SEMNE BUNE, de Georgeta Filitti
31 mai 2018
PÂINE ȘI CIRC – VARIANTA GERMANĂ, de Georgeta Filitti
14 iunie 2018

IMORALITATE POLITICĂ, de Georgeta Filitti

Astfel era caracterizată ”amestecătura” de candidați pentru Parlamentul de la Iași. Convocată în teritoriul liber dar din inițiativa guvernului de colaborare Al. Marghiloman, instituția emblematică a democrației noastre se prezenta jalnic cu boieri latifundiari dinastici și antidinastici, poporaniști revoluționari aflați în veșnică vrajbă. În vreme ce Stere cerea exproprierea radicală a marii proprietăți, cu soviete locale, după exemplul bolșevicilor și vot universal direct, Marghiloman admitea doar exproprierea terenurilor neexploatate de proprietarii lor. Și asta doar după ce statul le-ar fi dat mijloacele necesare și ei nu ar fi trecut efectiv la lucrarea pământului. Or, marii latifundiari Cantacuzino, Ghica, Bălăceanu aveau, pe lângă sute de mii de hectare, și capacitatea tehnică îndestulătoare de valorificare a lor. Așa dar, de unde pământ pentru țărani? Cât privește votul universal, Marghiloman îl vedea posibil doar pentru știutorii de carte, în vreme ce Stere îl cerea pentru toată suflarea din țară.

Zâzania era previzibilă și din cauza traseiștilor. Ce consens putea naște șederea pe aceleași bănci a liberalilor din Tg. Jiu, trecuți la conservatori, cu takiștii din Turnu Severin și poporaniștii din București, acum marghilomaniști, se întreba sceptic un observator.

Mai erau și cei care, la mobilizare, răspunseseră diferit: unii s-au dus în Moldova, alții au rămas cu ocupantul, intrând în administrația acestuia. Aceștia nu reușeau să se definească: fuseseră numai dezertori sau și trădători? ”Numai bătaie n-a fost acolo, s-au înjurat și s-au scuipat suficient”, comenta un contemporan. În fine, se adăugau nemulțumiții: Ionel Brătianu îi lăsase la București pentru gestionarea unor afaceri și acum, la Iași, nu primeau răsplata așteptată.

În locul unui Parlament ”cu rol umilitor”, chemat să ratifice pacea nenorocită cu Puterile Centrale, Marghiloman s-a trezit cu o adunare care ”ridica coada”, unde deputații se certau ”ca orbeții”, cum caracteriza un bucureștean scena politică de la Iași. Dezbaterile dovedeau că Parlamentul era la un nivel ceva mai jos de mediocru, cu membri nepregătiți, gata să vorbească găunos despre binele public și asanarea moravurilor, dar în fapt preocupați doar de răzbunări ori parvenire personală. Un proaspăt conservator declara demagogic: ”Să nu se facă distincție, dacă hoții sunt de-ai noștri sau de-ai voștri!”

În ciuda acestor opinii nefavorabile din afară, Parlamentul de la Iași a pus în discuție programul reconstrucției României postbelice. Acesta prevedea: vot universal neobligatoriu, cu unele îngrădiri, împroprietărirea țăranilor din Domeniile statului, ale Coroanei, cele de mână moartă. Marea proprietate particulară urma să fie obligatoriu arendată țăranilor. Apoi, ca un leit motiv, descentralizarea administrativă și suspendarea inamovibilității magistraților. Banca Națională era naționalizată iar cele două mari instituții de credit, Funciar și Urban, aveau să fie reformate.

Un punct al programului așteptat cu înfrigurare, dar ne dus până la capăt, privea darea în judecată a guvernului Ionel Brătianu, ca vinovat pentru intrarea în război și înfrângerea suferită.

Cu aceiași patimă a fost abordată problema Basarabiei. Cine făcuse unirea cu provincia de la Răsărit? Marghiloman care semnase actul unirii? Basarabenii care se luptaseră pentru ea? Era un moment de criză, oglindit și prin demisia deputaților Inculeț și Ciugureanu și numirea generalului Văitoianu în calitate de guvernator.

Trebuie admis că în iunie 1918 era o stare de spirit generată de o atmosferă de neputință, mizerie și privațiuni; abia după încheierea păcii lucrurile aveau să se așeze în matca lor firească, românii de pretutindeni devenind conștienți de tot ce îi lega: istorie comună, limbă, tradiții și, deasupra tuturor, sentimentul de frățietate care îi unește pe cei de același neam.

Poate lucrul cel mai nimicitor a fost atunci votarea în unanimitate a tratatului cu Centralii. Chiar dacă admiteam condiția de învinși, faptul că Parlamentul funcționa în teritoriul liber ar fi trebuit să provoace măcar un simulacru de împotrivire. Dar nu, reprezentanții tuturor nuanțelor politice au dat curs acelui proverb plin de resemnare, ”Capul plecat sabia nu-l taie”. Dacă tratatul nu s-a aplicat efectiv, faptul s-a datorat refuzului Regelui Ferdinand de a-l semna ca și evoluției războiului în favoarea Antantei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *