Ascultă Radio România Cultural Live

Gaudeamus - Caragiale față cu ordinea constituțională

14 Martie 2017, 14:59

Unul dintre puținii scriitori de azi care și-au amintit că în acest an s-au împlinit în februarie 165 de ani de la nașterea lui Caragiale e Andrei Pleșu. Eseistul nu e adeptul comemorărilor faraonice ale scriitorilor români, dar pe bună dreptate s-a întrebat de ce îl trecem pe Caragiale cu vederea. Drept e că spre deosebire de alți clasici, aproape că nu e zi fără ca numele lui Caragiale să nu fie pomenit în mass media. Cel mai tare mă amuză cînd politicienii îi rostesc numele ca să-și altoiască verbal adversarii. Dar nici jurnaliștii din nepieritoarea stirpe a lui Caracudi nu mi se par de lepădat cînd îl invocă pe „nenea Iancu”, ca să arate că nici lor nu le lipsește umorul.

În perioada interbelică liberalul E. Lovinescu era de părere că evoluția societății românești va duce în desuetudine opera lui Caragiale. Pînă azi cel puțin și cu siguranță că încă vreo cîteva decenii s-a dovedit deșartă speranța criticului, că lumea lui Caragiale va ajunge de neînțeles pentru cititorul român, care nu va mai putea pricepe ce vrea autorul Momentelor cu corupția sau cu coțcăriile electorale, cu lipsa de educație sau cu naționalismul sforăitor al românilor. Ba aș zice că, prin comparație cu ceea ce se întîmplă azi, autorul Scrisorii pierdute pare un optimist și un critic îngăduitor al vremii sale. Personajele lui au idealuri și cred în țărișoara lor. Nu le bate gîndul să-și ia tălpășița din România ca să-și găsească un rost prin alte țări. Caragiale însuși, care a plecat la Berlin ca rentier al unei moșteniri, locuiește acolo, dar se simte acasă tot în România. Vine des în țară și e vizitat frecvent de compatrioți cu care petrece zile în șir, aducîndu-i jertfe lui Bachus, după rețetele verificate la București.

Răscoala din 1907 găsește în el un adversar neînduplecat al politicienilor care au pus umărul la reprimarea ei și îi trezește vechile sentimente antimonarhice. Caragiale e revoltat de complicitatea parlamentarilor care-și dau mîna pentru a „pacifica” țara. Asta îl face mai atent la ideile socialiste ale amicului său Constantin Dobrogeanu Gherea. Totuși Caragiale nu-și părăsește ideile conservatoare, dar devine un conservator disident. Cum să pui armata și tunurile ei pe țăranii de pe urma cărora trăiești!? Chiar dacă nu era neam de țărani, ci de mahalagii mai cu pretenții, în Caragiale se ridică atunci democratul care nu concepe că cine n-are drept de vot – ca țăranii care s-au răsculat – poate fi omorît la grămadă fiindcă s-ar fi ridicat împotriva ordinii constituționale.

Pentru Caragiale, ordinea constituțională care-ți îngăduie să-ți omori compatrioții, nu poate fi o ordine constituțională acceptabilă. În zilele noastre am auzit o voce a unui fost milițian care spune că armata ar trebui trimisă împotriva  demonstanților și că armata ar trebui să folosească armamentul din dotare. Am mai auzit și un parlamentar care susține că cei care ies în piețele publice ar trebui întîmpinați cu tunuri cu apă.

Să fi anticipat ceva Caragiale natunci cînd s-a radicalizat împotriva ordinii constituționale?

Cristian Teodorescu

Giancarlo Sturloni: ”Adevărata problemă este că am ajuns deja dincolo de limite”
Cronica zilei 19 Ianuarie 2024, 15:03

Giancarlo Sturloni: ”Adevărata problemă este că am ajuns deja dincolo de limite”

”Planeta intoxicată” este titlul cărții asupra căreea ne concentrăm acum, atenția. Apărută în traducere...

Giancarlo Sturloni: ”Adevărata problemă este că am ajuns deja dincolo de limite”
Angela Tomaselli cu opera sa vitală şi seducătoare
Cronica zilei 17 Noiembrie 2023, 14:15

Angela Tomaselli cu opera sa vitală şi seducătoare

Aflată la cumpăna vieții, Angela Tomaselli ne dovedește că renașterea este posibilă și necesară. În personala de la...

Angela Tomaselli cu opera sa vitală şi seducătoare
Adrian Bejan: ”Să faci schimbări care nu reprezintă o rutină va aduce beneficii în viața ta.”
Cronica zilei 10 Noiembrie 2023, 09:39

Adrian Bejan: ”Să faci schimbări care nu reprezintă o rutină va aduce beneficii în viața ta.”

  Apărută la Curtea Veche, cartea lui Adrian Bejan, ”Timp și frumusețe”  ne introduce chiar în...

Adrian Bejan: ”Să faci schimbări care nu reprezintă o rutină va aduce beneficii în viața ta.”
Ipostaze medievale
Cronica zilei 06 Octombrie 2023, 08:00

Ipostaze medievale

Salonul Naţional de Artă Medievală, Ediţia a XIII-a s-a desfăşurat la Sala “Constantin Brâncuşi” de la...

Ipostaze medievale
„Ştim să oferim prietenie?”
Cronica zilei 29 Septembrie 2023, 17:54

„Ştim să oferim prietenie?”

Răsfoind teancul de cărţi pentru copii apărute la Editura Frontiera am regăsit şi recitit de data aceasta, cartea scrisă de...

„Ştim să oferim prietenie?”
”O poveste despre prietenie și speranță”
Cronica zilei 22 Septembrie 2023, 11:35

”O poveste despre prietenie și speranță”

Când am aflat că Andreea Tănăsescu, realizatoare de importante evenimente în care dansul, teatrul și arta...

”O poveste despre prietenie și speranță”
Pro sau contra?
Cronica zilei 15 Septembrie 2023, 08:00

Pro sau contra?

Prin traducerea din limba franceză în română, a Olgăi Ceauşu, ne parvine la Editura Trei, o carte care ne pune...

Pro sau contra?
“Sora mai mică” a Nopţii muzeelor, acum la prima ediţie
Cronica zilei 01 Septembrie 2023, 14:13

“Sora mai mică” a Nopţii muzeelor, acum la prima ediţie

Un nou produs, marcă a Rețelei Naționale a Muzeelor din România ni se oferă începând cu data de 2...

“Sora mai mică” a Nopţii muzeelor, acum la prima ediţie
Ascultă live

Ascultă live

14:00 - 14:30
IClasă
Ascultă live Radio România Cultural
14:05 - 15:00
TOPUL NOSTRU ...
Ascultă live Radio România Actualităţi
Acum live
Radio România Muzical
Ascultă live Radio România Muzical
Acum live
Radio România Internaţional 1
Ascultă live Radio România Internaţional 1
Acum live
Radio România Internaţional 2
Ascultă live Radio România Internaţional 2
Acum live
Radio România Internaţional 3
Ascultă live Radio România Internaţional 3
Acum live
Radio România 3net
Ascultă live Radio România 3net
14:00 - 15:00
DEDICAȚII MUZICALE
Ascultă live Radio România Antena Satelor
Acum live
Radio Vacanța Fresh
Ascultă live Radio Vacanța Fresh
Acum live
Radio Vacanța Gold
Ascultă live Radio Vacanța Gold
Acum live
Radio Vacanța Nostalgia
Ascultă live Radio Vacanța Nostalgia
Acum live
Radio România București FM
Ascultă live Radio România București FM
13:03 - 15:00
Top 30 Brașov FM
Ascultă live Radio România Braşov FM
Acum live
Radio România Cluj
Ascultă live Radio România Cluj
Acum live
Radio România Constanța FM
Ascultă live Radio România Constanța FM
Acum live
Radio România Constanța AM
Ascultă live Radio România Constanța AM
Acum live
Radio România Oltenia Craiova
Ascultă live Radio România Oltenia Craiova
Acum live
Radio România Iași
Ascultă live Radio România Iași
Acum live
Radio România Reșița
Ascultă live Radio România Reșița
Acum live
Radio România Tg Mureș
Ascultă live Radio România Tg Mureș
Acum live
Radio România Timișoara FM
Ascultă live Radio România Timișoara FM
Acum live
Radio România Timișoara AM
Ascultă live Radio România Timișoara AM
Acum live
Radio România Arad FM
Ascultă live Radio România Arad FM
Acum live
Radio Chişinău
Ascultă live Radio Chişinău
Acum live
Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Ascultă live Radio România Tg Mureș în limba maghiară
Acum live
Radio România Cluj în limba maghiară
Ascultă live Radio România Cluj în limba maghiară
Acum live
Radio eTeatru
Ascultă live Radio eTeatru