Program artistic de revigorare urbană
10 septembrie 2016
Gaudeamus – Autorii de manuale: ori jucători, ori judecători
15 septembrie 2016

Gaudeamus – Manualele inegalității de șanse

M-au sunat și azi unii dintre foștii mei elevi, care au în jur de 40 de ani: „Începe școala, dom profesor!”. Asta se întîmplă în fiecare an, la 15 septembrie. Cu peste 30 de ani în urmă, cu o zi înainte de a începe anul școlar, profesorii de la școala din Vizurești ne duceam prin sat să le reamintim părinților să-și trimită copiii la școală,  să le dăm manualele.

Ziua aceea avea ceva magic în tot satul. Oamenii își sacrificau crizantemele din grădină și ni le aduceau să le punem pe bănci, în fiecare clasă. Venea la școală și bătrîna învățătoare care nu mai știa de cîți ani era pensionară, își făcea apariția și vîrstnicul viorist al satului, care se recomanda „ Sec Oz de Bază” a partidului (adică secretarul Organizației de Bază a PCR din Vizurești). Pe atunci nu se purta cădelnițarea școlilor, așa că preotul local apărea, dacă apărea, doar ca membru al comunității. Predicatorul pocăiților, în schimb, era nelipsit. Avea trei copii la școală, toți purtînd nume culese din Biblie.

În al doilea meu an de profesorat acolo, vine un ordin de la Inspectorat să refolosim manualele. Adică să le luăm înapoi, de vechi, de la copii, la sfîrșitul anului școlar, și să le dăm drept noi celor care veneau după ei. Chestia asta era valabilă în toată țara. Pe partea mea, la română, m-am făcut că n-am auzit. Am cerut manuale noi și le-am sfătuit și pe colegele mele să facă la fel. S-a găsit însă cineva să mă pîrască la Inspectorat. Nu m-am ales cu nici o sancțiune. Povestea a fost acoperită, ca să nu iasă scandal. Dar și azi, în coșmarurile mele retrăiesc rușinea întensă pe care mi-au stîrnit-o manualele second hand pe care le-am pus pe băncile elevilor mei.

Se pare că în primul an cînd au apărut manualele „second hand” mulți învățători și profesori au făcut la fel. În anul următor „ne-am adaptat”, chiar dacă manualele ponosite care apăreau pe bănci mi și ni se păreau un semn al falimentului.

După 1989, cînd s-a isprăvit cu luna de muncă patriotică obligatorie a elevilor, am sperat că se va termina și cu manualele refolosibile. Nu mai eram profesor, dar asta nu m-a împiedicat să scriu împotriva acestei porcării, cu efect demoralizator asupra copiilor. Băieților mei le-am tot cumpărat manuale. Dar cine n-are cu ce, că mai sînt și părinți din ăștia, mulți, după ce că de-abia au bani de cîteva caiete și de un pix, uneori nici de atît, își văd umiliți copiii și de statul care, potrivit Constituției, ar trebui să asigure egalitatea de șanse a copiilor noștri. Măcar în privința manualelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *