Mitul Genezei în Legendele Olimpului – p1
27 septembrie 2017
Rezistența cunoașterii anatemizate
12 noiembrie 2017

Mitul Genezei în Legendele Olimpului – p2

„Artiștii greci nu relatează istoria Greciei, ci, mai curând, istoria postdiluviană a speciei umane. Ei au relocat povestirile istorice din zona Babilonului către Grecia în general și zona Atenei, în particular”.

„Greek artists are not telling Greek history, but rather the history of the post-Flood human race. What they are doing is relocating that historical narrative from the region surrounding Babylon to Greece in general and to the soil of Athens in particular” – Robert Bowie Johnson, Jr.

După cum menționam în episodul precedent, radarul seriei Erezii Moderne este reglat pentru detectarea ipotezelor argumentate consistent, situate în non-mainstream. Cartea lui Robert Bowie Johnson, Jr., Genesis Characters and Events in Ancient Greek Art  –  Personajele și evenimentele Genezei în arta Greciei Antice – argumentează pentru trei ipoteze majore: a) există corespondențe semnificative între mitologia greacă și Geneza iudeo-creștină; b) Panteonul elen era format din oameni zeificați; c) câteva mutații-cheie s-au produs în preluarea unor personaje și împrejurări Genetice în legendele Olimpului.

Subiectul este cu atât mai interesant, cu cât civilizația elenistică este considerată drept matrice a culturii europene. Renașterea a avut corespondență antică, remarcabilă prin preamărirea calității și valorii umane. Cu atât mai surpinzător, prețul vieților comune a fost și a rămas, până târziu, în contemporaneitate, neglijabil.

Un merit al cărții este ilustrația foarte bogată, parte a efortului de cercetare și interpretare. Cu permisiunea autorului, am preluat câteva dintre cele peste 140 de planșe comentate, care susțin idei provocatoare, dacă nu chiar eretice din unele perspective contemporane.

În episodul precedent, v-am prezentat câteva elemente și argumente care, în viziunea autorului, pun în corespondență Geneza veterotestamentară cu legendele Eladei. Spre exemplu – cuplul primordial Adam și Eva este oglindit prin Zeus și Hera.

Inevitabil, în construcția corpului legendar, s-ar produce și adaptări sau inversiuni de rol. Episodul fratricid între Abel și Cain, deși cunoscut de greci, nu a fost preluat, deoarece Abel nu a avut urmași – de unde ar fi decurs imposibilitatea dezvoltării în legende a filiației bunilor, respectiv faptelor acestora și universului antitetic.  Rezolvarea a fost – asimilarea lui Cain și Set (acesta din urmă, al treilea fiu al lui Adam și Evei) cu Hefaistos și Ares – fiii, opuși misionar, ai cuplului Zeus-Hera.

Pozitivarea lui Cain/Hefaistos este devansată, însă, de o primă, remarcabilă, inversiune de rol și înțeles: sarpele biblic ar fi reprezentat în arta greacă drept sfătuitor și susținător al eliberării umanității față de o divinitate nereprezentată, împinsă inapoi, în cer. Astfel, ipostaza lui Atlas nu ar fi de susținere  a bolții, ci de respingere a acesteia de la Pământ.

În legătură cu o asemenea presupunere, l-am întrebat pe Robert Bowie Johnson, Jr. despre dificultatea înțelegerii eliberării de o divinitate opresoare nenumită. (Ca observație – există, azi, în lume, monumente ale  Libertății  ca bun generic, fără specificarea identității asupritorului alungat.)

Răspunsul este inclus în partea a doua a interviului acordat de Robert Bowie Johnson, pentru Erezii moderne:

Redactor: Încercând să nu complicăm discuția, aș dori, totuși, să vă întreb despre lumea mitică și religioasă postdiluviană, care continuă să fie martora prezențelor unor zei sau îngeri-emisari. Cum se împacă asta cu ipoteza dumneavoastră – că, în mitologia elenistică, Zeul a fost îndepărtat de la Pământ? …asistența divină postdiluviană continuă și în alte culturi, „zeii” nu dispar, pur și simplu, după Potop. 

Robert Bowie Johnson, Jr.: Aceasta este o chestiune prea adâncă pentru discuția de față…

Red: …înțeleg; deci, să o lăsăm deschisă celor cărora le place să gândeacă la astfel de subiecte, care nu sunt simplu de abordat.  

Robert Bowie Johnson,Jr.: Să menționăm doar că, uneori, semnificația în artă se distorsionează. Astfel, în reprezentarea lui Atlas, oamenii au adoptat, treptat, înțelesul sprijinirii boltei, pierzându-l pe acela al respingerii divinității – esența triumfului umanității, după Potop. Reprezentarea lui Zeus, din templul său de la Olimpia, era impresionantă precum a Atenei din Acropole – dar infățisa tot un om, zeificat prin mit.

Robert Bowie Johnson, Jr. (cont): O informație pe care o fac publică în premieră se referă la o vază a cărei fotografie este conținută în carte; obiectul a fost creat de un artist pe nume Cliofredis, în anul 490 î.Hr. Importanța obiectului este dezvăluirea identității amazoanelor – subiect care i-a încurcat ani de-a rândul pe oamenii de știință. Dar, această vază idică amazoanele drept „fiicele” lui Noe/Nereus al grecilor, tradus prin „cel ud”. Nu e clar dacă erau fiicele lui naturale sau persoane devotate. Hesiod scria că Nereus a avut 50 astfel de fiice; pe vas sunt reprezentate alergând spre „tatăl” lor, implorându-l să acționeze, în timp ce el rămâne stoic. Atunci, ele sunt înfățișate inarmându-se și plecând să-l înfrunte pe Hercule…dar au pierdut.  La rându-mi, susțin acestă identitate a amazoanelor în peste 10 pagini ilustrate ale cărții mele.

Red: M-am întrebat ce anume v-a determinat să treceți de la cariera militară a absolventului prestigioasei academii West Point la cercetarea profundă a mitologiei elene…

Robert Bowie Johnson, Jr. : Zeița protectoare a Academiei este Atena; coiful ei este parte a emblemei West Point. Nasturii de la gulerul uniformei aveau efigia ei,…se afla pretutindeni! În clubul ofițerilor era o replică redusă a statuii Atenei de la Parthenon, inclusiv șarpele care se ridica lîngă zeiță. Și m-am întrebat: ce semnificație are?…femeilor, ca și bărbaților, nu le plac, de obicei, șerpii. Astfel, am început să citesc mitologie, să observ conexiuni, dar ideea cărții a apărut odată cu examinarea obiectelor artei antice grecești. Atunci am înțeles că erau create cu scopul de a purta mesaje care să fie înțelese de posteritate; grecii se mândreau cu realizările lor, între care eliminarea din „joc” a lui Noe/Nereus și a divinității acestuia. Problema este că interpretarea artei a fost făcută dominant în cheie mitică, în loc de înțelegere factuală.

Red: Mulțumesc, Robert. Vom inserta și răspunsurile pe care mi le-ați furnizat prin mail, astfel încât să oferim cititorilor și ascultătorilor o imagine cât mai bună asupra cercetărilor și propunerilor dumneavoastră.

În 1959, căpitanul turc Ilhan Durupinar a observat, la examinarea unor fotografii aeriene, o zonă cu aspect neobișnuit, situată la circa 2000 m altitudine, la circa 17 Km de muntele Ararat – locul biblic al opririi Arcei lui Noe. Culmea pietroasă a muntelui Mashu este asimlată „Zidului Cerului” din epopeea lui Ghilgameș. Situarea este pe teritoriul de azi al Turciei, în apropierea graniței cu Iranul. Descoperirea a provocat vâlvă, dar cercetarea sumară a sitului, din 1960, nu a produs vreo urmă materială. În 1977, o echipă condusă de Ron Wyatt, dispunând de echipament sofisticat, a ajuns la descoperiri considerate confirmări ale Arcei. De notat că, între altele, „nituri” metalice (dintr-un aliaj conținând aluminiu!) și „cuie” încastrate în lemn pietrificat pun la grea încercare „cumințenia” arheologiei…

Red: O cercetare semnificativă urmărește identificarea locului acostării Arcei lui Noe, după Potop. Locul numit Durupinar, aflat în zona muntelui Ararat, pe teritoriul de azi al Turciei, este un „candidat” notabil, deși, nescutit de controverse. Cu toată lipsa (ușor de înțeles) a dovezilor arheologice, dv. susțineți locația, adăugând considerente etimologice.

Față de ipoteza dumneavoastră, apar întrebări precum: există, în mitologia greacă, împrejurări corespunzătoare Potopului ? Deucalion și Pirra sunt menționați ca supraviețuitori ai unui fenomen asimilabil, dar lipsesc orice referiri la arcă și sensul acțiunii – perpetuarea unor specii „curate”…acestea, în contextul controverselor științifice față de Potop…

Robert Bowie Johnson,Jr.: „Potopul” traversat de Deucalion și Pirra a fost, cel mai probabil, un fenomen local, datorat erupției vulcanului de pe insula Santorini (Thera), din 1500 î.Hr. Numele Pirra provine din grecescul purrhos, cu înțelesul culoarea focului sau, mai simplu – roșu – cu trimitere directă la erupția unui vulcan. În plus, nu există reprezentări plastice ale cuplului Deucalion-Pirra,… indiciu al lipsei de semnificație a acestora în religia elenă antică.

Adevărații supraviețuitori ai Potopului global, corespunzători lui Noe și soției sale nenumite, au fost, în cheie greacă, Nereus (cel ud) și Doris. Nereus a mai fost numit și „Halios Geron” (Bătrânul Mării Sărate) și este reprezentat frecvent pe vazele antice, uneori împreună cu soția sa.

Așa cum arăt în carte mea, „Genesis Characters and Events in Ancient Greek Art ” –  Personajele și evenimentele Genezei în arta Greciei Antice – Noe/Nereus este adesea în ipostaza de înlăturat sau oprit de Nimrod/Hercule care uzurpă autoritatea Bătrânului Mării Sărate. Importanța și identitatea perechii Nereus-Doris este reliefată de reprezentarea ambilor pe friza principală a altarului lui Zeus de la Pergamon (circa 183 î.Hr.) ca martori ai înfrângerii liniei lui Set de linia lui Cain.

Red: De ce este importantă găsirea și autentificarea locurilor și artefactelor istorice legendare, precum Troia? Doar spre cunoaștere?

Robert Bowie Johnson,Jr.:  Aproape toate cele 32 de metope (panouri sculptate) situate pe partea nordică a Partenonului – templul Atenei de pe Acropole – înfățișau scene din Războiul Troian. Marmura, ca mediu artistic, nu se pretează la reprezentări fanteziste. Heinrich Schliemann a descoperit, prin 1870, ruinele Troiei – considerată, până atunci, mitică. Reprezentarea acestei realități istorice pe partea nordică a Partenonului sugerează că și celelalte șapte teme sculptuale de pe templu înfățișează realități.

Red: O ființă prezentă frecvent în mitologii și religii, subiect al debaterilor, este Șarpele. Fie in ipostaza de sfătuitor al revoltei impotriva lui Dumnezeu, sau asociat asociat cu înțelepciunea, fie simbol al răului sau al științei vindecării, pat al lui Brahma sau sugestie a spiralei ADN…dificil de ales ! Sunt, cel puțin șerpii mitologiei elene, coerenți ca reprezentări și mesaj, conform interpretării dumneavoastră?

Ipoteza autorului privind „inversiunile de rol” ale unor protagoniști-cheie se referă și la Șarpe. Grecii antici îl considerau sfătuitor pentru eliberarea umanității. Bazoreliefurile din stânga sunt datate 350 î.Hr. iar al doilea poartă inscripția „pentru Zeus Melichios – cel ușor a fi înduplecat”. Personajul hibrid este identificat drept Kekrops, interpretat drept o transfigurare a Șarpelui în Zeus (dreapta). Ar fi, astfel, reprezentată uimitoarea „metamorfoză”, referită și în Corinteni 11:14, a șarpelui malefic într-un mesager al luminii.

Robert Bowie Johnson,Jr.: Grecii credeau că șarpele a iluminat, și nu a înșelat, prima pereche din Eden. Aceiași protagoniști, aceleași locuri, interpretări opuse. Fețe ale aceleiași monede.

Red: Interpretarea clasică a ipostazei lui Atlas, sprijinind bolta, se referă, în opinia dumneavoastră, la împingerea, îndepărtarea Cerului (și a divinității) din lumea postdiluviană, în favoarea domniilor asumate de oameni. De ce s-ar retrage Creatorul?

Robert Bowie Johnson,Jr.: Întrebarea este profundă și nu poate  fi abordată acum. În mod simplist, Dumnezeu „lucrează toate în acord cu voința Sa” (Efeseni, 1:11), El permite tuturor neamurilor să „meargă pe calea pe care și-o aleg” (Fapte 14:16). Abordez subiectul într-o altă carte – „A Truer God: The Supreme Spirit of Light and Love in the Hebrew and Greek Scriptures”.

Această incursiune media într-o ipoteză alternativă despre originea și semnificațiile religiei Greciei Antice este, inevitabil, limitată. Identificările Legendelor Olimpului cu Geneza (și urmările acesteia) sunt, bineînțeles, mult extinse față de ce v-am prezentat.

Filiațiile de idei și personaje între culturile antice aparținând unor geografii coerente, precum Orientul Apropiat, Mijlociu și Grecia sunt nu numai plauzibile, ci și, în anumte cazuri, acceptate. Cum menționam și în primul episod dedicat acestui subiect, găsirea originii miturilor antice, tranșarea dilemei între imaginație și realitatea începuturilor umanității civilizate… poartă o miză majoră. Reprezentarea veridică a realităților milenare, descrierea „momentelor zero” ale istoriei, ar ilumina evoluția societății și viitorul acesteia.

 

redactor Florin VASILIU

2 Comments

  1. Tanase Gheorghe spune:

    Felicitari pentru ceea ce faceti !
    Toata stima !

    • Mulțumiri pentru apreciere, domnule Tănase ! Vă invit să audiați și transpunerile audio ale articolelor, acolo unde există. Restul sunt în lucru.
      Îi voi transmite și d-lui R.B.Johnson, jr. cuvintele dumneavoastră bune. Red. Florin Vasiliu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *