Gaudeamus - Literatura de pe bloguri și de pe FB, față cu străbunica ei din ziare

M-a întrebat ieri un jurnalist dacă Facebook se potrivește cu literatura de ficțiune și cu literatura în general. Omul mi-a pus pus întrebarea asta fiindcă știe că mai public pe Facebook schițe și povestiri. Am scos acolo și un mic roman mai aparte, Am prieteni scriitori care explorează și ei FB-ul, cu poezii sau cu proză. Stelian Tănase, de pildă, publică un roman în serial pe blogul lui.

Din cîte am observat, pe FB textele de proză mai lungi de două pagini nu se bucură de trecere. Poezia, în schimb, are tot mai mulți cititori. Poate și din cauză că există o comunitate crescîndă a poeților tineri și încă tineri care folosesc  și la noi FB-ul ca pe un mijloc rapid de comunicare cu cititorii și care își găsesc o audiență din ce în ce mai mare. Nu m-aș mira astfel dacă, grație netului, poezia își va recăpăta popularitatea pierdută.

Părerea asta e valabilă și pentru proza scrisă în limbi de mare circulație care ajunge uneori la milioane de accesări, în scurt timp, fără cine știe ce eforturi de marketizare.

Dacă ne gîndim însă că romanul a început să aibă în secolul 19 sute de mii de cititori și că asta s-a întîmplat fiindcă ziarele timpului publicau romane în foileton, ne dăm seama că net-ul n-a făcut altceva decît că preluat această funcție de la publicațiile pe hîrtie.

Asta după ce în secolul 20, dar și în acest secol dorința de povești realiste a marelui public a fost preluată cu succes de  radiouri, televiziuni și de scenariștii lor. Cunosc persoane care urmăresc seriale de tot felul, ca și cum personajele din aceste seriale le-ar fi prieteni apropiați, care le fac periodic mărturisiri în bucătărie.

Nu cred că aceste rețete de succes t.v.  se vor învechi – viața din serialele de televiziune pare eternă, iar capacitatea publicului de a înghiți asemenea povești e nemăsurată. Sînt seriale t.v. care au parte de o audiență considerabilă și după 40 de ani de cînd au fost lansate, încît chiar dacă actorii care apar în ele mai mor sau nu mai pot apărea pe ecran din cauza vîrstei, serialele merg înainte cu alți actori, în rolul acelorași personaje. Asta ca să nu mai spun că scenariștii sînt schimbați mult mai des, ca să țină pasul cu vremea.

Or, din acest punct de vedere, literatura în serial care apare pe FB sau pe bloguri are (era să scriu „cel puțin”)  calitatea că autorul – măcar deocamdată – e un om în carne și oase, nu o trupă de meseriași care-și face treaba doar atîta timp cît producătorul se folosește de ea, după care – alta la rînd!

 Alexandre Dumas tatăl, a avut intuiția viitorului romanului foileton, atunci cînd a devenit, cum să zic, producătorul romanelor pe care le semna și care erau scrise de alții.

Cristian Teodorescu