugă: ”Interesele Ungariei și ale României se aseamănă atât de mult încât trebuie să trăiască în înțelegere după război, să se întărească și să se ajute nu să se certe. Fiind țări agricole, se vor ridica mai repede decât cele industriale și vor contribui la reclădirea Europei. Ungaria e sătulă de război și de a-și urî vecinii… Să vină Regina Maria la Budapesta și va avea parte de o primire unică”.

Și în vreme ce mesagerul vecinilor se exprima în acest fel neașteptat, Alex. Marghiloman, premierul progerman, venea într-o vizită protocolară pentru a o omagia pe Regină. Prea mică să priceapă subtilitățile de protocol, dar suficient de curioasă pentru a fi înțeles raporturile exacte ale ministrului cu părinții ei, principesa Ileana, de doar zece ani, a refuzat să întindă mâna oaspetelui nepoftit. Micuța intuise lucruri pe care părinții, firește, nu le discutau în fața ei. Omul nemților amenința cu demisia dacă Regele nu semna pachetul de legi derivat din semnarea tratatului cu Puterile Centrale. Lucrurile se întâmplau pe 19 august și veștile ce răzbeau de pe frontul occidental lăsau să se înțeleagă un fapt: în curând nu cei care stârniseră războiul aveau să dicteze și încheierea lui.