Sărbători de mai, de Dan Manolache
12 mai 2018
La 150 de ani de la nastere- Stefan Luchian la MNAR
18 mai 2018

Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children sau fantasticul “burton-ian” la voi acasă!

 

Şi eu , ca fiecare împătimit al filmelor- am o listă scurtă a creatiilor pe care le primesc de fiecare data cu o energie specială, pentru care fibrilez, şi cărora le aloc un spaţiu interior distinct pe care îl completez cu încă o vizionare, şi apoi înca una, şi-ncă una..… Sunt filmele pe care le revăd ori de câte ori le difuzează vreo televiziune, iar- dacă sunt nostalgică uneori-şi din proprie initiativă. Iar creaţiile lui Tim Burton sunt TOATE puse în ordine în sertarul ăsta al meu din suflet. Aşa că includerea filmului in programul actual al HBO m-a preluat cu fascinaţiile trecute la purtator şi mi-a livrat un nou motiv să rămân un fan al acestui regizor de geniu.

Copiii domnişoarei Peregrine ne spune o poveste pe care am întâlnit-o în esenţa ei şi la Michael Ende în Never Ending Story sau Momo, dar şi în minunatele Il Laberinto del Fauno al lui Guillermo del Toro sau Hugo al lui Scorsese, cu acelaşi copil cu ochii deschişi către o altă lume , interpretat tot de Asa Butterfield, care aici e Jake, cel menit să trăiască în dimensiuni temporale diferite.

Şi atmosfera de dark-fantasy şi tensiunea că “nimicul” vorace care vrea să înghită iremediabil lumea e cât pe ce să reuşească, şi felul în care Sebastian-Atreyu, Momo, Hugo, Ofelia sau chiar Harry Potter au un rol messianic şi izbutesc să o salveze doar prin faptul că sunt deschisi, cred în miracol şi au puterea, voinţa şi determinarea de a lupta cu toate ”armele” sufletului curat, totul este parte a basmului universal pe care îl sorbim avizi de fiecare dată când ne întâlnim cu el în paginile carţilor sau pe marele ecran.

Ceea ce îl face pe Tim Burton un regizor excepţional, este însă felul în care jonglează în filmele lui cu categoriile estetice, predilecţia pentru macabrul devoalat cu artă şi mai ales imginarul debordant al unei minţi înzestrate cu o viziune de geniu.

În filmele lui Burton nu e loc să îţi tragi răsuflarea, căci genericul te ancorează şi esti vrăjit subit de scenariul care expandează fabulos până la final. Iar felul în care ştie el să spună poveştile e atât de distinct, încât am putea numi un gen după numele lui, stilul “timburtonian” fiind deja după 35 de ani de carieră –clasic!

De la Beetlejuise , Edward Scissorhands, Corpse Bride, Sleepy Hollow, Sweeney Todd sau Frankenweenie şi până la acest Miss Peregrine’s Home for Peculiars, Burton imaginează nepereche o lume fantastică şi întunecată, în care binele se luptă să răzbată – şi o face de fiecare dată – ca în orice poveste adevărată ce ne învaţă că în iubire este totul.

Jonglând magistral cu spaţiile temporale, acţiunea translează de la anul în curs la perioada celui de-al doilea război mondial, personajele fiind captive într-un loop al trăirii care le pune la adapost de forţele răului. Şi trebuie să fii un “special”, ca Jake , ca să poţi să salvezi lumea şi pe deasupra şi iubirea, să fii singurul care vede şi poate face Soluţia salutară să devină manifestă.

Simbolistica lui Burton nu e una codată, el dă citate explicite şi din propria filmografie, dar şi din a altora sau din teme universale, aşa ca poţi înţelege lesne ce vrea să transmită mesajul. In plus – recunoaşteţi!- avem nevoie de fantezie, de minuni, de credinţa, de siguranţa ca dincolo de aparenţă există şi altceva, că dimensiunile spaţiului nu sunt doar cele pe care putem noi să le întrezărim cu simţirea profană, şi că lumea are şi o latură criptată, la care au acces doar cei        “speciali”, prin urmare aflaţi într-un alt stadiu al evoluţiei spirituale.

Cu un scenariu în care necunoscutul Ramson Riggs (aflat la prima încercare) i se alătură lui Jane Golman –cea căreia îi datorăm uimitoarea poveste Stardust (primul ei film din 2007!), dar şi Kick Ass, X-Men: First Class, Days of Future Past, dar mai ales inovativul Kingsman: The Secret Service – Tim Burton îşi asigură o partitură demnă de geniul lui, şi ne azvârle încă o dată în lumea fantastică, întunecată, captivantă a poveştilor lui spuse cu har.

Îl ajută magistral distribuţia care îi pune laolaltă pe uimitoarea Eva Green , pe Samulel L. Jackson, pe Judi Dench, pe inegalabilul Terrence Stamp şi pe Rupert Everett, revelaţia fiind Asa Butterfield, cel pe îl descopeream în tulburătoarea dramă The Boy in the Stripe Pyjamas, apoi în Nanny McPhee, pentru ca în 2011 Martin Scorsese să îi ofere şansa de a fi Hugo din filmul omonim, cimentând deja percepţia generală că băiatul cu ochi uimitor de albastri este un actor înnascut. Iată-l aici adolescent, la fel de frumos, fără să fi pierdut ceva din lumina care îl face deosebit, reuşind să-i păstreze personajului Jake inocenţa şi sufletul la vedere, şi să-i dăruiască fiorul autentic al primei iubiri.

Alături de el este Ella Purnell, pe care am remarcat-o în Intruders, Kick-Ass şi Maleficent, şi care aici este Emma Bloom, sufletul pereche al lui Jake, pentru care acesta străbate dimensiunile temporale paralele într-un joc al descoperiri şi păstrării iubirii fără sfarşit.

După cum vă aşteptaţi din sugestia titlului, personajele sunt unele deosebite, cu puteri speciale, ce plasează subiectul în zona paranormalului, a fabulosului şi a fantasticului de tip burtonian, aşa că dacă nu credeţi în lucrurile astea, puteţi să luaţi totul ca pe un exerciţiu de imaginaţie – şi tot veţi fi cuceriţi iremediabil!

Coloana sonoră a filmului ne bulversează simturile cu Wish That You Where Here (titlu care nu poate să nu mă trimită la celebra piesa Pink Floyd de pe cel mai iubit album al meu care le aparţine!) cu care Florence & The Machine face minuni acustice, dominând emoţional acestă transcripţie de excepţie a romanului din 2011 al lui Ransom Riggs, pe care Tim Burton a lansat-o pe orbita cinematografiei gata tag-uită: masterpiece!

Aşa că este previzibil ce o să spun în final: nu rataţi sub nici o formă filmul acesta excepţional , căci dacă o veţi face, o să înregistraţi în portofoliul filmelor de suflet o lipsă pe care- cu siguranţă- o veţi resimţi cu timpul!

Trailer   https://youtu.be/mAdpJw-MM-M

Michaela Platon

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *