Bilet de îmbarcare spre… Gorj, iar apoi către Cuba pentru a afla povestea Danzon-ului…
30 iunie 2018
Bilet de îmbarcare spre…Polovragi, iar apoi către Cuba pentru a afla istoria Machetei Centrului istoric al Havanei…
1 iulie 2018

ILUSTRATE DIN CUBA: Genul Danzón

Primele informaţii despre danzón, ritm şi dans pur cubanez, apar în a doua jumătate a secolului al XIX în Matanzas, o zonă situată în partea central-occidentală a Cubei. Părintele genului a fost Miguel Faílde, care l-a creat pornind de la elemente deja existente în dansurile practicate în cele mai importante saloane ale oraşului.

 

* * *

 

În momentul apariţiei danzón-ului, la modă era un dans asemănător cadrilului, în care evoluau 20 de perechi. Acesta a provenit din contradansul european adus de coloniştii spanioli, englezi şi francezi ce au vizitat Cuba sau chiar s-au stabilit pe meleagurile cubaneze. Pe parcurs însă, noul stil de dans a dobândit ritmuri şi forme specifice, care l-au distanţat de contradans, devenind o manifestare mai potrivită cu timpul şi locul în care s-a dezvoltat. Primul danzón, s-a numit „Las alturas de Simpson” şi a apărut în anul 1879, în oraşul Matanzas.

 

* * *

Conform cercetătorilor, Miguel Faílde a scris în anul 1877 mai multe piese în acest stil, dar cu toate acestea, cea intitulată „Las alturas de Simpson”, a rămas consemnată ca fiind iniţiatoarea genului danzón şi s-a numărat printre cele mai ascultate.

Impactul pe care noul ritm l-a avut asupra dansatorilor a fost extraordinar, deoarece danzón-ul se remarcă prin armonie, prin eleganţa paşilor, iar trăsătura caracteristică este refrenul ce se repetă şi în timpul căruia dansatorii, fac o „pauză” în care se odihnesc, stau de vorbă, se plimbă  la braţ în stil cubanez, iar femeile au prilejul să îşi facă vânt, cochet, cu evantaiele. Partea finală, cea mai veselă, este un „montuno”.

 

* * *

 

Din oraşul Matanzas, danzón-ul a pătruns în Havana, unde a fost interpretat de formaţii din capitală, care l-au dus pe culmile popularităţii.

La începuturile genului, danzón-ul a fost interpretat de orchestrele cunoscute sub numele de „típica” sau orchestre de instrumente de suflat, derivate din formaţiile muzicale franceze şi spaniole. Aşa numitele orchestre „típica”, au fost înlocuite după un timp cu cele ce poartă numele de „charanga”. Spre începutul secolului XX, acestea au introdus în compoziţie şi pianul, noul tip de orchestră fiind cunoscut ca „charanga francesa” (charanga franceză) în care se păstrează vioara, contrabasul, timpanul creol (timbal criollo) şi gűiro, iar ca instrument de suflat se impune definitiv flautul.

Pe la sfârșitul anilor ’30 ai secolului XX, a luat naștere un grup de importanţă vitală pentru dezvoltarea ulterioară a muzicii cubaneze, şi anume orchestra Arcaño y Sus Maravillas. Totuşi, nu din acest nucleu de muzicieni a luat naştere danzón-ul de tip nou, care imprimă stilurilor „guajeo” sau „montuno” o serie de ritmuri mai dinamice, în contratimp, ce se îmbogăţesc prin introducerea tobei conga (tumba dora), consolidându-se astfel întreaga zonă ritmică. Aceste inovaţii au constituit elementele care au favorizat, începând cu anii ’40, crearea altor genuri extrem de importante ale muzicii cubaneze, anume mambo şi cha-cha-cha.

* * *

Aşa cum s-a întâmplat de-a lungul timpului şi cu alte dansuri executate în perechi, danzón-ul a fost considerat, la începuturile sale, un dans indecent şi imoral. Şi asta probabil pentru că în danzón, partenerii evoluează îmbrăţişaţi, corpurile li se ating iar şoldurile se mişcă într-un mod sinuos, lucruri pe care normele sociale ale vremii le-au catalogat drept scandaloase.  Pe de altă parte, mai trebuie spus că danzón-ul a oferit, în momentul apariţiei sale, posibilitatea ca persoane din clase sociale ori rase diferite să interacţioneze pe ringul de dans, precum şi în afara lui. Iar acest lucru a făcut ca înalta societate cubaneză să manifeste o şi mai mare respingere faţă de danzón care, cu toate acestea, a devenit totuşi cel mai popular dans de perechi din Cuba începutului de secol XX. De aici, el a fost purtat spre alte locuri şi a prins rădăcini în ţări precum Mexic, unde este şi acum un dans foarte popular.

 

* * *

 

Însemnătatea pe care a avut-o danzón-ul în ultimele decenii ale secolului al XIX şi în primele din secolul XX, a fost atât de mare, încât a ajuns să fie ridicat la rangul de dans naţional al Cubei. Printre cei mai însemnaţi compozitori ai genului se numără Electo Rosell „Chepín” din ​​Santiago de Cuba cu piesele sale „Bodas de Oro” şi „La Reina Isabel”, în care, privitor la formă, se propun unele modificări faţă de danzón-ul original.

 

* * *

 

Printre cele mai importante piese aparţinând acestui ritm cubanez trebuie menţionate „Danzón de los Danzónes” şi „Tres Lindas Cubanas” ale compozitorului Antonio María Romeu, cel mai mare exponent al danzón-ului din toate timpurile. La acestea se adaugă contribuţiile aduse de formaţii precum Orchestra Aragón şi un mare număr de muzicieni dintre care îi menţionăm pe: Jacobo Rubalcaba, Abelardito Valdés, Antonio Sánchez, Orestes López, Israel López, Enrique Jorrín, Félix Reina şi mulţi alţii.

 

* * *

Danzón-ul a rămas prezent pe ringul de dans chiar şi după apariţia ritmurilor mambo şi cha-cha-cha, dar a pierdut puţin câte puţin din importanță. Trecând graniţa Cubei, dansul a fost introdus în Mexic, având şi aici un succes răsunător. Iar din anul 2013, danzón are statutul de patrimoniu imaterial al Cubei.

Legat de danzón, mai trebuie făcută precizarea că  există numeroase activităţi care îşi propun să-l recupereze. Astfel, între formaţiile muzicale cubaneze care interpretează astăzi cel mai bine genul danzón, se remarcă Orchestra Aragón. În prezent, Ethiel Fernández Faílde, muzician de 26 de ani şi stră-strănepot al părintelui acestui gen, încearcă să îl relanseze cu orchestra sa. În plus, în oraşul Matanzas, se organizează un festival internaţional dedicat acestui dans.

 

Realizat de Esther Reyes Corría – RADIO TAÍNO

(traducere – Diana-Maria Şincai)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *