Ascultă Radio România Cultural Live

Gaudeamus: Odată cu taxa s-ar putea să dispară și tîrgul de carte „Gaudeamus”

08 Noiembrie 2016, 12:19

Aseară am fost la o dezbatere organizată de TVR, sub întrebarea „Cu taxă sau fără taxă?” Au fost acolo cam o sută de invitați: jurnaliști, oengiști, lideri ai marilor sindicate, actualii președinți-directori generali ai TVR și ai Radioului public (SRR), persoane care au avut aceste funcții la TVR și la SRR și doi membri ai Academiei Române.

A fost prima dezbatere t.v. la care am luat parte, în care toți cei de față au fost de acord. Taxa radio-tv nu trebuie desființată, chiar dacă deputații au decis s-o lichideze, la pachet cu alte 101 taxe,  și să treacă TVR și SRR la buget. Mă scuzați, a existat și o voce care a susținut că taxa trebuie desființată, pentru a fi reînființată după aceea.

Chiar și cei care au avut multe de reproșat televiziunii și radioului publice au făcut-o cu precizarea fără dubii că trecerea lor lor la buget e inacceptabilă și că asta ar putea duce la îngrădirea libertății lor editoriale, dar și la limitarea dreptului cetățeanului la informare, garantate de Constituție.

Cineva dintre cei de față a întrebat de ce nu s-a făcut această dezbatere înainte ca deputații să voteze legea abrogării celor 102 taxe, în devălmășie. Fiindcă, i s-a explicat, pur și simplu legea a fost votată pe repede înainte, fără dezbatere publică, așa cum ar fi fost normal, ci dintr-o grabă populistă în care au fost amestecate și taxe care ar fi trebuit desființate, dar și taxe, cum e asta, de care deputații n-ar fi trebuit să se atingă. Căci, după cum a observat altcineva, n-ajunge să votezi că TVR și SSR vor trece de anul viitor la buget, ci să găsești și surse bugetare pentru această trecere, căci altfel apare riscul ca de la întîi ianuarie 2017, aceste două servicii de utilitate publică să înceteze să mai emită. Asta, bașca faptul, care de asemenea le-ar putea obliga să nu mai emită, că pînă să fie votat bugetul, n-ar putea să se bizuie pe „legea veche”, fiindcă pînă în acest an n-a existat o lege veche care să li se aplice.

În toiul acestor discuții m-am întrebat ce se va întîmpla cu Tîrgul de carte „Gaudeamus” pe care-l face SRR de peste douăzeci de ani, dacă această instituție de utilitate publică va deveni o firmă bugetară.  Se pare că va dispărea, odată cu taxa. Zic „se pare”, cu o certitudine de peste 90%., fiindcă statul îți dă bani de la buget ca să exiști, nu și ca să faci tîrguri, festivaluri și alte asemenea chestii pe care ți le puteai permite ca instituție de interes public care primea și bani de la stat, dar nu stătea în ei, ci avea și propriile sale surse de finanțare.

Cum e un an electoral, s-ar putea ca la „Gaudeamus” să apară și deputați ori parlamentari-autori care să caute voturi printre cititorii de la tîrg. Dacă legea care abrogă taxa Radio-TV va trece, parlamentarii care vor veni prin tîrg ar putea avea satisfacția de a fi participat la ultima ediție a „Gaudeamusului”. Căci dacă nu te poți lăuda ca politician că ai înființat ceva, poți avea mîndria de nezdruncinat a cioclilor care au în palmares decese ilustre.

Cristian Teodorescu

Giancarlo Sturloni: ”Adevărata problemă este că am ajuns deja dincolo de limite”
Cronica zilei 19 Ianuarie 2024, 15:03

Giancarlo Sturloni: ”Adevărata problemă este că am ajuns deja dincolo de limite”

”Planeta intoxicată” este titlul cărții asupra căreea ne concentrăm acum, atenția. Apărută în traducere...

Giancarlo Sturloni: ”Adevărata problemă este că am ajuns deja dincolo de limite”
Angela Tomaselli cu opera sa vitală şi seducătoare
Cronica zilei 17 Noiembrie 2023, 14:15

Angela Tomaselli cu opera sa vitală şi seducătoare

Aflată la cumpăna vieții, Angela Tomaselli ne dovedește că renașterea este posibilă și necesară. În personala de la...

Angela Tomaselli cu opera sa vitală şi seducătoare
Adrian Bejan: ”Să faci schimbări care nu reprezintă o rutină va aduce beneficii în viața ta.”
Cronica zilei 10 Noiembrie 2023, 09:39

Adrian Bejan: ”Să faci schimbări care nu reprezintă o rutină va aduce beneficii în viața ta.”

  Apărută la Curtea Veche, cartea lui Adrian Bejan, ”Timp și frumusețe”  ne introduce chiar în...

Adrian Bejan: ”Să faci schimbări care nu reprezintă o rutină va aduce beneficii în viața ta.”
Ipostaze medievale
Cronica zilei 06 Octombrie 2023, 08:00

Ipostaze medievale

Salonul Naţional de Artă Medievală, Ediţia a XIII-a s-a desfăşurat la Sala “Constantin Brâncuşi” de la...

Ipostaze medievale
„Ştim să oferim prietenie?”
Cronica zilei 29 Septembrie 2023, 17:54

„Ştim să oferim prietenie?”

Răsfoind teancul de cărţi pentru copii apărute la Editura Frontiera am regăsit şi recitit de data aceasta, cartea scrisă de...

„Ştim să oferim prietenie?”
”O poveste despre prietenie și speranță”
Cronica zilei 22 Septembrie 2023, 11:35

”O poveste despre prietenie și speranță”

Când am aflat că Andreea Tănăsescu, realizatoare de importante evenimente în care dansul, teatrul și arta...

”O poveste despre prietenie și speranță”
Pro sau contra?
Cronica zilei 15 Septembrie 2023, 08:00

Pro sau contra?

Prin traducerea din limba franceză în română, a Olgăi Ceauşu, ne parvine la Editura Trei, o carte care ne pune...

Pro sau contra?
“Sora mai mică” a Nopţii muzeelor, acum la prima ediţie
Cronica zilei 01 Septembrie 2023, 14:13

“Sora mai mică” a Nopţii muzeelor, acum la prima ediţie

Un nou produs, marcă a Rețelei Naționale a Muzeelor din România ni se oferă începând cu data de 2...

“Sora mai mică” a Nopţii muzeelor, acum la prima ediţie
Ascultă live

Ascultă live

13:00 - 13:55
RRC Chill
Ascultă live Radio România Cultural
13:20 - 14:00
PROBLEME LA ZI (DEZBATERE RRA)
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
12:20 - 14:00
VIAȚA LA ȚARĂ
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
11:03 - 15:00
Pulsul zilei
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru