Gaudeamus – Manualele inegalității de șanse
12 septembrie 2016
Gherganii lui Ion Ghica
16 septembrie 2016

Gaudeamus – Autorii de manuale: ori jucători, ori judecători

Nu mi-a venit să cred cînd am auzit de recentele contestații de la Bacalaureat ale candidaților de la „real” cărora li s-a cerut să prezinte la română un roman interbelic și au scris despre „Moromeții”.  Spre deosebire de alte dăți formularea subiectului era cît se poate de limpede.

Cum s-a putut totuși ca un cuvînt, „interbelic”, des folosit în liceu, atît la orele de română, cît și la cele de istorie, să ducă la contestații? Am urmărit justificările celor care au făcut contestații. Una dintre ele era că acțiunea romanului are loc în perioada interbelică. Alta, că romanul însuși ar fi fost scris în perioada interbelică. Cea de-a treia, că Marin Preda s-a născut în perioada interbelică, deci face parte dintre autorii interbelici. Lucrurile astea mă întristează.

Dacă nici periodizarea literaturii române nu rămîne în memoria unor absolvenți de liceu, nu-ți rămîne decît să te întrebi ce fac ei la ore și cum sînt sistematizate manualele după care învață. Cît despre stilul în care sînt scrise unele manuale, am avut o experiență cu cîțiva ani în urmă cînd am răsfoit manualul de română după care învăța unul dintre băieții mei. Autorul era și inspector școlar.

Scris prețios și emfatic, cețos în partea de stilistică și cu formulări de un umor involuntar care întreceau „perlele” elevilor, manualul mi s-a părut atît de slab, încît mi-am exprimat în presă mirarea că a trecut de comisiile de evaluare. Rezultatul a fost că profesoara de română a băiatului meu, pe care n-o cunoșteam, a primit în acel an, singura oară în toată cariera ei, calificativul „satisfăcător” din partea Inspectoratului școlar, iar manualul inspectorului Marin Iancu a continuat să-i chinuie sau să-i facă să rîdă pe liceenii care-l deschideau.

Or autorul de manuale, care e un jucător printre alții, n-are ce căuta în funcții prin care să-și poată ocroti și promova manualul pe care l-a scris. Asta însă nu scade cu nimic vina comisiilor care evaluează calitatea manuscriselor care li se propun și prin a căror sită trec, uneori, producții care n-ar trebui să dobîndească în vecii vecilor calitatea de manuale.

Povestea asta cu manualele alternative ori că adoarme vigilența comisiilor de evaluare, ori că mai degrabă funcționează în funcție de tăria pilelor pe care le au autorii. Așa că vă dați seama cu cîtă încredere consultă elevul de liceu un manual scris, parcă, de o prețioasă ridicolă și pe care profesorii îl recomandă elevilor ca să nu sufere represalii din partea inspectorilor-autori.

Cristian Teodorescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *