Ascultă Radio România Cultural Live

Moldova din spatele frontului, de Georgeta Filitti

02 Septembrie 2018, 08:48

Așteptarea în vreme de război poate fi la fel de chinuitoare ca lupta în câmp deschis. Atunci avansezi sau te retragi, adică poți trage o concluzie. Când ești silit să stai deoparte și mișcările altora să-ți dicteze conduita, îți trebuie nervi de oțel ca să reziști unei asemenea presiuni. A fost și cazul familiei regale și a anturajului ei, silită să se refugieze, în vara anului 1918, la Bicaz. Luase această hotărâre și spre a nu se întâlni cu misiunea militară germană, condusă de col. Brandenstein, care luase locul celei franceze condusă de gl. Berthelot.


Cea care îi va ține ocupați pe toți ai săi, cu o energie extraordinară, e Regina Maria. Ea a înțeles că lâncezeala, umblatul fără rost, plecarea urechii la zvonuri contradictorii nu făceau decât să epuizeze oamenii, să-i ducă în pragul disperării. Poate în aceste momente însuși Regele Ferdinand avea nevoie de sprijin. Dintr-un dialog relatat de Regină reiese reproșul lui că ea face totul prea repede. Și replica soției: el are de gând să facă totul și nu face nimic. În calmul aparent de la Bicaz Regina își caută loc pentru ceea ce ea numește ”Casa pură a anilor mei târzii”. Deocamdată e o Fata Morgana, o himeră care poate într-o zi va prinde corp. Îi ține însă pe toți atenți, preocupați, mergând zilnic pe jos sau cu mașina, ajutând în dreapta și în stânga. Culesul florilor ori admirarea peisajului luminat de lună e doar latura estetică a vieții în bejenie. Mălai, țigări, biscuiți, bomboane, pesmeți, porci sunt aduse neîntrerupt la casele umile răspândite pe coclauri. Regina intră în colibe, ia bolnavi și îi duce la spitalele de la Hangu și Pângărați sau îi doftoricește pe loc cu doctorul Mamulea, stă de vorbă cu văduve, fumează cu ele. Mai mulți orfani se țin după ea ajutând-o să împartă bunătățile avute totdeauna la îndemână în mașină. Ia parte la parastase și pune bani alături de colivă, după obiceiul locului. În tot acest timp umblă îmbrăcată doar în costum național. Îl are alături și pe col. Boyle, recent scăpat dintr-un accident: fusese aproape lovit de fulger, undeva, pe un colnic. Era un om puternic, determinat care ajuta oamenii să se ajute singuri.


De la cazuri stinghere se trece rapid la forme organizate. Societatea Regina Maria, realizată împreună cu Niky Chrisoveloni, și-a achitat datoriile și acum are 30 de camionete, 4 autocare și 2 milioane de franci pentru punerea pe picioare a unei alte societăți de binefacere. Mai mult, Regina reușește să cumpere o treime din depozitele Crucii Roșii ruse, încât ”va putea face mai mult bine”, cum notează bucuroasă în Jurnal. Aparent rămâne străină de politică, iar când inginerul Leonida vine la Bicaz să discute construcția viitorului baraj, Regina își simte mintea ”obtuză”. Dar n-are timp de calcule inginerești pentru că de ziua Regelui două avioane aruncă felicitări, trimise de generalul Moșoiu. Abia are timp să scrie în Jurnal: ”Viața este o piesă ciudată, în care drama și comedia se împletesc în mod bizar”. Și fraza e confirmată de vizita unui ungur ce pare a vorbi în numele nobilimii maghiare. Aceasta o admiră pentru patriotismul ei și regretă articolele ireverențioase din presa de la Budapesta. Și ungurul adaugă: ”Interesele Ungariei și ale României se aseamănă atât de mult încât trebuie să trăiască în înțelegere după război, să se întărească și să se ajute nu să se certe. Fiind țări agricole, se vor ridica mai repede decât cele industriale și vor contribui la reclădirea Europei. Ungaria e sătulă de război și de a-și urî vecinii… Să vină Regina Maria la Budapesta și va avea parte de o primire unică”.


Și în vreme ce mesagerul vecinilor se exprima în acest fel neașteptat, Alex. Marghiloman, premierul progerman, venea într-o vizită protocolară pentru a o omagia pe Regină. Prea mică să priceapă subtilitățile de protocol, dar suficient de curioasă pentru a fi înțeles raporturile exacte ale ministrului cu părinții ei, principesa Ileana, de doar zece ani, a refuzat să întindă mâna oaspetelui nepoftit. Micuța intuise lucruri pe care părinții, firește, nu le discutau în fața ei. Omul nemților amenința cu demisia dacă Regele nu semna pachetul de legi derivat din semnarea tratatului cu Puterile Centrale. Lucrurile se întâmplau pe 19 august și veștile ce răzbeau de pe frontul occidental lăsau să se înțeleagă un fapt: în curând nu cei care stârniseră războiul aveau să dicteze și încheierea lui.

Povestile Unirii 10 Decembrie 2018, 10:51

Românii transilvăneni își cer drepturile, de Georgeta Filitti

Prinsă în vârtejul războiului, monarhia austro-ungară se destramă rapid. Manifestul imperial privind integritatea țărilor...

Românii transilvăneni își cer drepturile, de Georgeta Filitti
Povestile Unirii 03 Decembrie 2018, 10:48

Bucureștiul se trezește, de Georgeta Filitti

Doi ani de zile au îndurat locuitorii capitalei rigorile regimului de ocupație. Și e greu de spus ce a fost mai chinuitor:...

Bucureștiul se trezește, de Georgeta Filitti
Povestile Unirii 22 Noiembrie 2018, 10:33

Mama Regina, de Georgeta Filitti

La câteva luni doar de la declanșarea, în iulie 1916, a Primului Război Mondial, principesa moștenitoare Maria devenea Regina...

Mama Regina, de Georgeta Filitti
Povestile Unirii 15 Noiembrie 2018, 10:31

Pleacă nemții, vin francezii, de Georgeta Filitti

Luna noiembrie începe la București în mod surprinzător: nemții sunt în derută, francezii nu vor să-i înlocuiască așteptând ca...

Pleacă nemții, vin francezii, de Georgeta Filitti
Povestile Unirii 08 Noiembrie 2018, 10:26

Pregătirea unirii, de Georgeta Filitti

Felul cum ardelenii au reacționat în noiembrie 1918, în condiții de război, cu Ungaria bolșevizată și o propagandă maghiară...

Pregătirea unirii, de Georgeta Filitti
Povestile Unirii 01 Noiembrie 2018, 10:20

Armata română scapă Budapesta de comunism, de Georgeta Filitti

O poveste începută în iulie 1918 se încheie acum, în luna noiembrie. E vorba de comunizarea Ungariei sub dictatura...

Armata română scapă Budapesta de comunism, de Georgeta Filitti
Povestile Unirii 22 Octombrie 2018, 09:31

Istoria ne-ar fi fost mai săracă fără Iuliu Maniu, de Georgeta Filitti

În momente de răscruce în Transilvania, apoi în România Mare, a existat, vreme de mai bine de 50 de ani o voce categorică,...

Istoria ne-ar fi fost mai săracă fără Iuliu Maniu, de Georgeta Filitti
Povestile Unirii 15 Octombrie 2018, 09:26

Tezaurul românesc la Moscova, de Georgeta Filitti

Între sechelele primului război mondial, soarta tezaurului românesc rămâne una dintre cele mai dureroase din istoria noastră....

Tezaurul românesc la Moscova, de Georgeta Filitti
Ascultă live

Ascultă live

08:00 - 09:00
Crossover de weekend (Partea a II-a)
Ascultă live Radio România Cultural
07:10 - 09:00
MATINALII DE WEEK-END
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
07:10 - 09:00
DIMINEȚI CU VINO-NCOA
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
07:00 - 10:00
Bună dimineaţa Transilvania
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru