Sanda Saramat si grafica sa asemenea picturii
28 October 2016
Un patrimoniu foarte bine valorificat
4 November 2016

Gaudeamus – Pentru cine trag clopotele scriitorii

 

Pe vremea lui Ceaușescu, Puterea se temea de scriitori. Ceea ce însemna că îi lua în seamă. Pe urmele scriitorilor disidenți, ca Dorin Tudoran sau Paul Goma au fost puși sute de informatori și zeci de ofițeri de Securitate. Dosarele lor de urmărire au mii de pagini, de unde și o competiție între scriitorii români după înființarea CNSAS, pe tema grosimii dosarelor lor de Securitate.

Cei cărora li s-a răspuns că n-au dosar erau dezamăgiți, ca și cum Securitatea nu-i considerase suficient de importanți ca să-și pună vînătorii cu grad și gonacii plătiți pe urmele lor. Alții însă, care s-au dus la CNSAS cerînd un dosar au primit două dosare. Unul de urmăriți, celălalt de turnători sau de prieteni ai Securității.

Unul dintre cazurile flagrante a fost cel al lui Corneliu Vadim Tudor care se lăuda că fusese urmărit de Securitate împreună cu mentorul lui de la „Săptămîna”,  Eugen Barbu, patronul, dar care avusese, la fel ca Barbu însuși, relații strînse cu capii acestei instituții. Cînd CVTudor a primit certificat de la CNSAS că n-a făcut poliție politică, Andrei Pleșu a demisionat din conducerea acestei instituții. Cu toată această răsunătoare demisie și cu scandalul care a urmat, CVTudor nu s-a ales cu dangaua de turnător, fiindcă el nu pîra în secret, ci o făcea pe față.

Alt caz, mai complicat, a fost cel al lui Adrian Marino, fost deținut politic, despre care se spune că a fost folosit de Securitate ca agent de influență în Occident, prin țările pe unde i se dădea voie să călătorească. Pe el, pe Ștefan Augustin Doinaș sau pe Nicolae Balotă nu-i poți pune totuși în aceeași oală cu turnătorii devotați ai totalitarismului. Ca dovadă polemicile aprinse despre ei din presa literară.

În ceea ce mă privește n-am încercat să-i „judec” pentru că n-am trecut prin ce le-a fost dat lor să  trăiască. Mi se pare imoral să faci pe moralistul cu oameni care au traversat experiențe înfiorătoare, fără ca tu să știi decît din auzite ce li s-a întîmplat.

Nenorocirea care s-a abătut asupra scriitorilor e că, după ce s-au trezit în libertate, muți dintre ei s-au grăbit să și-o negocieze cu politicienii din marile partide sau au înființat partide mici cu speranța că vor fi luate la remorcă de partidele mari. Toate partidele înființate de scriitori au dispărut, dar unii dintre scriitori au făcut carieră politică sau sinecuristică și după aceea au știut în ce barcă politică să sară.

Așa se face că acum scriitorul român nu mai e luat în serios de alegători, la bucată, ci ca trupete politic, iar scriitorimea nu mai e privită ca o breaslă de care Puterea se teme, ci ca o masă ai cărei membri, cu puține excepții, de-abia așteaptă  un semn din partea Puterii sau a partidelor care ar putea ajunge la putere, ca să-și pună condeiul și reputația în slujba lor.

Cristian Teodorescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *