Bilet de îmbarcare spre… Miclăuşeni şi mai apoi către Italia, unde vom vizita Lucca
16 iunie 2018
Bilet de îmbarcare spre… Mirceşti şi mai apoi… către Puerto Rico
17 iunie 2018

ITALIA: LUCCA – DUOMO DI SANMARTINO

Mulţi turişti care ajung în Italia, aleg să meargă în Lucca, renumit pentru peisajul de excepţie ce-l oferă, dar şi pentru obiectivele sale istorice şi turistice. Oraşul Lucca a devenit faimos într-o oarecare măsură şi datorită zidurilor sale medievale (cu Poarta San Pietro, prin care se pătrunde în dreapta spre catedrală şi inima micii aşezări), dar şi pentru cele aproximativ 100 de biserici.

 

* * *

O plimbare pe străzile înguste ale Cartierului Vechi din Lucca, te cucereşte imediat. Multe dintre case, bogat decorate, au fost locuite acum câteva sute de ani, de cei mai înstăriţi localnici, care îşi câştigau banii din comerţul cu brocarturi, catifea şi damasc. Tot aici, mai pot fi văzute şi câteva edificii impresionante, cum ar fi de exemplu Domul din Lucca, cum i se mai spune Catedralei San Martino (închinată Sfântului Martin) – realizată în stil romanic şi gotic (a cărei construcţie a început se pare în secolul VI, fiind refăcută în primii ani ai secolului XI, iar mai apoi reconstruită în următoarele două secole). Faţada principală este orientată spre vest şi are trei mari arcade. Ceea ce pare curios la această catedrală, este însă faptul că toate coloanele faţadei sunt diferite. Există totuşi o explicaţie, anume că atunci când s-au decis să decoreze lăcaşul de cult, locuitorii din Lucca au anunţat un concurs pentru cea mai bună coloană. Fiecare artist participant a realizat câte o coloană, în speranţa că el va fi ales drept câştigător. Numai că iniţiatorii concursului, fără a plăti pe nimeni, au hotărât să folosească toate coloanele oferite drept mostre.

 

* * *

Catedrala San Martino din Lucca adăposteşte mai multe opere de artă de mare valoare şi dispune şi de un muzeu, unde pot fi admirate câteva obiecte deosebite, cum ar fi de exemplu un cap sculptat din piatră al unui rege din secolul XI. În Catedrala San Martino veţi găsi de asemenea şi Crucifixul Volto Santo – simbolul oraşului Lucca (un obiect de cult, căruia locuitorii aşezării îi atribuie puteri magice). Celebrul Crucifix din Lucca, este din lemn de cedreu şi îl înfăţişează pe Isus Christos. Legenda ne spune că el ar fi fost sculptat de un ucenic al acestuia pe nume Nicodim, în momentul răstignirii pe cruce. În Lucca ar fi ajuns după unii în secolul VIII, după alţii în secolul XIII. Este venerat de localnici şi face obiectul procesiunilor religioase ale oraşului în special de ziua Sfântului Martin.

 

* * *

 

Şi nu părăsiţi Catedrala San Martino, fără să poposiţi o vreme şi lângă altar. Acesta, este reprezentat printr-o lucrare de excepţie din secolul XV a lui Domenico Ghirlandaio (un celebru făuritor de şcoală de pictură). Naosul este şi el interesant, în formă de cruce şi foarte înalt. Cât despre Poarta din stânga, aceasta are o valoare deosebită, dată de sculpturile lui Nicola Pisano, reprezentând „Drumul Magilor” şi „Punerea în Mormânt”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *