Gaudeamus – Cu emoție despre Timișoara
19 septembrie 2016
Expoziția ”Oglinzile Orientului” și o realitate europeană
23 septembrie 2016

Gaudeamus – Cui nu-i place „Cumințenia pămîntului” 

 

Ca exercițiu de solidaritate culturală, aventura „Cumințeniei pămîntului” în așteptarea donațiilor cetățenilor n-a fost un eșec atît de mare pe cît cred unii dintre noi. Asta e normalitatea noastră de azi, încît în loc să ne căinăm că nici măcar Brâncuși nu ne mai unește și să ne proclamăm dezamăgirea de România, ar trebui să privim (și) această experiență ca pe un punct de plecare către ceva mai bine. Dacă ne complacem în catastrofism și în „ăștia sînt românii!” mîine vom regreta pînă și normalitatea care nu place azi.

Din cele șase milioane de euro pe care ar trebui să le scoatem din buzunar noi, contribuabilii, nu s-a strîns nici măcar un milion. De ce? Cred că sînt mai multe răspunsuri. Primul și cel mai îngrijorător e că omul de pe stradă are tot mai puțină încredere în inițiativele statului.  În acest caz însă la creșterea neîncrederii au pus umărul și unii dintre politicienii autohtoni. Unii dintre ei „ca să dea în guvern”, alții dintr-un populism de Conu Leonida: „să scoată statul banii, că de-aia e stat!”. Cei mai mulți însă, din cauză că nu se omoară după artă în general și după modernism în particular. Ceea ce e valabil și pentru o parte însemnată a oamenilor obișnuiți de la noi și nu numai de la noi, dacă asta poate fi o consolare. Astfel încît cei care nu gustă rafinamentele modernismului, inclusiv ale românului Brâncuși, n-au vrut să audă de această campanie de patriotism cultural.

În privința amatorilor de artă de la noi care au și bani, aceștia fac învestiții pentru ei înșiși, ca o parte a demonstrației forței lor financiare sau din pricină că au aflat că arta, spre deosebire de bani nu se devalorizează.

Nici publicitatea făcută pînă acum pentru strîngerea celor șase milioane de euro nu mi s-a părut convingătoare, începînd, de la sloganul pompieristic „Brâncuși e al meu!”. S-ar putea ca în ultimele zile numărul donatorilor să crească. S-ar putea să apară și cîțiva continuatori autohtoni ai lui Mecena care să decarteze spectaculos, în ultima clipă, pentru a fi ținuți minte, dacă tot fac donații. Dar una peste alta, ceea ce se întîmplă sau mai bine zis, nu se prea întîmplă cu sculptura lui Brâncuși mă face să cred o dată în plus că avem nevoie de o strategie culturală națională. Căci nu mă îndoiesc că cei mai mulți dintre donatorii pentru „Cumințenia pămîntului” fac parte din categoria celor puțini care citesc și a celor, și mai puțini, care intră într-o expoziție sau fac ziua vizite prin muzee.

Cristian Teodorescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *