Calatorie in jurul lumii  – Sambata 29 septembrie, ora 19
29 septembrie 2018
AUDIO Muzeul de istorie din Cristian
29 septembrie 2018

ILUSTRATE DIN CUBA

Beneficiind de adevărate bijuterii arhitecturale ce au înfruntat timpul mai bine de cinci secole, Habana Vieja (Havana Veche) îi încântă pe cei ce aleg să o viziteze, cu unul dintre cele mai frumoase ansambluri de edificii urbane de pe continentul american. La o simplă estimare, putem constata că această parte a capitalei cubaneze, conţine peste 900 de clădiri de importanţă istorică, ce îmbină barocul cu neoclasicismul şi Art Deco-ul. (Nota redactorului)

 

Monumente din Habana Vieja

 

Vizitatorii care vin în capitala Cubei şi sunt interesaţi să exploreze străzile din Habana Vieja (Havana Veche), vor întâlni statui, sculpturi şi monumente ridicate în cinstea unor personalităţi istorice sau a unor oameni celebri al căror nume se leagă de oraşul acesta.

Habana Vieja este cea mai veche zonă a capitalei cubaneze. Dată fiind natura cosmopolită a celor care au locuit-o de-a lungul istoriei sale, această parte a oraşului înfăţişează privirii un amestec de stiluri arhitecturale, fiind dovada vie a diferitelor perioade care s-au succedat aici, cum ar fi cea a Coroanei Spaniole, britanică, franceză ori cea a Statelor Unite ale Americii.

 

* * *

 

În anii ’90 ai secolului XX, a început recuperarea spaţiului istoric ce cuprinde Habana Vieja. O acţiune necesară impusă de starea de degradare, în care se aflau unele dintre clădirile şi monumentele  de aici. De atunci şi până în prezent, este în desfășurare o muncă asiduă de cercetare şi restaurare, în care un rol considerabil a revenit activităţii de planificare şi conducere desfăşurate de Oficiul Istoriografului Oraşului (Oficina del Historiador de la Ciudad). Astăzi, Habana Vieja este una dintre cele mai vizitate zone turistice ale capitalei cubaneze, un loc care a reuşit să îşi restabilească patrimoniul istoric, îmbinând trecutul cu prezentul. Fiindcă aici alături de monumente, mai pot fi întâlnite restaurante de tot felul, librării, muzee şi magazine. Toate acestea fac ca turiştii să aleagă această zonă într-un număr foarte mare, viaţa din această parte a capitalei fiind deosebit de activă.

 

* * *

Vizitatorii ce aleg să se plimbe pe străzile din Habana Vieja (inclusă din anul 1982 pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO) vor întâlni în calea lor multe monumente, obeliscuri, statui şi sculpturi, ce au fost ridicate în semn de omagiu adus unor importante figuri istorice sau unor oameni renumiţi al căror nume se leagă de capitala Cubei. Povestea unora dintre ele, o veţi afla la Ilustrate din Cuba.

 

* * *

 

Prima statuie care a fost ridicată în memoria lui José Martí, Eroul Național al  Cubei, se găsește în Parcul Central din Havana. Lucrarea este făcută din marmură de Carrara, iar piedestalul său prezintă scene lucrate în bronz, care înfăţişează imensa operă a celui mai universal dintre cubanezi: José Martí. Aici este locul unde se depun aproape în permanenţă flori, statuia devenind una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite sculpturi din oraş fiind, în același timp, şi unul dintre cele mai importante monumente. Opera aparţine sculptorului cubanez José Villalta Saavedra şi a fost realizată în anul 1905.

 

* * *

 

În faţa promenadei Malecón, în rotonda pe care o formează căile de acces la intrarea şi ieşirea din tunelul golfului Havanei, vizitatorii pot admira frumuseţea monumentalului grup statuar închinat lui Máximo Gómez, General în Războiul de Zece Ani („Guerra de los Diez Años” 1868 – 1878 – nota trad.) şi „mayor general” al armatei mambise în războiul de independență din 1895. Lucrarea închinată acestui militar extraordinar a fost inaugurată în 1935 și autorul ei a fost artistul italian Aldo Gamba.

* * *

Gradul de „Mayor general” a fost cel mai înalt grad în ierarhia militară a Armatei de Eliberare numită şi Armata mambisă sau mambí din timpul celor trei războaie de eliberare a Cubei de sub străpânirea Coroanei Spaniole. Primul război a fost Războiul de Zece Ani, numit şi Războiul Mare „Guerra Grande, urmat un an mai târziu de Războiul Mic „Guerra Chiquita din 1879 – 1880. Cât despre etapa finală a luptei de eliberare, aceasta a constituit-o Războiul de Independenţă din 1895 – 1898, numit şi Războiul din 1895 sau Războiul Necesar „Guerra Necesaria”. (Nota trad.)

* * *

Într-o mică piațetă dintre străzile Monserrate, Obispo şi O’Reilly, străzi foarte centrale din Habana Vieja, se poate vedea statuia ridicată în onoarea inginerului militar Francisco de Albear. Sculptura, ce îi aduce un omagiu, a fost realizată în Italia, în mărime naturală, din marmura de Carrara de către artistul José Vilalta Saavedra, în anul 1893. Francisco de Albear, care a trăit între anii 1816 – 1887, a fost cel care a proiectat în 1855 apeductul din Havana, considerată cea mai importantă lucrare de inginerie realizată în Cuba, în secolul al XlX lea.

 

* * *

Şi ne încheiem prezentarea cu La Fuente de la India (Fântana Indiencei, sau a Nobilei Havana). Este un complex sculptural din marmură albă de Carrara aşezat pe un piedestal cu patru delfini, câte unul în fiecare colţ. Prin gura delfinilor curge apa care cade pe scoicile ce îi alcătuiesc baza. Această fântână a fost concepută în stilul neoclasic şi o puteţi admira la capătul sudic al promenadei Paseo del Prado, foarte aproape de Capitoliu. Statuia o reprezintă pe indianca Havana, soţia unui şef de trib pe nume Habaguanex, căpetenie a vechilor locuitori aborigeni din regiune, care au trăit în aceste locuri înainte de sosirea spaniolilor în Cuba. Ea poartă pe cap o coroană de pene iar pe umărul stâng, tolba cu săgeţi de vânătoare. În mâna stângă ţine un corn al abundenţei cu fructe autohtone, iar în cealaltă stema oraşului Havana. Acest monument, La Fuente de la India, a fost proiectat de arhitectul Giuseppe Gaggini, fiind dezvelit în anul 1837. Unii istorici susţin că Fântâna Indiencei a fost prima imagine imortalizată de un fotograf din oraş, iar acest „act de vitejie” se pare că ar fi fost realizat de fotograful francez Antonio Rezzonico în deceniul al patrulea al secolului XIX. Fântâna este un omagiu adus vechilor locuitori care au trăit iniţial în zona în care se află astăzi oraşul Havana.

 

* * *

 

Mai sunt şi alte simboluri ale oraşului despre care am vorbit deja la Ilustrate din Cuba, cum ar fi La Giraldilla, mica sculptură de 1 metru şi 10 centimetri creată în bronz de Jerónimo Martín Pinzón. Aceasta constituie unul dintre cele mai reprezentative simboluri ale oraşului, fiind în acelaşi timp şi cel mai vechi.

Statuia lui Hristos din Havana, ce îl reprezintă pe Isus din Nazaret, este de asemenea un monument solemn foarte cunoscut în capitala cubaneză. El poate fi văzut de oriunde din Habana Vieja, dar şi de pe cealaltă parte a golfului.

Mai sunt şi alte personaje nespus de dragi locuitorilor Havanei. Despre unele am amintit pe larg în emisiunile noastre anterioare, cum ar fi: Cavalerul din Paris sau Andarín Carvajal. Şi desigur, mai există şi alte alte colţuri ale oraşului pe care nu le-am vizitat. La acestea ne vom ajunge însă, la întâlnirile noastre viitoare.

 

Realizat de Esther Reyes Corría – RADIO TAÍNO

(traducere – Diana-Maria Şincai)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *