DOCUMENTAR: 70 de ani de la constituirea Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO)
4 November 2016
Cafeneaua de știință – Inteligență, educație, curaj, adică: ANTREPRENOR
7 November 2016

Lumea în care vom trăi – o lume a Tehnologiilor Generice Esențiale

Lumea în care vom trăi  – o lume a Tehnologiilor Generice Esențiale

Redactor Corina Negrea

Micro- si nanoelectronica, micro- si nanofotonica – într-un cuvânt,Tehnologiile Generice Esentiale (TGE) – acestea vor ”guverna” nu numai domeniul tehnic dar și economiile secolului 21.

Un proiect românesc, care va fi lansat astăzi la Academia Română, pune mediul de cercetare românesc din domeniul nanotehnologiilor în colaborare cu companii românești cu expertiză în domeniile de specializare hi-tech, spațiu și securitate.

Proiectul va fi coordonat de Institutul de Micro și Nanotehnologie, IMT din București, acolo unde există primul centru de micro- si nanofabricatie diin aceasta parte a Europei, are o durată de 5 ani și un buget de  3 milioane de euro

Interviu cu acad. Dan Dascălu, coordonator al Centrului de Nanotehnologii din IMT, centru afiliat Academiei Române, membru în echipa de management a proiectului – la ora 14.00, în cadrul emisiunii Știința în cuvinte potrivite.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *