Minunata lume nouă, în premieră la Teatrul EXCELSIOR
14 mai 2018
Serile Filmului Românesc 2018: program complet, secțiuni și invitați
14 mai 2018

Gábor Tompa este noul președinte al Uniunii Teatrelor din Europa (UTE)

În cadrul Adunării Generale a Uniunii Teatrelor din Europa, care a avut loc în luna mai la Teatrul Vígszínház din Budapesta, Gábor Tompa, directorul Teatrului Maghiar de Stat Cluj, a fost ales noul președinte al Uniunii. Gábor Tompa îl succede pe regizorul Michal Dočekal din Cehia, fost director al Teatrului Național din Praga.

Gábor Tompa a declarat că în calitate de președinte al celei mai prestigioase organizații teatrale din Europa își propune să construiască punți între vechile și noile valori și consolidarea renumelui organizației. Pe lângă acestea, are în plan să reia festivalul anual organizat de către Uniunea Teatrelor din Europa, ultima ediție fiind organizată, în 2008, de către Teatrul Bulandra în parteneriat cu Teatrul Maghiar de Stat Cluj. De asemenea, pentru Gábor Tompa o importanță deosebită o au și academiile de vară, schimburile culturale și permanenta colaborare dintre teatrele membre.

Înființată în anul 1990 de către Jack Lang (Ministrul Culturii din Franța la acea vreme) și de cunoscutul regizor Giorgio Strehler (directorul Teatrului Piccolo din Milano), Uniunea Teatrelor din Europa pun accent pe diversitatea culturală și lingvistică și iniţiază forme durabile de colaborare internațională. Până acum, președinți ai Uniunii au mai fost: regizorul Gábor Zsámbéki, care a condus organizația după moartea lui Giorgio Strehler, între anii 1998-2004; regizorul Alexandru Darie (directorul Teatrului Bulandra); regizorul Ilan Ronen (fost director al Teatrului Habima din Israel). În acest moment, Uniunea Teatrelor din Europa are peste 40 de membrii, principalul său scop fiind colaborarea inovatoare și schimburile internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *